Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXXIII

~Și până la urmă, când am jucat eu corect?~

~

—Trebuie sa vorbim, Killian, o aud pe Maia vorbind pe un ton furios și superior.

O privesc indiferent, lovind cu pixul in masă, ridicându-mi privirea spre ea. Ce mai avea și ea de spus?

—Noi sa vorbim? Nu prea cred că îmi place să discut cu tine, îi spun sincer, apoi îmi rezem fața în palmă și îmi arcuiesc o sprânceană.

Își da ochii peste cap, complet dezinteresată de remarca mea. Oftează greu și se apleacă în cât sa poată vorbi mai în siguranță cu mine, astfel sa nu ne audă nimeni. Sincer să fiu, parca aș vrea sa mă audă cineva.

—De ce te comporți atât de oribil cu Nathaniel? Nu vrea sa îmi spună ce s-a întâmplat, doar ca nu mai vrea sa te vadă în viața lui, îmi șoptește și lovește cu degetele în masă, gândindu-se la ceva.

Râd fals și îmi încrucișez brațele la piept, privind-o urât. Nu încercasem niciodată să mă comport urât cu cârlionțatul, de ce toți spuneau asta? Eu chiar țineam la el sau cel puțin am încercat.  Doar ca după 300 de ani în care mai mult m-am comportat urât și nepoliticos cu toți, este destul de dificil sa fii drăguț cu cineva. Mereu am avut impresia ca este atât de ușor să fii politicos cu cineva, dar m-am înșelat. Voiam să îi spun lui multe, însă mereu din tot ce voiam sa îi spun, reușeam să selectez doar ce nu trebuie. Iar Nathaniel era atât de firav și delicat, prea ușor să fie rănit. Fără să vreau reușeam de fiecare dată să îi fac rău.

—Nu e treaba ta, îi replic iritat.

Expiră lung și își trece degetele prin păr, înghițind în sec. Nici eu nu știam care era faza, darămite sa îi explic.

—Uite, Killian, înțeleg că cel mai probabil ție chiar nu îți pasă de el, deoarece e un simplu om și nu dai doi bani pe părerea altora, însă te rog sa nu te atingi de Nath. Nu îți cer atât de mult, până la urmă  va trăi doar vreo 60-70 de ani și mai sunt atâția oameni de care sa te iei, îmi răspunse și încercă să zâmbească.

Încep să râd. Nu îmi păsa ca ea nu știa ce este el cu adevărat, probabil va ajunge sa îl urască până la sfârșit când va afla, însă mai mult mă amuză pentru ca ea a reușit să se lege atât de mult de om. Înțeleg că brunetul nu este om, însă ea nu știa asta și este destul de patetic și ușor amuzant.

—Maia, îți spun sincer că totul este mai complicat decât consideri tu. Oricum, stai calmă, m-am decis si singur să renunț la el. Nu îl mai bat la cap, nu mai încerc nimic și nu o sa vorbesc cu el decât este necesar. Mulțumită? O privesc cu coada ochiului.

Ea își îndreptă poziția și oftează scurt, aranjând-și haina pe ea, privindu-mă într-un mod sceptic.

—Of, Killian, de ai fi și tu mai atent la ce se întâmplă în jurul tău, dar în fine. Merci, veni răspunsul ei și se întoarce pe vârfuri, lăsându-mă singur.

O urmăresc confuz cu privirea. La ce s-a referit prin a fi atent?

~

~Ah, oamenii sunt atât de ciudați.~ îi aud gândul și după o săptămână în care mai mult am spionat-o, cel puțin i-am citit mintea, am reușit să pun toate lucrurile la cap și să ajung la un răspuns concret.

Și anume că am avut dreptate. Eram cert convins că este înger de la început, însă voiam sa fiu sigur. Iar de data aceasta nu mai fac aceeași greșeală. Chiar sunt curios despre cum este un înger cu adevărat și poate nu este vorba doar despre curiozitate, chiar dacă Nath este un înger, totuși el știa de la început cine sunt eu cu adevărat și poate a ascuns multe aparențe.

—Putem vorbi, Rose? Îi atrag atenția și o privesc direct in ochi.

Mă privește confuză și chicotește scurt, dând pozitiv din cap. Îi fac semn spre o clasă goală si din fericire, fata mă urmează fără a pune prea multe întrebări suplimentare, deoarece ar fi fost cam greu sa îi explic fără să o mint. In momentul în care intru in clasă, închid superficial ușa. Nu prea cred ca, contează atât de mult.

—Uhh, s-a întâmplat ceva, Killian? Întreabă și clipește scurt.

Nu prea știam cum sa leg cuvintele, însă încercam să spun ceva coerent.

—Tu ești înger, nu? Pun întrebarea și mă rezem de bancă, privind-o.

Mă privește confuză și înghite în sec, trecându-și limba peste buza. Încearcă să spună ceva, dar renunță rapid și oftează lung.

—Ce? De unde până unde? Înghite în sec și își mușcă buza inferioară ușor agitată.

~De unde știe el adevărul...?~ surâd vag și mă apropii de ea, micșorând dramatic distanța dintre noi doi. Mă urmărește cu privirea de parcă i-ar fi frică, însă de fiecare dată când mă uit la ochii ei, nu pot să îl văd decât pe Nath. Îmi este dor de el, abia aștept să pot trece peste el odată și odată, mai ales că de data asta se străduiește să mă evite pe bune.

Iau o gura adâncă de aer și afișez un zâmbet strâmb pe buze, mângâindu-i fața plăpând cu degetele.

—Rose, suntem la fel, îi șoptesc și îi iau mâna în a mea.

În comparație cu palma lui Nathaniel, care era mereu fierbinte și plăcută la atingere, pielea ei era rece. Îmi treceau fiori prin tot corpul, iar mâna sa in a mea nu îmi dădea aceeași impresie de parcă aș vrea să o țin mereu în palma mea.

Îi duc degetele subțiri spre buze și îi sărut dosul palmei într-un mod lent, în timp ce ea îmi urmărește încordată fiecare pas.

—Ești înger și tu? Întreabă șocată și expiră lung, confuză.

Nu își dezlipi privirea de pe mine, însă zâmbetul superficial de pe buze fusese înlocuit cu o linie dreaptă. Parcă nici nu mai respira, de teamă să nu spun ceva, iar ea nu sa audă.

—Da, Rose. Sunt si eu un înger, însă nu eram sigur dacă si tu ești, o mint și zâmbesc.

Datorită faptului că diavolii își puteau schimba aparențele foarte ușor, doar dintr-o mișcare îmi schimb culoarea ochilor în aceiași nuanță deschisă pe care o avea ea, Nathaniel sau părinții lui. Fata înghite în sec șocată și își mușcă buza inferioară.

—Chiar m-ai impresionat, nu aș fi crezut vreodată că ești înger, mi-se confesează Rose și își trece degetele prin par.

Chicotesc fals și înghit în sec. O idee complet idioată, dar care părea chiar buna îmi răsare în minte. Nu știam dacă o să funcționeze, însă speram. Și Rose este înger, până la urmă, daca am reușit sa mă îndrăgostesc de el, ce m-ar opri sa mă îndrăgostesc si de ea? Până la urmă, sunt asemănători. Nu ar fi vreo diferență, nu?

—Mă bucur ca nu sunt singurul, îi răspund și zâmbesc larg.

Bruneta își ridică mâna ușor și își trece degetele prin părul meu, afișând un zâmbet pe buze, lăsându-și la vedere gropițele din obrazul.

—Și eu mă bucur, chiar îmi era puțin frică să fiu aici singură, îmi spune și pufnește amuzată.

—Oh, dar ești atât de drăguță când zâmbești, o complimentez, iar ea roșește și își mușcă obrazul pe interior.

Chicotesc amuzat și îmi trec degetele prin părul ei. Un lucru era cert, cu ea îmi va fi categoric mai ușor. Părea atât de inocenta și prostuță, încât va fi un pic mult prea ușor și incorect. Dar până la urmă, când am jucat eu corect?