Atunci când Cataleya Capezza îl întâlnește pe Anthony Conti, o persoană extrem de influentă, ea este conștientă că ceea ce simte nu este tocmai dragoste la prima vedere. Ea nu caută o iubire dar șoapte la ureche, și vibrații în spatele unor cuvinte...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
7
O săptămână mai tarziu
Zilele au trecut urmânduși cursul fără să întrebe sau să aștepte în loc, răbdarea lui Anthony fiind pusă la o mare încercare. Aștepta pe scaun rotind paharul pe jumătate plin între degete, ispirand profund simțind cum plămâni cresc sub bariera coastelor ca apoi să se desumfle la loc. Își îngustează ochii privind spre ușa de la intrare Michele ce intra cu capul în jos, lipsit de orice carismă.
—Te faci așteptat! Comentează Anthony lăsând lichidul rămas în pahar să îi alunece pe gât în jos
—Am încercat să fac tot posibilul. Am reușit să adun jumătate din suma pe care o datorez. Șoptește Michele fără speranță
—Nu este deajuns Michele. După atâta timp știi și tu că nu mai suntem doi necunoscuți și aș vrea să pot face mai mult decât încerc, dar clanurile îmi suflă în ceafă în ultimul timp și nu îmi pot permite nici o greșeală. Îi face semn din priviri să se așeaze pe scaun și el face cum îi este indicat
—Îmi mai trebuie puțin timp. Jur că voi găsi bani Anthony doar nu îmi lua copilul. Michele își împreunează mâinile și îl suplică din priviri cu lacrimile ce îi inundau ochii triști și abătuți
—Michele nu decid eu. Îmi pare rău prietene. Îți promit un lucru, copilul tău va fi tratat cum se cuvine și nu va duce lipsă de absolut nimic. În această seară vin să îl iau. Se ridică în picioare și îl lovește prietenește pe umăr simțind un nod în stomac, să fie atât de autoritar și nepăsătoar nu era ușor precum pare. —Sticla este din partea mea. Ne vedem după. Pleacă cât poate de repede știind că din moment în altul se va răzgândi fiind greșit ceea ce face. Ar fi vrut ca lucrurile să decurgă altfel și să îl ajute cumva dar în prezent avea la fel de multe probleme. Urcă în mașina ce era parcată lângă trotuar, în fața localului și formulează iar numărul de telefon la care îi răspundea căsuța vocală în ultimele zile. Din obișnuință mimica feței este una serioasă așteptând să îi vorbească robotul și totuși spera să îi audă vocea. Închide ochii înfrânt și aruncă telefonul pe banchetă exasperat. În ultimele zile a căutat-o peste tot și era dispărută, ca și cum ar fi înghițit-o pământul. Își petrecuse mai tot timpul în fața cafenelei sperând să o vadă, alergând spre ea și să ceară cafeaua cu caramel. Deluzia îi era tot mai mare cu cât trecea timpul și nu știa ce altceva putea face să o găsească. Înfrânt și îngândurat își lasă capul pe banchetă și oftează lung . Conștientiza că nu o va mai găsi pentru că ea nu voia să fie găsită. Nu putea decât să crească copilul lui Michele ca și cum ar fi fost a lui pentru că în gândul lui nu exista o persoană cu care merită să construiască ceva.
