Sfârșitul jocului

Capitolul 18

                           Nu luasem nicio hotărâre în ceea ce privește propunerea lui Faith, cu totul că aș vrea din toată inima să accept. Era visul nostru dintotdeauna, dar perioada prin care treceam acum nu mă lăsa să mă dedic așa cum aș fi vrut eu. Avea un milion de lucruri de făcut și un milion de persoane de care trebuia să am grijă, iar eu eram doar una. Aveam o fiică plecată la mii de kilometri de mine, un soț extrem de nehotărât care nu știa cu exactitate dacă asta este viața sa, un alt copil pe drum care în câteva luni va avea nevoie de atenția mea, mai era și firma cu toți oamenii de acolo. Totul se duse naibii pentru mine o perioadă și eram nevoită să renunț la propriile vise până când situația își va mai reveni puțin.

                              Am intrat în casă încet fiind deja târziu și nevrând să-l speri pe Friederich care avea probabil o oră de somn. Mi-am descălțat pantofii și am făcut pași mici spre bucătărie. Un miros frumos îmi invadase toate simțurile, unul câte unul, pe rând. Apoi mai încă o voce se auzi printre râsete. Deja îmi treceau o mie de scenarii negative prin fața ochilor. Am ajuns de trei ori mai repede în bucătărie și am răsuflat ușurată. Achim și Friedrich stăteau de vorbă, soțul meu încercând să gătească ceva.

— Ce încercați să faceți aici? întreb și mă așez.

— Ceva de mâncare, răspunde Friederich repede.

— În loc să dați foc la casă, n-ar fi mai bine să comandați ceva? îi tachinez.

— Phoebe, n-ai dreptul să ne judeci, constată Achim. Îmi amintesc că nu de mult, puteai deveni subnutrită dacă nu era Faith cu tine, zice și zâmbește inocent.

— Așa te-a vrăjitâ? Dă-le și altora lecții de romantism când îi mai cuperi câte un cadou micuț ca acela.

— Așa trebuie să plătesc pentru toții anii în care am făcut mișto de tine?

— Așteptam cu nerăbdare momentul ăsta, spun și îi dau o mână de ajutor soțului meu.

— Spre deosebire de alții, noi, avem răbdare, nu ne găsește nimeni unul peste celălalt prin birouri, magazii, lifturi și multe alte locuri, spune absolut inocent și îmi amintesc cum bătea la ușă sau intra pur și simplu când ne era lumea mai dragă.

                                Mi se înroșiseră obrajii de parcă nu mai auzisem niciodată așa ceva. Chiar și Friederich care nu-și amintea asta scăpase un zâmbet. S-au amuzat apoi amândoi pe seama culorii pe care o prinseseră obrajii mei la impactul amintirilor respective asupra creierului meu care-l dorea pe Friederich din ce în ce mai mult.

— Cum te simți știind că ai ajuns la treizeci și cinci de ani și încă ești imatur ca un copilaș de cinci ani?

— Îmi insulți nepoata spunând că eu gândesc cum gândește ea la cei cinci ani pe care îi are, spune și face referire la maturitatea de care dă dovada micuța mea Kitty. Și-n plus încă am treizeci și patru, îmi spune încercând să uite că mâine este ziua lui.

                                 Friederich s-a așezat la masă privindu-mă intens. Îi simțeam privirea pe spatele meu, arzându-mi fiecare milimetru de piele. Mă făcea să nu mai mă pot concentra pe ceea ce făceam. Aș fi strigat la el și i-aș fi spus că dacă va continua nu voi mai termina niciodată mâncare astfel vom muri de foame, cel puțin așa făceam odinioară. Bineînțeles că mi-am stăpânit instinctele și am continuat să nu par afectată de prezența sa. Tăcuse pân acum pentru că fusese prea atent să mă observe și mă studieze în voie. Din privirea citeam că nu-i convenea ținuta mea și totuși îi făcea plăcere să mă privească. El nu era conștient de asta, dar eu mai văzesem privirile astea de cel puțin un bilion de ori. Habar n-am ce-i provocase schimbarea asta, mai ales că noi nu prea reușisem să ne redescoperim prea bine, nu reușisem nici măcar să vorbim foarte mult. Cert era că ceva se produse asupra lui, nu știam ce, dar era o versiune îmbunătățită a ceea ce văzusem până acum ceva timp.

— Apropo, mâine seară vom sărbători în club și nici nu vreu să aud vreun refuz, ne anunță Achim.

                           Normal că aș fi refuzat, dar după cum spunea și el, nu puteam. Mă simțeam atât de vinovată că eu eram aici, în club și fiica mea era la mii de kilometrii fiindu-i dor de mine. Chiar de nu-mi crescuse cine știe ce burta, eram cât se poate de însărcinată, iar toate mirosurile de acolo deja mă făceau să-mi golesc stomacul. I-aș fi spus asta, dar nu puteam. Așă că am ținut-o pentru mine în continuare știind că mai mult ca sigur Faith îi va spune.

                            Ne-am așezat la masă toți mâncând din ceea ce preparasem. Am mai stat puțin, apoi Achim a plecat spunând că a avut o zi grea. Eu știam, de fapt, că îi ard călcâiele să o vadă pe Faith. Toată ziua își trimiseseră mesaje și asta mă făcuse să râd mult pe seama lor, glumind. Știam, de asemenea, că domenul pe care-l primise cadou Faith era, de fapt, un cadou de logodnă căci mâine seară avea să o ceară de soție, ăsta fiind încă un motiv în plus pentru care nu puteam lipsi. Tot eu îl ajutasem cu cadoul uriaș pe care-l primisee și încercasem din răsputeri să par surpinsă la întrebarea pe care mi-o pusese Faith. Nu știam exact care era surpriza, dar bănuiam.

— Nu ți-a fost frig îmbrăctă așa? întreabă Friederich.

                         Am zâmbit pentru că știam că va avea să zică ceva chiar dacă părea foarte subtil.

— Ba da, răspund. Păcat că n-a avut cine să mă încălezească, spun dându-mi seama de prostia pe care tocmai o scosesem pe gură.

— O pereche de pantaloni sau o geacă ar fi fost de ajuns, spune și zâmbește absolut inofenis și se duce spre sufragerie aprizând televizorul.

                             Cine altcineva în afară de mine ar fi putut să zică așa ceva? M-am dus la etaj făcând o baie lungă căci nu-mi era deloc somn. Am lăsat apa să ia cu ea toată zăpăceala care era în jurul meu. M-am gândit cât de mult merita Faith relația cu Achim și cât de frumos se iubeau. M-am gândit la multe lucruri așa că am mai ieșit din cadă de abia când mi s-au încrețit degetele. Asta îmi amintea de băile lungi pe care le făceam când eram copil. Mi-am pus un prosop în jurul meu și m-am îndreptat spre camera mea. Când eram pregătită să mă îmbrac în pijamale am auzit cum ușa de la cameră s-a dat de perete. Am prins prosopul mai bine de mine și m-am uitat urât la Friederich.

— Voiam să-ți spun noapte bună, zice.

      De când îmi spunea el mie noapte bună?