Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XLV

POV. Killian

~

~Pentru că lângă tine simt că totul are sens.~

~

Îi privesc chipul adormit și îmi simt inima cum sare fericită prin piept. Șuvițele de păr aranjate haotic pe frunte, buzele întredeschise, chipul său angelic... totul, dar absolut totul era perfect la el. Aveam chiar impresia ca în fața mea aveam un exponat de muzeu, nu un înger. Îmi era frică să nu fac o alegere greșită și să stric totul.
Teoretic acum suntem împreună? Nu știu ce să spun, Nathaniel este extrem de complicat. Nici eu nu sunt mai simplu totuși. Mi-ar plăcea, desigur, ca răspunsul sa fie pozitiv. Totuși ar mai fi avut curajul sa își recunoască sentimentele dacă nu știam eu limba îngerilor? Sau aș fi avut măcar eu curajul? Voiam doar sa mă întorc în infern, dorindu-mi sa uit totul. Nici nu aveam curajul sa încerc să îi spun sentimentele mele lui... Mă bucur că până la urmă a mers totul înspre avantajul nostru. Ar fi fost prea patetic să avem sentimente reciproce amândoi și să nu fi ajuns împreună.

Îmi plimb degetele peste obrazul lui, fiind sigur ca este acoperit bine cu pătura ca să nu îi fie frig. L-am adus înapoi la mine ieri. Parcă mă și bucur că îl mințisem ieri ca nu aveam suficientă energie pentru teleportare, deoarece deși nu prea credeam că ceva va merge înspre avantajul meu, eram curios ce se va întâmpla. Este atât de adorabil când doarme, însă nu mă pot abține să îl sărut cast pe buze.

Îi ciufulesc părul cu degetele, iar el își deschide ochii și cască, în timp ce eu îi sărut ușor linia maxilarului. Îi observ un zâmbet discret pe buze, iar eu îmi lipesc iarăși buzele de ale sale.

—Mneața, murmură cu jumătate de glas și își ridică mâna, pierzându-și degetele prin părul meu.

Îi iau cealaltă mână în a mea și îi sărut ușor încheietura, păstrând contactul vizual cu blondul. Observ o nuanță roșiatică în obrajii săi care îmi făcuse stomacul sa se strângă puternic.

—Bună dimineața, ai dormit bine? Îl întreb sceptic și mă culc lângă el, continuând să îl țin în brațe.

Își trece degetul ușor peste pieptul meu, privindu-mă și da pozitiv din cap.

—Nu am dormit foarte mult, dar a fost un somn odihnitor, chicotește și își mușcă buza inferioară agitat.

Nu îndrăzneam să îi citesc mintea, însă cel mai probabil, avea aceiași întrebare precum mine. Și anume ~ce suntem noi?~. Mă măcina întrebarea aceasta de câteva ore bune deja, deoarece nu am putut adormi, însă deja consider că el trebuie sa decidă. Aș vrea sa fim împreună, însă poate mai are nevoie de timp , astfel că decid să nu pun presiune asupra lui dacă acesta va fi răspunsul său.

—Ce suntem noi? Pun întrebarea și îmi mușc interiorul obrazului.

De data aceasta eu eram acela care avea curajul sa pună întrebări. Voiam să știu ce am ajuns, ce simte mai concret și la ce se gândește. Voiam defapt sa știu fiecare bucățică din el, fiecare secret, fiecare frică, fiecare lucru oricât de mărunt. Voiam ca el să știe că vreau ca el să fie fericit.
Își ridică privirea și își mușcă buza pentru a suta oară. Era un obicei drăguț, însă îl făcea doar când era agitat. Expiră lung și își lipește fruntea de pieptul meu.

—Nu știu, ce suntem? Întreabă jenat, iar eu chicotesc.

Îmi plăcea să îi aud vocea, îmi plăcea să îi simt pielea dezgolită lipită de a mea, îmi plăcea să îi simt corpul sau fierbinte în brațele mele aromat de mireasma unui gel de duș cu aroma de caise.