Sfârșitul jocului

Capitolul 25

                         Pentru că nu suferisem deja prea mult, a trebuit să plece și să mă lase acolo singură pe nenorocitul ăla de pat de spital. Îi trimisesem maică-sii un mesaj în care i-am spus să vină de urgență. Terrminasem cu plânsul și aveam o stare de nervozitate în așa hal încât l-aș fi bătut dacă era lângă mine, măcar să știu de ce naibii dă bir cu fugiții. Nu eram deloc pregătită să tec prin aceeași poveste a doua oară. Nici gând, eram diferită cu mult față de acum câțiva ani când am rămas însărcinată cu Kate. Mă maturizasem și învățase să nu depind de el și de sprijinul său. Dar durea destul de mult și așa.

                           Maică-sa a intrat val-vârtej pe ușa și m-a îmbrățișat puteernic, de abia atunci alte lacrimi au început să-mi cadă pe obrajii deja roșii. Reușise a mia oară să mă facă să plâng. 

— Ce s-a întâmplat? mă întreaba mama sa și îmi șterge ușor lacrimile.

—A aflat, mărturisesc și o îmbrățișez iar. A plecat și m-a lăsat aici și sincer? Nu știu dacă pot retrăi asta. 

— Ce-ai zice să mergem acasă să bei un ceai cald și să te odihnești. Mâine își va da seama de prostia pe care a comis-o a doua oară și își va asuma răspunderea, spune încercând să mă consoleze. Îl știi prea bine că ia cele mai proaste decizii de moment. 

— Ar trebui să le gândească, spun.

                      A vorbit cu doctorul și m-a lăsat să mă duc acasă. Kitty era și e acasă, dar deja dormea când ajunsesem eu. Refuzasem să stau în camera sa, așa că m-am dus în sufragerie. Mă așteptam să-l găsesc acasă, dar taică-su îmi spusese că se schimbase și a plecat în trombă cu mașina. Mă așteptam să ajungă din orice în orice moment și eram curioasă să văd ceea ce avea să facă în continuare. Va pleca în nu știu ce țară după alt continent sau se va purta ca un adult? Bineânțeles că va pleca undeva departe de aici, de Europa sau America. Ce rost avea să-și asume din prima un rol pe care trebuia să-l joace la un moment dat? 

                          O verificasem pe Kitty care dormea la fel de bine ca și ultima dată când o mai controlasem. Mă uitam la ceas din minut în minut așteptând să vină. Era aprope de răsărit și îmi făceam mii și mii de griji pentru că niciunul din noi nu mai auizsem nimic de el. Nici măcar un amărât de sms în care să ne spună că este întreg. N-am putut să închid un ochi gândinu-mă că el este pe undeva, departe, zăcând în cine știe ce loc. Dacă i se întâmplase ceva rău? Am decis să mă duc să mă schimb în ceva confortabil și călduros pentru că soarele avea să răsară din moment în moment și aveam de gând să-l găsesc, să mă asigur că este ok și să-i propun să vorbim ca doi oameni maturi capabili să rezolve probleme și să discute despre interesul lor comun, copiii.

                          M-am schimbat într-o pereche de jeanși albaștrii și o bluză neagră largă, am mâncat ceva rapid și când să închid televizorul, tableta de pe masă a scos un sunet care m-a anunțat că am primit o notificare. M-am așezat câtev\a secunde pe marginea canapelei deschizând notificarea venită de la un site de știri. Pentru câteva momente mi-a stat inima crezând că voi afla că este rănit sau chiar și mai rău. Știrea putea fi despre orice însă eu aveam o presimțirea rea.

Friederich Braun-Heller a revenit la vechile obiceiuri sau pur și simplu soția nu-i mai este de ajuns?

                        Am rămas perplex la știrea pe care o citisem, îmi tremura teribil picioarele și chiar și așa am citit tot mai mult urmând să ajung la galeria foto. Într-adevăr, era el împreună cu două femei blonde la un club cu pretenții din Berlin. Nu era o poză oricum, avea cămașa deschis la primii trei nasturi, ținea în brațe pe una dintre femei, sărutând-o, în timp ce pe cealaltă o ținea de mână. Ceva din inima mea înghețase instant, rămânând doar un gol imens. Îmi venea să urlu și simțeam cum mă scurg de-a binelea. Durea îngrozitor de tare, dar mi-am șters lacrimile și m-am dus în camera sa, arucând de perete rama în care stătea poza cu noi. I-am scos lui Kitty câteva haine și am schimbat-o rapid. Am trimis-o apoi la baie în timp ce eu înghesuiam lucrurile mele și ale ei într-un geamantan. 

— Mami? Unde plecăm? mă întreabă după ce se întoarce. Și de ce plângi?

— Mergem într-o vacanță împreună, iubito.

— Acasă?

— Nu chiar, dar în apropiere.

— Și tati?

— Are ceva treabă, spun. Promit că-ți va plăcea acolo, este un loc enorm, plin cu struguri dulci unde te vei putea juca în liniște cu copiii din zonă. Mătușa Faith și unchiul Achim vor fi acolo aproape mereu.

                                     I-am spus simplu socarei mele că plecăm, am lăsat-o pe Kitty să-și ia la revedere și am urcat în mașină ducându-ne spre aeroport. Nu-l voi lăsa să se bage iar cu bocancii în viața mea. Îi voi cere divorțul, mă voi muta cu copiii undeva departe și voi trăi, în sfârșit, zile liniștite. Eu îmi făceam griji pentru el, și el cucerea blonde într-un club în care ieșisem împreună o dată. Mă făcuse să sufăr mai mult decât aș fi crezut și nu mai puteam suporta, nu de data aceasta. Era deja prea mult pentru mne și oricât de mult l-aș fi iubit, el nu mă lăsa. Mă durea enorm, îl iubeam din adâncul inimii și el nu dădea doi bani pe asta. Mă amețea complet și după pleca, se evapora.

                                   Mi-am simțit telefonul vibrând în buzunar și l-am scos leneș. Numele său era scris mare acum pe ecranul telefonului. Am răspuns și am așteptat să văd ce zice.

— Unde drau ai plecat cu Katrina? îl aud țipând de la capătul celălalt.

— E fix problema mea.

— Ascultă măcar ce am de spus, zice.

— Păstrează-ți ideile pentru divorț, zic aspru cu lacrimi în ochi.

— Dacă te urci în avionul ăla cu Katrina mă voi asigura că nu o vei ami vedea vreodată.

— La revedere, domnule Braun-Heller! A fost o plăcere să vă cunosc.

— Phoebe Braun Heller..., spune tare fiind pregătit să mai zică ceva.

— Torres, îl corectez.

— Asta nu va rămâne așa!