Sfârșitul jocului

Capitolul 27

— Dacă ai tupeul să plângi, noi două ne vom supăra rău de tot! îmi zice Faith având și ea lacrimi în ochi.

                            O rochie albă, lungă, dintr-un strat de tul îi contura perfect corpul. Prietena mea cu care făcusem toate prostiile pământutului, cu care trăisem totul până acum își făcea propria familie. Se mărita și era superbă. Aveam mai multe emoții ca ea și simțeam o bucurie fără margini pentru că după atât de multe tachinări cu Achim reușiseră să-și spună unul celuilalt ceea ce simțeau. Trăiau o frumoasă poveste de dragoste și nu-mi venea să cred când micuța cu care împărțeam păpuși, apoi bârfe ajunsese să poarte voalul de mireasă. 

— Sper să ai o căsnicie lungă și fericită, Faith. Meriți din plin toate acestea. Și nu-mi vine să cred cum am ajuns să împărtășim griji și probleme în loc de jucării, dar asta face viața, ne schimbă. Însă, eu mă bucur că m-a putut schimba avându-te pe tine lângă mine. Te iubesc enorm și dacă are tupeu să te rănească vreodată, mă voi duce după el, spun și o îmbrățișez lung.

— Îți mulțumesc enorm, Bee. Te iubesc, dar vreau să știi că nu doar eu cu Achim am putea avea o căsătorie fericită. Uneori orgoliul nu-ți aduce nimic bun.

— Faith, nu vorbim despre asta acum, spun tare.

— Te scurgi pe picioare de dorul lui, Bee...

— Ce-ai zice să te gândești doar la tine și la Achim azi?
                                                                                        
                Purtam o rochie roșie, scurtă care masca puțin burtica de gravidă care se pronunța de la zi la zi tot mai mult. Cu Friederich nu mai vorbisem din ziua aceea, de patruzeci și cinci de zile. Zile pe care le înnumăram, sincer. Mă gândeam că va suna, că va spune ceva, orice. Dar nu o făcuse, probabil fusesem prea clară. Suferisem mai mult ca înainte, dar asta nu mai avea niciun rost acum. Vorbeam prin Achim, doar. Îl obligase pur și simplu să mă ducă la un doctor renumit pentru a-mi monitoriza sarcina. Refuzasem până când Achim mi-a povestit cu amănunte ceea ce făcuse, reacțiile și ce-i spusese. M-am dus până la urmă. Își petrecea destul de mult timp cu Kitty, dar de obicei Achim sau Faith o ducea la el. Acum mi-l scosesem din cap pentru că trebuia să merg cu Faith la altar fiindu-i domnișoară de onoare. 

                                                       
                    Concentrarea mea asupra evenimentului se scursese brusc când privirea mea o întâlni pe a sa. Purta unul dintre costumele sale care-i veneau de parcă erau special croite pentru el. Mi-am ferit privirea de ochii glaciari, albaștrii, dar simțeam cum privirea sa mă arde. Mă așteptam că o să fie aici, dar mizasem pe faptul că nu-l voi lăsa să mă afecteze așa. Îl pierdusem, singura mea dragoste adevărată. Și eu fusesem ceacare îl alungase. Se merita oare să mă pierd pe mine pentru a îl avea pe el aproape? Mă măcina întrebarea asta, asta și multe altele.  Rutina mea devenise monotonă, îmi petreceam toată ziua cu Kitty și Faith, mâncam, plângeam și mă puneam în pat fiind obosită mai mult psihic decât fizic. 

                                                                   
                        Ceremonia părea infinită, eram acolo fizic căci mintea îmi era dusă spre blondul care mă privea rece și serios. Reușisem să-mi întorc capul la un moment dat, observând că este însoțit. Atunci inima mea sări peste o bătaie. Și mă certam singură pentru că eu îl alungasem fără măcar să-l las să-mi dea vreo explicație. Pentru câteva secunde mi-am mutat gândul de la el pentru că cei doi ajunseseră la cea mai importantă partea a ceremoniei. I-am privit și îi mulțumeam lui Dumnezeu, în gând, că în sfârșit Faith este fericită.

                                                                                       
                       Într-un final se terminase, iar eu plecasem spre petrecere cu creierul vraiște. Momentele trecură prea greu. Femeia care îl însoțea pe Friederich era într-adevăr foarte frumoasă. Cu un capăt, poate, mai scundă ca mine, cu un păr roșcat și niște ochi verzi plus picioare kilometrice. Purta o rochie verde smarald care contrasta frumos cu nuanța părului său. Am felicitat pentru a mia oară perechea de proaspăt îndrăgostiți apoi i-am privit cum dansau primul lor dans în văzul tutotor oamenilo scoțându-mi din cap gândurile pe care le aveam. Faith radia, pur și simplu, iar Achim îi arunca felurite priviri. Erau minunați și făcuți unul pentru celălalt, orice ar mai însemna asta.

                                                                                            
                    M-am trezit trasă pe ringul de dans de două mâini incredibil de reci care-mi făceau inima să mi-o ia la goană. M-am lăsat condusă pentru că mă mișcam cu dificultate din cauza emoțiilor care puse stăpânire pe mine întru-un mod cât se poate de bizar. S-a apropiat de urechea mea și toată pielea mi s-a furnicat.

— La dracu, Bee, nu-mi pot reface viața dacă te uiți așa la mine, de fiecare dată când ne întâlnim, îmi spune și mă trage spre ieșire.

— Crezi că eu îmi doresc asta? Crezi că-mi place să mă topesc sub privirea ta, să tremur când te văd? Nu, Friederich, dar încerc din răsputeri să privesc spre viitor. 

— Am simțit lucruri de care nu credeam că sunt capabil, am încercat să te înlocuiesc cu Jane și să fiu al naibii de te pot scoate din cap.

— Se numește relație toxică, spun. Și ce facem acum sau ce vom face în următoarele minute sunt doar minciuni și lucruri prea greșite.

— Doar taci, spune și-mi strivește buzele cu ale sale. Vorbești prea mult. 

                                                 Și ca o proastă, îi accept sărutul și-l las să-și strecoare limba în gura mea, totul împletindu-se într-un sărut pasional din care-mi fusese prea greu să mă trag. Creierul îmi era acaparat de ceea ce simțeam și-n loc să mă opun făceam doar să adâncesc sărutul tot mai mult. Îmi plimbam mâinile pe pieptul său, asigurâându-mă că este acolo și că de fapt nu visez. Dar era prea târziu, eu își refăcuse viața, sau cel puțin încerca și eu eram prea vulnerabilă așa că m-am oprit brusc, trăgându-mă din sărut și plecând de acolo cu lacrimi în ochi. Probabil va fi o decizie pe care o voi regreta toată viața, dar pentru noi era deja prea târziu. L-am auzit strigând după mine. Decizia era deja luată.