Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XLII

~vreau doar sa uit totul mai rapid.~

~

—Deci, de ce ai vrut sa luăm prânzul în mașină? întreabă Alex și își desface pofticios pachetul de mâncare, aproape salivând când mușcă prima gură.

Îmi lipesc coatele de volan și oftez zgomotos, trecându-mi degetele prin păr. Era greu sa îmi aleg cuvintele până și pe mine, însă nu chiar voiam să îl las pe bărbat cu ochii în soare. Trebuia să fiu recunoscător ca cel puțin el mi-a făcut timpul aici mai primitor, astfel că voiam să îi spun adevărul. Era singura persoană care m-ar fi înțeles, deoarece nici mort nu pot vorbi cu prietenii mei din iad despre asta. Dacă le voi spune că este diavol, vor vrea sa vorbească cu el. Dacă le voi spune că este om, o sa îmi spună nonstop ca sunt nebun, deoarece oamenii mor repede, iar dacă le spun adevărul ca este înger, o sa îmi spună ori ca nu am șanse, ori tata va afla. Dacă tata va afla, îmi este frică să nu mă pună sa îmi scot gândul din cap. Desigur, nu vreau sa țin secret asta de el, însă totuși deja este un fail si nu are rost sa îi zic. Plus ca nu vreau ca Nath sa aibă probleme in rai.

—Ai cerut sa îți dau mai multe detalii și sincer sa fiu, nu vreau să mă audă jumătate de școală, îi replic și beau o gură de apă, motivându-mă de ce am ales să vorbesc despre asta în mașină.

Mă privește sceptic și își rezemă capul de geam, privindu-mă fix de parcă aștepta să continui. Va fi greu sa îi explic ca m-am îndrăgostit de un bărbat, mai ales că acest lucru nu este chiar atât de normal pe aici.

—Uite, nu vreau sa știe chiar toată școala ca mă mut sau ceva de genul pentru că cel mai probabil toți ar considera ca este legat de ce s-a întâmplat astăzi dimineață... mhm faza este alta, murmur și îmi trec degetele prin păr ușor încordat.

Alex oftează scurt și se urcă cu picioarele pe bordul mașinii, privind în gol, gânditor. Oare mă va accepta? Deși este doar un om, nu chiar cred ca mă va afecta prea tare.

—Lasă-mă sa ghicesc, îl placi pe Nathaniel, nu? Tipul ăla este foarte... indecis, murmură și mușcă foarte calm din mâncare.

Râd încordat și privesc pe geam. Atât de evident era ca îl plac? Minunat, vreau doar sa scap din locul acesta cat mai rapid. Sentimentele sunt cea mai mare prostie care există.

—Atât de prost stau la capitolul „a ascunde ceea ce simți”? Întreb amuzat, însă mă simțeam destul de prost.

Alex își arcuiește sprâncenele și râde de parcă tocmai ce am spus ceva amuzant.

—Nu foarte prost, însă serios. De câte ori îl vezi și dacă nu v-ați certat iar, atunci sari repede pe el. Ar trebui să te uiți în oglindă la tine atunci când te uiți la el. Plus ca cel mai probabil v-ați certat iarăși pentru ca ești într-o dispoziție rea și crede-mă când spun că nu cred ca doua ipocrite ar putea să te supere pe tine, îmi răspunde și mă privește lung.

Îmi lipesc palmele de față și oftez zgomotos. La naiba, țineam prea mult la Nath. Trebuia cât mai rapid să mă întorc în iad și să uit de el. Abia aștept oricât este nevoie ca sa ajung să consider această întâmplare doar una amuzantă. Este prima dată când îmi place de cineva și nu am habar cum și ce sa fac. Este totul al naibii de greu, iar pentru el nu merg doar câteva vorbe dulci. Mai bine renunț. Va fi mai bine pentru toți.

—E complicat, veni răspunsul meu onest și iau o gura adâncă de aer.

Bărbatul râse și mă privește cu coada ochiului, încrucișându-și brațele la piept.

—Complicat pe dracu. O zici de parcă poate sa te omoare dacă îi spui ce simți și până la urmă, ce naiba pierzi? Oricum te muți, din păcate, îmi explică și își dă ochii peste cap.

Avea dreptate, nu aveam nimic de pierdut, însă totuși nu îmi puteam aduna curajul și să îi spun adevărul. Înainte mi-se părea floare la ureche sa îi explici cuiva ce simți, dar acum nu mai pot minți, din păcate. Și mă simt extrem de prost pentru ca chiar este prima dată când simt așa ceva și mi-aș dori chiar să văd cum ar fi sa formăm un cuplu. Să fiu și eu pentru prima dată într-o relație cu cineva pe care îl iubesc și care să mă iubească pentru cine sunt, nu pentru corp. La naiba, eram atât de patetic și clișeic încât mă simt ca dracu doar pentru asta.

—Școala nu este chiar genul meu. Adică, te rog, nici măcar nu am vârsta necesară și nu mă va mai ajuta în viață oricum, era cam timpul să o las baltă oricum, îi răspund încercând să schimb subiectul.

Ies din mașină, urmat de Alex. Probabil înțelese ca vreau sa schimb subiectul, deoarece nu a mai adus vorba. A încercat să mai menționeze de câteva ori ca îi pare rău că trebuie sa ne despărțim drumurile aici, însă i-am spus ca nu mă voi muta foarte departe și voi încerca să îl vizitez cât de des pot. Însă nu știam aici dacă îl mint pe el sau mă mint pe mine.

Problema nu era Alex, pentru ca bărbatul in sine este un om destul de treabă și dacă ajunge in iad după moarte, destul de probabil având în vedere că nu era foarte credincios, aveam de gând să vorbesc cu tata ca sa nu ii fie oferit același rol ca precum a unui om obișnuit. Problema era că dacă mai aveam sa văd mult timp școala aceasta, nu cred că mai aveam sa îl uit pe blond foarte curând. Simțeam un nod in stomac și mă simțeam foarte anxios. Îl plăceam, îl iubeam sau cum dracu se mai numește, destul de mult, iar faptul că nu era reciproc mă ucidea pe interior.

Voiam sa îl văd fericit, sunt onest, dar concomitent sunt și egoist. Mai ales că acum probabil mă urăște cu tot sufletul după noaptea respectivă. Sunt un diavol până la urmă, sunt un motiv al ispitei, poate el este mai slab si a fost afectat de acest lucru. Nu am habar ce este în mintea lui și mă simt oribil doar când mă gândesc la el, însă îmi este frică că el consideră că este vina mea. Când mă gândesc la faptul că el nu va mai fi niciodată lângă mine, la faptul că nu ii voi mai putea admira niciodată zâmbetul, la faptul că m-am îndrăgostit ca un prost de cineva de la care știam că nu voi primi nimic înapoi. Ahah, eram praf.

—Dacă ăăh, veți ajunge printr-un mod pe care doar naiba îl știe împreună, atunci nu vei mai pleca? Întreabă Alex în timp ce intrăm în liceu înapoi.

Voi rămâne daca voi fi cu el? Sincer, probabil daca voi ajunge cu el, atunci voi încerca doar ca el să se simtă confortabil si bine, chiar nu mi-ar păsa atât de mult unde m-aș afla, cât timp sunt cu dânsul. Dacă el si-ar dori aici, atunci aici vom rămâne.

—Nici naiba nu are habar, mi-aș dori oricum sa știe, însă că răspuns, cred ca da. Nu știu, nu mi-ar păsa atât de mult, îi răspund onest și îmi trec degetele prin păr ușor.

—Clar. îndrăgostit mai ești, îl aud cum murmură înainte să ne apropiem de un grup de băieți.

Tindeam deja sa consider că eram prea obsesiv și posesiv cu Nath, însă nici nu am habar despre ce este vorba când ești îndrăgostit. Sper doar să îmi treacă totul mai repede.

—Ohh! Uite cine a venit. Doamne, Killian, frumos show ai făcut. Nu știu fetele sa respecte! Pufnesc amuzați câțiva bărbați și dau mâna cu mine.

Îi privesc scurt, nu prea interesat. Nu voiam sa fie luat drept nu știu ce show, nici măcar nu îmi păsa, acum voiam doar sa nu mai fi venit pe pământ niciodată. Ajung sa urăsc oamenii.