Intersection Vol 1- Secrete În Umbră 🔞 FINALIZATA

Capitolul 3

3

       Ziua trecuse mai repede decât își putea imagina, fiind ocupată majoritatea timpului cu așezatul cărților pe rafturile din lemn ale bibliotecii. După ore de muncă privește rezultatul cu mâinile în șolduri satisfăcută de ceea ce vede. Căruciorul cu cărți era aprope gol, majoritate fiind la locul lor. Își ia ceașca de ciocolată de pe tejghea și bea sursuri mici, privind cu coada ochiului raftul încă o dată.

       —Titi ești gata? Își lasă privirea să alunece spre ușa principală și îi zâmbește fratelui ei ce o privea din tocul ușii.

      —Da, putem merge! Cataleya pune ceașca goală pe tejghea și luând geanta caută cheile.

       —Am fost să o văd pe Annabel. Vocea lui era una fericită și plină de emoție. Cataleya ridică privirea și îi zâmbește fericită

      —Aveam de gând să te întreb. Cum se simte? Spuse găsind cheile, ajungându-l din urmă

     — Este bine. Mâine o vor externa. Michele îi lasă spațiu să închidă ușa cu cheile ce apoi le aruncă înapoi în geantă

     — Sunt fericită să aud asta. O naștere nu este niciodată așa simplă precum pare. Bebelica cum este? Aș fi vrut să le văd și eu. Își prinde fratele de braț și încep să meargă pe străduța îngustă ce ducea la locuința celor doi.

      —Este atât de frumoasă. Doarme mereu. Atât eu cât și Annabel știm că ești mereu prinsă în acei patru pereți. Michele își așează mână pe cea a Cataleyei, ce o avea pe brațul lui și îi zâmbește comprensiv

       —Te văd gânditor. Este totul în regulă? Continuă ea cunoscânduși fratele mai bine decat pe ea însuși

       —Nu îți face griji, sunt doar obosit. Cataleya simțea că ceva nu este în regulă, dar se rezumă să dea din umeri și să lase discuția pe altă dată, fiind în fața casei.

       Zgomote se aud din casă și cei doi se privesc îngrijorați. Michele o oprește pe Cataleya ce voia să deschidă ușa și îi face semn cu degetul la buze să facă liniște. O trage de mână în spate și își scoate pistolul ce îl avea pus la cureaua pantalonilor. Deschide ușa tipitil, cu tactică, să nu facă zgomot și cu pași mici înaintează în întunericul casei. Observă lumina din camera mamei lor și respiră ușurat când vede veioza aruncată în aer. Îi face semn Cataleyei să îl urmeze și această sfioasă face cea ce îi spune.

      —O altă criză! Mă ocup eu stai linistită. Îi șoptește făcându-i semn să urce sus.

        Cataleya afirmă din cap și oftând urcă treptele la etaj. Aruncă hainele și se lasă mângâiată de picăturile calde a apei ce curgea ca o ploaie peste trupul ei tensionat. Își usucă părul cu un prosop, ce îl aruncă pe scaunul gol din colțul camerei și aruncă o privire pe geamul din lături, spre luna ce strălucește tainic pe cerul lipsit de nori.

      Își aruncă corpul obosit peste saltea și cu ochii pe tavanul alb, cască de câteva ori. În minte imaginea ochilor negri a bărbatului necunoscut lasă loc unui oftat lung. Visa la o iubire cum este descrisă în multe cărți romantice. Dragostea, era ceva ce încă nu experimentase, tot ce ştia era din multitudinea de lecturi, fiind descrisă ca în basme. A avut nenumărate invitații, dar mereu refuza fiind certă că nu era cel potrivit. Îi era inexplicabilă senzația ce îi fu dată de acele momente. Nu simțise o atracție pentru nimeni, doar pentru el. Se răsucește pe burtă și își pune mâinile sub bărbie închizând ochii, retrăind momentul dimineții. Doar gândul la el, îi făcea inima să își mărească ritmul. Oricum nu îl vei mai întâlni niciodată! Își spuse în gând, alungând imediat orice fir de iluzie. Își lasă capul pe pernă și închide ochii lăsând mintea să alunece ușor, ușor într-un somn adânc.