Sfârșitul jocului

Capitolul 19

                    N-aveam niciun chef să mă duc într-un club și să mă prefac că totul este lapte și miere în viețile noastre, că eu și Friederich suntem cel mai fericit cuplu, iar fetița noastră doar stă în vacață la bunici, nicidecum o timisesem acolo special pentru a nu participa la drama care se desfășura în fiecare zi în casa noastră. Cu toate astea, am ales o rochie de un mov spre albastru, scurtă care-mi contura perfect formele. Nu mă mai îmbrăcasem așa de ceva timp, în rochii atât de scurte  special concepute pentru ieșirile în club, nici nu știam cum mai e atmosfera. O dată cu venirea pe lume a Katrinei avusesem alte priorități total diferite de a-mi petrece nopțile dansând și bând shot-uri de tequila. Și-n plus nu eram o mare amatoare nici înainte să rămân însărcinată.

                     M-am machiat puțin, mi-am îndreptat părul lăsându-l apoi pe spate și am încălțat o pereche de sandale bej cu toc cui, destul de înalte. În scurt timp a coborât și Friederich, înalt așa cum îl știam, cu alura sa serioasă, purta o pereche de jeansi negrii și un tricou polo tot negru care se mula perfect pe trupul său. Mă amețea complet. Fără prea multe vorbe am ieșit din casă mergând spre mașină. M-am așezat pe scaunul șoferului și am pornit în trombă spre adresa dată de Achim. Nu credeam că în vreo viață voi ajunge să conduc eu și Friederich să stea lângă mine. Avea viteza în sânge, ceea ce mă enerva cumplit. Îi spuneam de fiecare dată că nu-i va aduce nimic bun și de fiecare dată mă aproba intrându-i pe o ureche și ieșindu-i pe cealaltă. Și uite așa ajungeam să-mi țin monologul în zadar căci el făcea tot ce știa, până a ajuns să facă accident și să-și uite jumătate din viață.

                     Surpinzător, mi-a deschis portiera și mi-a întins mâna ajutându-mă. L-am apucat apoi de braț lăsându-mă condusă de el spre intrarea clubului. Cum am intrat, jocurile de lumini mă amețiseră complet. Mirosul de fum de țigară îmbibat cu alcool era peste tot. Ne-am îndreptat spre locul pe care-l închiriaseră Achim și restul prietenilor noștri. L-am îmbrățișat strâns pe Achim urându-i cel mai călduros la mulți ani. Nu era cazul să-i fac un întreg roman pentru că el știa prea bine cât de mult țin la el. Fără Achim nu știu unde aș fi fost acum, mi-a fost sprijin de-a lungul anilor și pot spune cu mâna pe inimă că fără el aș fi fost pierdută de mult. Pentru asta aveam să-i mulțumesc o viață și nu numai. Era prima dată când o vedeam pe Faith cu el. Îl ținea de mână privindu-l, parcă, uimită. Îi vedeai în ochi sclipirea și știam că este îndrăgostită de el până peste cap. 

                       Mă bucura atât de mult legătura dintre ei, amândoi meritau asta, liniștea mării după o furtună pe care o puteau găsi doar stând unul lângă celălalt. Se regăsiseră pe ei când nu mai aveau nicio speranță. Le stătea prea bine împreună și garantam că vor îmbătrâni împreună, ceva îmi spunea asta.

                         I-am simțit mâna lui Faith peste a mea, trăgându-mă pe ringul de dans. Am refuzat la început, dar pentru că prietena mea era mai încăpățânată ca un catâr m-am lăsat târâtă. Într-un fel îmi era dor de asta, iar momentul ăsta îmi aducea aminte de altele. Prima ieșirea a noastră în club când Faith a băut mai mult decât trebuia. A doua zi s-a trezit cu o durere crâncenă de cap și a jurat că nu va mai pune gura pe alcool câte zile o să mai aibă, indiferent de circumstanțe. Aveam să aud asta în adolescența mea de peste o mie de ori. Am dansat așa cum credeam că nu o să mai fac vreodată. Brusc, am simțit cum trupul meu este lipit de altul. M-am speriat căutând-o din priviri pe Faith, care, bineînțeles că se evaporase. N-a durat mult toată sperietura, m-am liniștit când am simțit o mână incredibil de rece așezată cu grijă pe talia mea. 

— Dacă nu eram eu? întreabă Friederich fiind la câțiva centimetri de urechea mea.

— Continuam să dansez. Norocul tipului respectiv, zic special pentru a îi vedea reacția.

— Adică ai fi dansat cu oricare tip din această încăpere de parcă nici n-aș fi existat? 

— Și tu te-ai purtat mult timp de parcă nici n-aș fi existat, replic acid și încerc să plec.

                         Spatele meu era lipit de pieptul său și mă ținea strâns neputând să fac prea multe mișcări. M-am lăsat ușor în jos, mișcându-mi șoldurile pe ritmurile muzicii. A intrat în jocul meu, dansând. Am continuat cu tot felul de mișcări și nici el nu s-a lăsat mai prejos.

— Știi să scoți ce-i mai rău dintr-un bărbat, spune și îi simt mâna lăsându-se tot mai jos pe spatele meu.

— La revedere, Friederich! spun și mă smucesc din strânsoarea sa plecând de lângă el și arucându-i un zâmbet absolut inocent.

                        M-a prins de mână trăgându-mă afară. N-aș fi putut să refuz căci am în jurul meu doar oameni prea ambițioși. M-am sprijinit de un perete, într-un colț prea întunecat încât nu ne vedeam nici noi, eram aprope lipiți unul de celălalt și și-a pus ambele mâini de o parte și de alta a capului meu. Am început să respir sacadat când se apropia tot mai mult de mine simțindu-i respirașia pe pielea mea. Inima îmi bătea prea repede și dacă n-aș fi avut machiaj aș fi arătat ca un rac.

— Lasă-mă, Friederich! țip la el vrând să mă lase.

— Pot citi din privirea ta că îți dorești asta! spune încrezător.

— Nu mai ai de mult timp nicio putere asupra mea, pufnesc serioasă.

— Dacă mi-aș pune acum buzele pe gâtul tău, dacă ți-aș săruta fiecare centimetru de piele ai rămâne indiferentă?  întreabă și îi simt buzele pe gâtul meu.

                         Nu voiam momentul ăsta pentru că nu aveam nicio siguranță pe nimic, cu atât mai puțin pe schimbarea sa bruscă de comportament. N-aveam nevoie de și mai multe complicații, voiam doar să mă lase acum și să fiu sigură că nu este doar o toană de a sa ceea ce se întâmpla acum. N-am ripostat, din contră i-am băgat mâna în păr trăgându-l mai aprope, fiind gata să-mi pun picioarele în jurul șoldurilor sale, lăsându-l să-mi sărute fiecare centimetru de piele, așa cum spusese mai devreme.

— Dacă ți-aș da drumul acum, ai fi ca și gelatina, îmi spune la ureche plasând și acolo un mic sărut.

                                    Avea dreptate, prea mare dreptate. A continuat cu săruturile lăsând câte unul pe linia claviculelor mele, amețindu-mă de cap. Fir-ar, Friederich! Nu așa vedeam lucrurile. I-am încolăcit talia cu picioarele și l-am lăsat să-mi dezmierde pielea cu sărutuirle sale. Rămăsesem acolo, cu el, în mijlocul nopții lăsându-mi inima să o ia razna în jurul său, uitând pentru câteva momente de tot ceea ce se întâmplase în viețile noastre. Trăiam momentul și mă sfărmam sub conturul buzelor sale care-mi făceau ravagii în inimă. Cum ajunsesem de la versunea de acum câteva luni, la asta?