Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXXII

~De data asta am renunțat la tine.~

~

Era decis. M-am gândit întreaga noapte, deci nu am dubii ca am luat decizia corectă. Cel puțin, speram sa fie corectă... deoarece am decis să renunț la Nathaniel. Mă rog, la ce mai aveam de renunțat si anume la tentativa mea ieftină de a ne împăca. Desigur, nu era o tentativă foarte avantajoasă, deoarece nu prea a funcționat, ci din contra, cârlionțatul mă urăște și mai mult, dar acesta este un amănunt mic și nefolositor în momentul dat. Puțin mă simțeam rănit, însă trece cu timpul.

Cumva voi reuși eu sa trec peste curiozitatea mea legată de arsurile de pe mâna sa si despre ce dracu ascunde în continuare brunetul plus așa zisele mele sentimente. Sincer să fiu, mă apucă o durere de cap difuză, deși nici măcar nu sunt în stare să am dureri de cap. Of, trebuie sa mă gândesc la altceva.

—Profesorii revin peste câteva zile, îmi explică Alex in speranța de a-mi atrage atenția.

Oftez greoi și nu din cauza că revin profesorii, ci pentru că uitasem complet de faptul că mai nou eu sunt împreună cu tipa aia. Încercase sa îmi scrie ieri un mesaj, dar nu mi-am dat deloc interesul in a îi răspunde. Nu știu de ce, însă încerca sa construiască o relație tipică omenească. Speram sa dispară după ce revin profesorii, însă până atunci, ar trebui să joc rolul asta idiot. Ce a fost în capul meu?

—Mda, revenim la vechi bunii noștri profesori, îi replic ironic și încep să mănânc dezinteresat.

Bărbatul își rezemă bărbia plictisit in palma și soarbe o gura din paharul lui cu numai el știe ce fel de suc, în timp ce naviga pe telefonul său probabil plictisit din cap până-n picioare.

—Păcat, îmi place sa am la ce sa mă uit la chimie, deși probabil Maria ar fi mai bucuroasă acum, chicotește visător.

Îmi ridic privirea spre bărbat, realizând că el chiar vorbește destul de serios. Nu știu ce era mai amuzant. Faptul că fără să realizeze a confirmat faptul că se holbează la așa zisa mea iubită sau că i-s-au aprins călcâiele pe bune după fata aia. Mă mir până și de faptul că mănâncă acum cu mine, în loc să își petreacă pauza de masă cu scumpa sa iubită. Nu ar fi fost prima oară, mă rog.

—Oh, băieți, pot sa mă alătur? Peste tot este plin, aud un râset scurt enervant, iar când îmi ridic capul dau peste Melania, Melisa, Milena sau cum dracu o chema.

Pe scurt, peste iubita mea ascunsă. Mă bucur totuși ca s-a prins și singură că ar fi mai bine sa nu ne facem publică relația, cel puțin momentan după părerea ei, însă fiind onest, până trece acest „momentan” nu vom mai fi noi împreună, însă oricum mie îmi trebuie doar partea cu patul și puțină atenție când mă plictisesc. Nu am chef de o relație publică, ce dezgustător și clișeic.

Alex da pozitiv din cap, iar femeia nu așteptă de două ori și după răspunsul meu, astfel că logic se așeză lângă mine cu un zâmbet larg pe buze. I-aș spune că rujul pe care l-a ales e prea vibrant, însă după nu prea am chef de o ceartă „normală în cuplu", astfel că mai bine evit acest subiect. Oricum, cat m-ar enerva, era bine venit cate un oral între pauze, deci încercam să nu mă plâng. Mai ales ca scumpa mea profesoară știa să își folosească gura nu numai la țipat la aia care vorbesc in timpul orei și sincer sa fiu, se știa de minune indiferent de ocazie.

—Oh, băieți, am auzit ca peste o săptămână o să jucați ca echipă contra celor din orașul vecin. Sunteți si voi in echipă? Pune întrebarea și începe si ea sa mănânce, încercând să mă privească pe ascuns.

La naiba, mi-se părea atât de penibilă situația. Îmi era sa nu ii scape ca suntem împreună, mai ales că lui Alex i s-ar părea interesant sa afle ca m-am combinat cu profesoara.

—Defapt după incendiul acela, au murit destui de mulți elevi, mai ales din echipa sportivă. Astfel se duc toți elevii din clasă, având în vedere că avem nevoie și de rezerve. Nu prea sunt sigur totuși ca mai avem șanse, însă speranța moare ultima, explică jenat bărbatul.

Ea înghite în sec și murmură o scuză vagă, însă încercam să nu mă prea bag în discuția lor. Oricum terminasem de mâncat, indiferent.

—Eu am terminat, trebuie sa fac ceva, ne vedem mai târziu, încerc să scap de conversația aceasta fără sens și mă ridic.

Totuși, oricât de mult mi-aș fi dorit sa nu mă mai gândesc la el, ideea ca un weekend Nathaniel va fi, mai mult obligat, dar nu contează, cu mine. Nu chiar doar cu mine, însă sună mai interesant. La naiba, trebuie sa mi-l scot din cap, până la urmă.

~

Mă apropii de Alex, iar spre surprinderea mea, pe lângă bărbatul pe care îl mai văzusem prin clasă, deși nu îi știam numele, stătea o fată necunoscută. Avea un păr negru bogat care îi curgea peste umeri, în timp ce pe buze avea un zâmbet larg, continuând sa discute cu cei doi. Nu am habar cine este ea și aș putea jura ca i-aș putea ține minte figura, deci nu prea am habar cine este ea.

—Ăm, buna? Îi salut sceptic și o examinez nerușinat cu privirea.

Fata înghite în sec ușor încordată și luă o gură adâncă de aer, trecându-și limba peste buzele rozalii. Când îmi ridic privirea spre ochii săi, înghit în sec uimit realizând cu stupoare ca recunosc această nuanță de albastru deschis. Atât de pronunțată fiind culoarea încât nu puteam sa mă gândesc decât la o singură persoană cu aceiași ochi: Nathaniel.

—Bună, presupun ca tu ești Killian! Sunt Rose, încântată de cunoștință. Sunt nouă pe aici, chicotește și își dă o șuviță de păr după ureche.

I-aș pune întrebarea de unde îmi știe numele, însă deja nici nu mă mai obosesc sa o întreb. Probabil este de dimineață la școala, deci chiar nu mă mir dacă ar fi aflat de la altcineva numele meu.

—Mda, încântat, răspund sec și schițez un zâmbet fals neinteresat.

Nu mă prea intrigau multe despre fata aceasta, însă nu puteam nega ca eram foarte curios despre ochii ei. Atât de mult semănau cu cei ai lui Nath, încât chiar aveam întrebări. Poate era doar o coincidență a geneticii, dar eram nesigur.

Decid totuși să nu sar cu presupusul și sa îmi ofer mai mult timp sa examinez situația. Totuși, ceva îmi șoptește că nu degeaba aveau aceiași ochi aceștia doi.