Atunci când Cataleya Capezza îl întâlnește pe Anthony Conti, o persoană extrem de influentă, ea este conștientă că ceea ce simte nu este tocmai dragoste la prima vedere. Ea nu caută o iubire dar șoapte la ureche, și vibrații în spatele unor cuvinte...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
4
Observând cum se clatină puțin pe picioare o prinde de mână și îi zâmbește. Nu se putea aștepta la o astfel de surpriză. Să o vadă acolo, chiar lângă el, fusese partea cea mai frumoasă a zilei. O privește în acea rochiță ce stătea perfect pe talia ei și culoarea îi punea în evidență ochii. Atingerea mâinilor o lasă cu gura căscată, simțind cum aerul refuza să îi mai între în plămâni pentru câteva clipe.
—C.. Cred că este o greșeală. Murmură printre buze încă șocată, luânduși mâna înapoi
—Dacă era o greșeală nu eram aici, amândoi, nu crezi?! Se vede că acolo sus cineva mă iubeste! Raspunde el puțin ironic surâzând
— Tu chiar ești încrezut! Spuse ea punânduși mâinile în sân cu o sprânceană ridicată.
— Nu era intenția mea să crezi așa ceva. Acordă-mi o șansă! El o privește cu o fața aproape disperată. Ea surâde în sinea ei și dă din umeri oftând.
—Doar pentru că îmi este sete! Precizează ea, luând loc pe scaunul din fata lui.
Anthony face semn ospătăriței și comandă două beri cu lămâie.
—Pot să știu numele acestei domnișoare? Spuse el imediat ce ospătărița pleacă
—Mă numesc Cataleya. Zâmbește tipei ce aduce berile și bea o gură considerabilă din sticlă.
— Nu glumeai când ai spus că îți este sete. Ea pufnește în râs, mare parte din lichidul ce îl avea în gură sfârșind pe masă și cămașa lui. Își acoperă gura cu ambele mâini cu pupilele ochilor ce se măresc, căpătând o tentă mai albicioasă la ten.
—Îmi pare rău! Șoptește mușcând din unghia unui deget. Privește în jurul ei căutând o cale de scăpare dar rămâne surprinsă să audă râsetul lui, un râset gălăgios și aprope molipsitor
—Cred că acum suntem chit! Spuse ștergând cu un șervețel ceea ce poate.
—Cred că mai bine plec. Se ridică de pe scaun frustrată și tot privește în jurul ei, neștiind ce să facă.
—Nici să nu te gândești. Vreau să aflu lucruri despre tine Cataleya. El îi prinde mâna în a lui și îi zâmbește.
Ea își plimbă privirea peste tot, atât timp cât o evita pe a lui, frustrată și emoționată în același timp.
—Putem pleca de aici?
—Sigur. Se ridică de la masă și îi cuprinde mâna în a lui făcând cale printre mese spre ieșire.
Afară, simt aerul rece al nopții, ce scutură frunzele mărunte ale copacilor și le ridică în aer la picioarele lor. Anthony își păstrează postura de om serios cu mâinile în buzunare și privirea pe străduță.
