Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

V

~La o discuție cu diavolul despre păcate.~

~

—Scuze, chiar nu am știut că sunteți împreună, îi explic în momentul în care chelnerul se îndepărtase de noi.

Cu greu l-am adus la o cafenea, ceva. Nu voiam sa creadă lumea ce ne-ar fi văzut că ne certăm. Până la urmă, cu greu m-am abținut să nu îl pocnesc pentru faptul că mă lovise. As putea, până la urmă, sa fiu și eu puțin mai inimos... trebuie sa fiu om odată și eu în viața mea.

El oftă zgomotos și își strânge parul puternic în pumn, privind pierdut masa goală. Ce-i drept, plânsese puțin și sincer sa fiu, văzusem de ce blonda îl înșelase. Nu era chiar un bărbat pentru o femeie, era, dimpotrivă, chiar extrem de sensibil și trebuia sa ai grijă tu de el.

—E și vina mea. Înțeleg că nu e vina ta, însă e... prima dată când am reacționat așa. Nu trebuia sa te lovesc, murmură jenat și își frământă materialul cămășii.

Pufnesc greoi și amestec cu lingurița in cafea, în speranța de a se răci și amesteca zahărul mai repede.

Îl privesc lung și sorb o înghițitură din lichidul fierbinte. Pe lângă părul brunet care era de o nuanță mai deschisă decât a mea și care arăta pur și simplu drăguț în modul lui cârlionțat, avea și o pereche de ochi albaștri extrem de puri. Pielea îi era practic albă, însă acest lucru chiar nu arăta rău pe el, dimpotrivă, îi accentua înfățișarea angelică.

Și apoi, am realizat sfidat, ca mi-aș putea petrece mult timp privindu-l, fără să mă simt plictisit de el. Ceva la el mă atrăgea și îmi dădea o senzație de parcă nu aș putea ști niciodată cine este el cu adevărat.

—Este ok, nu pot spune că eu sunt un înger, îi replic amuzat și las ceașca pe masă. Tu din naștere ești brunet și ai ochii albaștri? Îmi arcuiesc o sprânceana și îl privesc confuz.

Își ridică ochii spre mine și da negativ din cap.

—Sunt blond cu adevărat, însă mi-am vopsit părul doar ca sa îl enervez pe tata. Este un... religios extrem, faptul ca mi-am vopsit părul acum câteva zile, l-a adus la delir, lovește scurt cu degetele în masă, privind în gol.

Chicotesc scurt. Nu avusem scurt sa îl întâlnesc pe smintitul de biologie des, însă știam că este cam in lumea lui. Tipul nu avea nici cea mai mică legătură cu biologia, însă nu pot nega ca a spus de câteva ori ca oricum lumea este creată de dumnezeu, iar toate aceste chestii din manuale sunt scornite de oameni doar ca sa aibă motivul de ce nu ar crede în religie.

Adevărul era ca știam că are dreptate, până la urmă chiar era corect, însă chiar nu trebuie să impui oamenii la o credința stupidă. Oricum, nici raiul nu este mai presus decât iadul. În rai erai presat de o serie de reguli ipocrite, iar în iad, diavolii își mai băgau nasurile prin treaba ta, dar cam atât.

—Nu pot sa neg ca blond ti-ar sta mai bine, mă trezesc spunându-i și îmi rezem fața în palmă.

Mă privește scurt și pe obrajii palizi pot observa o nuanță vagă roșiatică. Un zâmbet i-se formă pe buze și privește gânditor în gol.

—Până la urmă, cum ai reușit tu sa fii împreună cu ea? Tipa aia nu îți ajunge nici până la degetul mic, e un gunoi adevărat, continui eu, iar Nath mă privește îngâmfat.

Își trage gulerul cămășii și își trece degetele prin par, rezumându-se de speteaza canapelei.

—Poate nu sunt chiar un bărbat model, însă mai nou o pereche de ochi albaștri și un zâmbet arogant pot face multe. Dar defapt, ea se aștepta și să mă cert cu lumea când ea era nemulțumită. Nu văd de ce m-aș bate cu cineva când pot sa rezolv toată cearta cu câteva cuvinte, îmi spune plictisit și soarbe o înghițitură din paharul său cu suc.

Dau din cap, deși nu eram chiar eu omul potrivit sa fiu de acord cu el. Chiar dacă nu eram atât de sărac în cuvinte, îmi plăcea acțiunea. Nu e ca si când oamenii chiar mi-ar putea spune ceva dacă aș vrea să rup câteva gaturi. Era mai amuzant și mai interesant.

—Îmi place mai mult sa rezolv prin bătaie, mi-se pare... hm, că învață mai bine dacă folosesc metoda asta, veni și răspunsul meu.

Pufnește și își dă ochii peste cap, privind gânditor pe geam.

—Eu nu am fost învățat așa.  Am fost învățat să promovez bunătatea și renunțarea la violență. Păcatele nu sunt acceptate, iar fiecare om trebuie sa facă doar bine. Violența nu este bine, îmi răspunde sec și scurt.

Râd amuzat și îmi bag mâinile în sân. Dacă ar ști drăguțul de el că vorbea însuși cu un diavol... un diavol al cărui scop era sa facă păcate, la cărui scop era să ducă oamenii in păcat, al cărui scop era sa lupte contra binelui.
Și deodată, mă simt atras de inocența sa. Aș vrea sa îi scot gândurile acestea mult prea bune pentru omenire din cap și să îl umplu cu gânduri murdare, negre și chiar sa îl duc în păcat.

—Am primit amândoi învățături diferite, știi? Suntem diferiți, șoptesc ultima parte mai mult pentru sine.

Îl urmăresc cu coada ochiului, iar el mă privește fix. Nu avea nici o expresie pe față și expiră lung.

—Familia ta face parte dintr-o sectă satanistă? Întreabă rece și distant.

Îmi trec privirea peste ceasul de la mâna și îmi trec limba peste buze, ridicându-mă de la masă. Trebuia să mă întâlnesc cu Alex, nu mai aveam atât de mult timp liber.

—Nu, Nathaniel, familia mea este foarte credincioasă. Nu ai ști cât de credincioasă este cu adevărat, zâmbesc mândru și îmi trec degetele prin păr. Acum, daca îmi permiți, mă grăbesc. Ne vedem altă dată, veni răspunsul meu și înainte să îl las sa zică ceva, plec.