Sfârșitul jocului

Capitolul 16

                   Am deschis ochii și am simțit razele bânde ale soarelui dezmierdându-mi fiecare centimetru de piele. Aveam o dispoziție diferită față de zilele trecute, eram mult mai liniștită, n-aveam un motiv anume, pur și simplu. Așa că am coborât din pat ducându-mă spre baie și făcând un duș rapid. Am lăsat stropii de apă rece să mă trezească definitiv și m-am îmbrăcat rapid ca mai apoi să mă duc spre bucătărie. Purtam un tricou de-al său pe care mi-l dăduse înainte să ne căsătorim, acum mii de ani lumină, care-mi venea mai de grabă, ca rochie. Am pus apă la fiert și două căni pe masă. M-am chinuit să-i fac o cafea lui Friederich fără să vomit căci, în continuare, uram din tot sufletul mirosul de cafea. Am pregătit și pentru mine un ceai și fiindcă mai aveam ceva timp până când Friederich va pleca spre firmă, am hotărât să fac câteva clătite. 

                  Urma să-mi petrec toată ziua cu Faith care mă tot bătea la cap că are o surpriză. După ce amânasem atât revederea aceasta, de abia așteptam să stăm de vorbă cu orele cu toate astea nu-mi plăceau surpizele și cu atât mai puțin cele făcute de Faith. Friederich avea să se ducă, așa cum stbilisem, la firmă, reluându-și activitatea aproape în totalitate. Gândul că avea să-și petreacă toată ziua, probabil, cu Chloe mă scotea puțin din minți. Nu puteam să-i împărtășesc asta căci ar fi fost ciudat să fac crize de gelozie când el de abia se obișnuise cu prezența mea. Așa că am păstrat îngrijorările pentru mine și m-am axat spre ziua de relaxare pe care aveam să mi- petrec cu cea mai bună prietenă a mea dintotdeauna.

                     L-am zărit cum vine spre bucătărie somnoros, îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni scurți de pijama care-i atârnau incredibil de sexy pe șoldurile înguste. Părul răvășit și irișii albaștrii care-i luceau sub lumina slaba din bucătărie încă avea același efect asupra mea și a corpului meu. S-a așezat leneș pe un scaun și m-a privit pentru câteva secunde, intens.

— Neața, soare! îmi spune și își bagă mâna prin păr arănjându-l câtuși de puțin.

— Bună dimineața! îi răspund.

—  Știi să gătești? întreabă încercând să mă tachineze.

— Nu, încerc doar să te otrăvesc, îi zic zâmbindu-i inocent.

— Altceva nou? 

                   I-am arătat un alt zâmbet și mi-am continuat activitatea. I-am pus cafeaua în față și l-am privit fugitiv pentru alte câteva secunde.

— Ai vorbit cu Achim? întreb.

— Da, răspunde  calm. Mi-a explicat tot ceea ce trebuia să știu și m-a asigurat că va fi lângă mine toată ziua. Când te întorci din excursia cu Faith? 

— În seara asta, cred. Asta doar dacă nu-i va veni vreo idee să prelungească și să mă convingă să rămân. 

                        Astăzi vedea în el ceva din soțul meu, nu știam exact ce. Faptul că vorbea cu mine normal, deschis sau comportmentul său care era destul de asemănător decomdată, poate. Am luat farfuria cu clătite ducând-o spre masă, când, din neatenție, mi-a alunecat din mână. Printr-o mișcare pe cât de atletică, pe atât de bruscă, s-a ridicat de la masă, prizând-o. A icnit de durere și în secunda următoare am văzut bandajul din zona abdomenului prizând nuanțe subtile de roșu. A pus farfuria pe masă și a privit și el spre rana sa care încă nu se închisese sută la sută.

— Vino cu mine! îi spun și-l prind de mână vrând să-l duc spre baie pentru a îl ajuta să-și schimbe bandajul.

— Mă descurc și singur, îmi spune.

— Și atunci de ce te chinui atât de mult în fiecare seară? întreb. Nu mai fi încăpățânat și vino! 

                  Nu se mai opune știind că am dreptate și reușesc să-l duc în baie așezându-se pe colțul căzii. Am adus trusa de prim ajutor și i-am desfăcut cu grijă fașa sterilă ce acoperea rana în așa fel încât să nu-l doară. Nu a mimat nimic așa că am continuat. Inima îmi bătea ca nebuna fiind atât de aprope de el, instinctul mă făcea să las tot baltă și să-l sărut. N-am făcut asta și am continuat să mă concentrez pe ceea ce făceam, poate așa nu-mi mai vor tremura mâinile.

— Să nu te faci niciodată chirurg, îmi spune încet.

                 Eram mai rău ca o adolescentă plină de hormoni căi acum simțeam și obrajii cum mi se înroșeau încetul cu încetul. Revino-ți, Phoebe! Am pus niște rivanol peste locul cu pricina, în acel moment strâmbându-se și prizându-mi mâna, în care țineam sticluța cu lichidul care-i provocase durere, în a sa, imobilizându-mi mâna. Am ridicat capul și l-am privit în ochi, ne-am privit unul pe celălalt până în străfundul sufletului în doare câteva secunde. Mi-a dat drumul la mână lăsându-mă să continui treaba. Cu mult mai multe emoții ca înainte, reușisem să termin într-un final. M-am ridicat vrând să plec de acolo mai repede, dar am simțit cum m-a apucat de talie fiind cu spatele lipit de el. Îi simțeam respirația cum șuiera îngrozitor de aprope de urechea mea. 

— De fapt, te pricepi la asta, îmi șoptește la ureche. N-am simțit aproape nimic. 

                    Își ia mâinile de pe talia mea și pleacă lăsându-mă acolo. Tot corpul îmi era tranversat de mii și mii de fiori. Mâinile sale pe talia mea mă amețiseră complet. Ce era cu el? Acum ceva timp îmi oferea bani să plec și acum făcea asta. Am rămas în baie pentru câteva minute perplex. După atât de mult timp, îmi dădea niște emoții și trăiri de parcă nu l-aș mai fi cunoscut niciodată. Corpul meu încă se mula perfect pe al său și asta îmi dădea alți fiori pe șira spinării. Nu știam ce naibii s-a întâmplat sau ce naibii a însemnat asta, dar mă bulversase complet, la fel, cum, probabil, în aceeași măsură îl bulversase și pe el. Aș fi dat orice încât să se întoarcă și să mă sărute așa cum doar el știa. În modul acela în care mă distrugea complet și-mi dădea milioane de emoții. Trecuseră aproape șase ani de când eram împreună și încă aveam fluturi în stomac.