Sfârșitul jocului

Capitolul 17

                                Am rămas singură într-un final și pentru a-mi lua gândul de la întâmplările de mai devreme m-am poziționat în fața dressingului căutând o ținută potrivită pentru ziua mult așteptată pe care aveam să mi-o petrec cu cea care-mi mâncase un sfert de viață la un moment dat. Am tras din de pe un raft o fustă de blugi albastră până în genunchi și o bluză roșie, cu umerii goi. M-am machiat puțin și mi-am lăsat părul pe spate. Am luat telefonul repede și am format numărul Josephinei vrând neapărat să mi-o dea pe Kitty.

— Bună, scumpo! 

— Bună, mami! Ce faci? întreabă curioasă.

— O aștept pe mătușa Faith, răspund. Dar tu? 

— Mamă, vreau și eu să o văd pe mătușa Faith. Vreau să mă întorc acasă, spune hotărâtă fără șă-mi răspundă la întrebare.

— Promit că o vei vedea în curând, îi spun și îi văd zâmbetul.

                               Am mai vorbit cel puțin jumătate de oră povestindu-mi despre fiecare păpușă pe care i-a cumpărat-o Josephine, fiecare glumă spusă de bunică-su și fiecare porție de mâncare făcută cu dragoste și pricepere de către bunică-sa. Îmi era prea dor și de ei căci ultima dată nu-i văzusem în vreo împrejurare prea bună. Îmi amintesc doar lacrimi...Și brusc îmi veni o idee. Care ar fi șansele să îl duc pe Friederich în Germania? Prezența familiei sale s-ar putea să-i facă bine și va avea ocazia să o cunoască și pe Kate. Era perioada a anului când toată familia lor se aduna în Germania astfel având lângă el toate surorile. Asta îi va face bine într-un fel sau altul, sper.

                             M-am încălțat și am m-am privit câteva secunde în oglindă. Am ieșit apoi în trombă din casă, Faith fiind deja acolo. Am încuiat ușa și m-am apropiat tot mai mult de mașina sa. A coborât când m-a văzut și i-am sărit în brațe. Faith se schimbase între timp destul de mult, înflorea pe zi e trecea. Avea acum un păr brunet până la umeri, drept și niște ochi mult mai sclipitori. Fusese o femeie frumoasă dintotdeaună, dar de ceva timp se schimbase. După ani de zile în care ea și Achim mimau că n-au niciun sentiment unul pentru altul, ajunseseră să recunoască doar că i-a intrat sub piele. Oricât de clișeic suna asta, Achim era îndrăgostit de Faith și reciproca era cât se poate de adevărată. Faptul că și eu și Friederich eram atât de apropiați de amândoi i-a făcut și pe ei să fie la fel de apropiați. La început aveau în comun doar prietenii și deja era prea mult pentru ei. Nu știam exact cu lux de amănunte cum s-a întâmplat să cocheteze împreună, dar cert era că se întâmpla, prietenul meu cel mia bun avea sentimente pentru prietena mea cea mai bună. 

— Ești chiar tu? o întreb strângând-o tot mai tare în brațe.

— În carne și oase, răspunde și îmi face semn spre mașină. Nici nu-mi vine să cred că reușim să ne revedem.

— La ce viață am, nici eu, îi zic cu sinceritate și mă pun pe locul de lângă șofer.

                           Bineînțeles că a refuzat să-mi spună unde naibii mergem, așa că am încetat să mai pun mii de întrebări și am stat liniștită pe locul meu discutând despre toate prostiile care ne treceau prin minte, așa cum obișnuiam să facem mereu. O văd că scoate un pahar plin de cafea de undeva, habar n-am de unde, și îl întinde spre mine. Speram din tot sufletul să nu facă asta căci știam cum reacționează corpul meu la mirosul ăsta. Nu voiam să afle nimeni și nici să stric ziua asta cu stările mele de greață.

— E cu lapte, îmi spune. Preferata ta.

— Faith, dacă vrei să nu strici ziua asta du-o departe de mine, te rog.

                               S-a uitat urât pentru câteva secunde neînțelegând ce m-a apucat. Nici eu nu știam ce au toți copii mei cu cafeaua când mie îmi plăcea atât de mult. Spre fericirea mea încă nu mi se observa burta prea mult așa că puteam să o ascund ușor.

— Phoebe Braun Heller, zice apăsat.

— Te rog nu pronunța numele ăla, îi spun și eu făcând referire la numele meu de familie.

— Ai ceva să-mi spui? întreabă retoric.

— Sunt însărcinată, zic simplu. Și ești prima care știe așa că te rog să fie secretul nostru și atât.

— Tu și Friederich...

— Exclus, Faith. 

—  De cât timp știi?

— Până în accident.

— Phoebe, ai o problemă gravă cu mine. Mi-ai ascuns asta atât timp? 

— Era cât pe ce să organizez o înmormântare, nu-mi părea un moment bun de sărbătoate, Faith.

— Friederich știe?

—În niciun caz și nici nu va afla prea curând.

                                        A mai urmat încă un milion de întrebări despre asta și apoi încă vreo trei serii la fel de lungi ca astea, cel puțin. M-a felicitat de cel puțin vreo o mie de ori și asta mi-a adus aminte de ani în urmă când a aflat că voi avea o fetiță. Fusese omul din umbră care ajutase ca eu și Friederich să ne împăcăm. Când a ținut-o prima dată pe Kitty în brațe a plâns și a promis că va avea grijă de ea toată viață. Faith îmi era mai mult ca o prietenă, era sora mea. Uitându-mă în trecut îmi puteam da seama că nu există niciun moment al vieții mele pe care să l-oi fi petrecut fără ea, fie el bun sau rău.

— Ce face Friederich? întreabă. Pare să-și revină?

— Se culcă cu toată firma și-apoi bagă oamenii în ceață, răspund cât se poate de sincer.

                                     Am refuzat să mai vorbesc despre asta căci voiam să mi-l scot din gând cel puțin azi.  Nu mai mersesem mult când văd că reduce viteza și intră pe niște porți mare, într-un loc superb. M-am uitat la ea așteptând o explicație.

— Ei bine, Bee, îți mai amințești visul nostru de a avea o cramă, propriul nostru vin? O afacere micuță, ceva pe plan local?

— Da, răspund nedumerită.

— În locul ăsta se produc struguri și se transformă în vin și este doar al meu...Achim, spune scurt știind că voi pune întrebări.

— Eu am primit o rochie și un coiler, iar tu primești o cramă și o podgorie? Nu-i corect, mă plâng ca un copil mic râzând amândouă.

— Deci mă vei ajuta? întreabă și afișează un zâmbet mare.