Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXIII

~ Ai dreptate, m-aș putea simți rău, însă asta doar pentru ca nu ai fi aici lângă mine. ~

~

—Killian, stai, îmi aud numele, iar când mă întorc o observ pe Maia fugind spre mine.

Se opri pe loc și expiră greoi, înghițind în sec . Mă privește scurt și își ciufulește părul cu degetele, încercând să îl aranjeze fugar. Totuși, în continuare, părul său era un adevărat dezastru. Își trece limba peste buze și înghite în sec, afișând un zâmbet nu prea mulțumit. Ce dumnezeule mai voia asta de la mine?

—Ce vrei? Pun întrebarea rece și o privesc indiferent.

Își da o șuviță de păr după ureche și strânge o mapă mov in mâna, privind îngrijorată într-o parte. Căuta pe cineva, nu știu pe cine, cu privirea, însă își coboară rapid privirea dezamăgită in podea.

—Uite, chiar nu am idee de ce Nath nu a venit azi la școală, nu îmi răspunde la telefon. Nu știi tu adresa sa? Aș vrea sa îl vizitez și să îi duc ceva teme, murmură și îmi face semn spre mapă.

Îmi dau ochii peste cap. Serios? Ceva mai penibil nu avea să îmi spună. Care era legătura mea aici? De ce ar avea impresia ca mie mi-ar păsa și chiar i-aș răspunde. Ce ipocrită. Logic că știam unde trăiește Nath, însă care era problema mea aici? Doar erau atât de apropiați, cât de penibilă era prietenia lor încât să nu știe așa ceva? Mă enerva.

—Chiar nu îmi pasă, îi răspund răutăcios și o fulger cu privirea.

Îmi scot o țigară din buzunar, strecurând-o între buze. Nu mai voiam sa îmi bat capul cu el. Cel puțin, voiam sa încerc asta. Iar fumatul m-ar putea ajuta sa îmi mut gândurile. Simțeam că mă apucă o durere de cap numai când o aud pe Maia vorbind, iar pentru mine durerile de cap nici măcar nu sunt posibile.

—Serios? Ce îngâmfat ești, Killian. Chiar te-ar deranja să îmi răspunzi la o întrebare? Mă privește urât.

Râd zgomotos și îmi arcuiesc o sprânceana. Cât tupeu pe ea, parca Alex spusese ca ea avuse probleme la școală înainte. Inițial mă gândisem ca probabil se luaseră ceva tipe de ea, însă parca ideea ca poate ea se luase de cineva suna mai plauzibilă. Era enervantă și autoritară.

—Tu mă deranjezi suficient, veni și răspunsul meu.

—Oh, desigur. Oare la ce mă așteptam din partea fiului lui Lucifer? Șoptește enervantă întrebarea și pufnește nemulțumită.

Îngheț pe loc, privind-o perplex. Mă joc cu țigara intre buze, cântărind opțiunile care ar descrie ca tot ce a spus fata asta acum este pur și simplu întâmplător. De unde până unde ar putea ști ea așa ceva...doar este un simplu om, nu?

—Lucifer? Pronunț numele tatălui, ezitând scurt.

Își trece degetele prin păr, zâmbind. Și acum dacă o privesc mai atent, realizez ca nici ea nu este doar un om. Pufnesc amuzat. Cât de orb am fost, era cât se poate de clar ca ea numai om nu era. Vorbim aici doar de înfățișare, deoarece nu prea știu de cum se comportă dânsa, însă tenul impecabil și corpul sculptat nu erau lucruri prea obișnuite pentru simpli pământeni.

—Oh, înțeleg, șoptesc cuvintele. Mă întreb cum nu am realizat până acum care este natura ta, Aiam, îi spun dezinteresat.

Fata zâmbește larg și îmi înmânează mapa mov. Îmi privesc reflexia in material, apoi îmi ridic privirea spre ea, dorindu-mi doar sa îi spun ca nu vreau sa fac nimic.