Liam's Sister // Volumul I ✔

Capitolul 48

Inmormantarea se terminase acum 2 ore iar eu stau pe iarba in fata unui lac, in liniste, gandindu-ma.

Prima oara cand am pasit in casa
Petrecerile
Razbunarea
Morcovii lui Louis si oglinda lui Zayn
Eve si Niall
Gasca fetelor
Razbunarea pe Brandon
Paris
Craciunul
Ziua lui Louis
Noul an
Fratii Jonas
Inelul de la Harry
''Privirea apusului''cu Harry

Imaginile derulandu-se in mintea mea, m-au facut sa zambesc. Imi e dor de vechea mea viata. Fara Brandon, fara politie, fara anonimi, fara crime, fara inmormantari, fara lacrimi, fara durere si fara suferinta.

Cum de s-au schimbat vietile noastre atat de brusc?

Aveam nevoie de o pauza. Mi-am inchis telefonul, am aruncat biletul jn lac, si am fugit in parc. Mi-am desfacut parul, lasandu-l liber in bataia vantului si razele soarelui. Mi-am aruncat pantofii in directii diferite, si am continuat sa merg. Ajunsesem pe strada unde obinuiam sa locuiesc cu parintii mei si cu Liam. Casa noastra in continuare are presul la usa, veranda neatinsa si florile mamei numai au viata. M-am asezat pe treptele verandei, privind strada pustie. Mi-am inchis ochii, inapirand aerul proaspat. Am aruncat o privire casei de-a laturi. Acolo statea Amalia si sora ei Clara. Eram asa de bune prietene. In casa de peste drum statea o familie mare. Liam si cu mine ne cunosteam cu toata lumea. In fiecare dupa-amiaza ieseam afara si ne jucam. Si cand ploua, stateam in casa cui se nimerea si faceam nebunii. Am avut o copilarie frumoasa.

- Laura? Mi-am intors capul in partea stanga, mijindu-mi ochii incercand sa identific persoana din fata mea.

Era brunet, ochii albastrii, si imbracat destul de colorat. S-a apropiat incet de mine.

- Sunt eu, Alex. M-am uitat mai bine, comparandu-i trasaturile cu Alex pe care il cunoasteam. Mi-am deschis gura socata, el zambind. M-am ridicat de pe trepte si m-am apropiat de el. Am ras amandoi apoi ne-am imbratisat.

- Oh, Doamne Alex! Nu te-am mai vazut din clasa a-10-a. Spun eu rupand imbratisarea,

- Chiar eu sunt. Nu imi vine sa cred ca te vad. Ce mai faci?

- Imi traiesc viata incredibil de complicata. Ii spun asezandu-ma inapoi pe treapta, el venind langa mine. Alex este unul dintre copii familiei aceleia mari de peste drum.

- Era mai buna viata cand eram copii.

- Mie imi zici? Imi e dor de acele timpuri. Inca imi amintesc de Mary. Chiar ce mai face? Ai fost vredata cu ea? Erai nebun dupa ea.

- Mda..de fapt sunt gay.

- Oh! Spun eu uimita.

- Mda.. spuse el punandu-si mana la ceafa.

- Nu este o rusine sa fii tu insati, sa stii.

- Ce draguta esti. Spuse imbratisandu-ma, eu razand.

- Tu esti cu cineva?

- Da. Cu colegul lui Liam de trupa, Harry.

- Oh Doamne! Nu pot sa cred. El e cel mai dragut dintre toti. Cum se imbraca? Cum arata ochii lui de aproape? Cum saruta? Foloseste limba?

- Pai, se imbraca exact cum vezi si prin reviste, ochii lui sunt de un verde stralucitor, si saruta bine. Oh, si foloseste si limba. Cateodata. Spun, el uitandu-se la mine cu un zambet urias, palmele sale fiind unite si puse sub barbie. Era adorabil. Nu inteleg cum de a fost indragostit de Mary 2 ani. Numai cand vorbesc despre Harry ii stralucesc ochii.

- Ce dragut! As muri sa il cunosc.

- Dar nu e nevoie. Il vei cunoaste.

- Oh Doamne! Te iubesc atat de mult! Spuse imbratisandu-ma din nou.

Am ras impreuna, apoi ne-am adus aminte cu drag de toate tampeniile pe care le-am facut vreodata. Brusc, mi-am adus aminte ca Liam vroia sa ajung acasa imediat dupa terminarea inmormantarii.

- Hei, ai ceva de facut acum?

- Nu, sunt liber.

- Super. Am luat un taxi, ajungand in 30 de minute acasa. Imediat ce am intrat, Liam a impietrit cand l-a vazut pe Alex. S-au salutat, apoi a facut cunostinta si cu ceilalti.

- Unde este Harry?

- Este sus. Si apropo, sa nu crezi ca nu am observat ca nu ai pantofi. Mi-a spus Liam. L-am lasat pe Alex cu baietii, ducandu-ma la Harry. Am batut la usa, apoi am intrat incet. Inca era in costum, si dormea. Am inchis usa cu grija, si m-am asezat langa el. Si-a deschis incet ochii fiind surprins ca eram acolo. M-a luat in brate, eu punandu-mi capul pe pieptul sau.

- Unde ai fost pana acum? M-a intrebat cu vocea sa ragusita.

- Pana acasa. Vechea casa. Stii, nu imi vine sa cred cat s-a schimbat viata noastra. Ne-am maturizat atat de repede. As vrea sa dam timpul inapoi si sa facem cumva sa nu ne cream problemele pe care le avem acum. Imi e dor sa ne certam din motive stupide. Nu imi place ca in ultimul timp au murit doi oameni, ca avem secrete unul fata de celalat, ca nu avem aceeasi viata ca acum un an. Ii spun eu cu lacrimi in ochi in timp ce priveam mainile noastre impreunate.

- Stiu. Si mie imi e dor de acele timpuri. Spuse mangaindu-ma pe spate.

- Harry?

- Da.

- Al cui este numarul? A oftat, ridicandu-se din pat. Am facut la fel, acum fiind fata in fata.

- Harry, spune-mi.

- Nu pot.

- Nu ma face sa cred ca esti implicat. Daca esti, inseamna ca stii cine imi trimite mesaje, si..esti responsabil de moartea mamei lui Holden.. A facut un pas spre mine, eu facand unul in spate.

- Nu te apropia de mine. Spun iesind din camera si coborand rapid treptele. Harry imi striga numele repetat, dar nu ma opream. M-a prins de incheietura inainte sa ies din casa, si m-a intors cu fata spre el.

- Laura, te rog...

- Nu, Harry. Am urlat, ochii tututor fiind pe noi.

- Nu am nicio legatura, crede-ma.

- Atunci de ce nu imi poti spune?

- Nu pot, te rog...

M-am intors, trantind usa in urma mea. Am inceput sa alerg, auzind tipetele lui Harry. Am continuat sa plang in timp ce alergam. Am fost trasa brusc de mana, intorcandu-ma automat cu fata spre Harry. Plangeam amandoi.

- O fac doar pentru a te proteja.

- Atunci nu o mai face.

- Trebuie.

- Harry.. te rog macar spune-mi.. ca nu esti implicat.

- Nu, nu sunt implicat si trebuie sa ma crezi! Nu as putea sa fac niciodata asa ceva! Doar tin acest secret pentru ca daca nu o fac, iti va face tie rau.

- Cine?

- Nu iti pot spune. Nu imi permit sa te pierd din nou, de data asta definitiv. Okay? Nu..nu pot. Tu insemni totul. Esti absolut totul pentru mine. Nu stiu ce m-as face daca nu ai mai fii langa mine. Probabil ca as fii devastat si cel mai probabil m-as sinucide. Mereu ai fost alaturi de mine, m-ai ridicat cand am cazut si mi-ai spus ca totul va fii bine. Lasa-ma si pe mine o data sa te ajut. Sa te ajut sa nu cazi, daca ti-as spune, ai cadea. Pentru totdeauna.

M-am apropiat de el, strangandu-l puternic in brate. Vorbele sale m-au emotionat dar in continuare am nevoie de un nume. Acel cineva poate sa fie ''B'' iar Harry probabil ca nu isi da seama de gravitatea problemei. Faptul ca nu imi spune pentru a ma proteja ma ingrijora si mai mult in legatura cu identitatea acestei persoane.

- Cunosc persoana asta? Spune-mi macar atat. imi evita privirea, si asta ma fierbea si mai tare pe interior. Curiozitatea crestea in mine cu fiecare secunda pe care o petreceam in liniste.

- Da. a raspuns el privindu-ma in ochi.

_______

N/A: Finally am postat si am scos povestea din editare. Sper sa va placa acest capitol si voi incerca sa postez mai des:) Va urez Paste Fericit, my unicorns♥