Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XLIX

POV. Nath

~

~Deoarece tu ai ajuns totul pentru mine.~

~

În momentul în care intră Killian pe ușă, sar la el în brațe, strângându-l puternic. Bărbatul tresare ușor uimit de gestul meu, dar îmi returnă îmbrățișarea rapid, trecându-și degetele prin părul meu. Îl așteptam acasă de dimineață, voiam să îl revăd. De când am devenit atât de lipicios?

—Mi-ai dus dorul? Chicotește și mă sărută gingaș pe frunte, aducându-mi tot sângele înapoi în obraji.

Îmi scufund nasul în tricoul său, lăsând mirosul său masculin sa îmi umple plămânii. În brațele sale simțeam cum parcă totul va fi mai bine, de parcă ai exista o speranță că se va rezolva totul, de parcă nu aș mai vrea niciodată să părăsesc acest loc. Căldura corpului său mă făcea să mă topesc ușor, iar zâmbetul confuz pe buze mă dădea peste cap.

—Da...înghit în sec încordat și îi mototolesc tricoul in pumni.

Își trece degetele prin părul meu, ușor confuz, însă totuși decide să nu pună brusc întrebarea. Își coboară palma, mângâindu-mi delicat obrazul și examinându-mă cu privirea. Probabil eram roșu tot, deoarece fiecare gest pe care îl făcea, îmi dădea toți hormonii peste cap.

—Și eu ți-l-am dus, mai ales că a fost super plictisitor. M-a pus tata sa îl ajut să sorteze oamenii, pur și simplu oribil, nu mai vreau sa o fac în viața mea, mi-se plânge. Tu te-ai mai făcut? S-a întâmplat ceva? Întreabă ușor intrigat.

Oftez zgomotos și mă așez pe canapea, el neexistând și așezându-și capul în poala mea. Un zâmbet îmi apare inconștient pe buze, iar inima-mi începe să bată puternic. Arăta atât de adorabil când stătea așa, nu aș mai vrea să mă mișc vreodată dacă el ar sta doar așa.

—Am fost la ai mei acasă și am vorbit cu mama... i-am invitat mâine seară la cină, ce spui? Îl întreb tulburat și îmi mușc buza.

De fiecare dată când mă gândeam la întâlnirea de mâine seară, pielea mi-se făcea de găină. Nu știu ce fel de așteptări ar trebui să am, deoarece îmi este frică să nu fie nerealizabile. Îmi este frică să nu îmi fac speranțe în vânt, deoarece efectiv fiecare celulă din mine striga ca este o idee complet proastă.

—Serios? Și ce a spus? Sper ca ești ok, își mușcă buza inferioară și îmi ciufulește părul.

Chicotesc și îmi las capul pe spate, oftând zgomotos. Nu mai știu cum mă simt, deoarece mă gândesc doar la același lucru. Nu știu ce să fac, cum sa mă comport sau la ce să mă aștept. Iar mie îmi este prea frică atunci când nu am totul pus la punct.

—Acum sunt ok. A spus ca vor veni, însă după reacția ei, nu prea mă aștept la rezultate foarte bune, îl anunț cam dezamăgit.

Îmi ia mâna în a sa și-mi sărută dosul palmei gingaș. Chicotesc, iar el se ridică și mă sărută cast pe buze, privindu-mă în ochi.

—Indiferent de ce se va întâmpla, va fi totul bine. Nu trebuie sa te stresezi degeaba, nici nu mai are rost, bine? Își fixează privirea.
Mă holbez puțin la ochii săi de un roșu aprins și zâmbesc vag. Chiar mă bucur ca era acum lângă mine sa îmi spună asta. Aveam nevoie de încredere, deși nu prea cred ca o voi câștiga curând.

~

POV. Killian

~