Sfârșitul jocului

Capitolul 30

                                  Friederich

                        Și n-am crezut niciodată în dragoste, mi se părea ceva amuzant, lipsit de însemnătate, ceva ce nu-ți poate oferi nici liniște, nici bucurie, nici de mâncare și nici nu-ți poate ține de sete. 

                        Viața mea înainte de ea era un cerc de iluzii care credeam că-mi aduc fericirea. Apoi a apărut ea, în firma mea și aș fi lăsat tot pentru un moment cu ea. Brusc, n-aveam nevoie nici de apă și nici de mâncare, aveam nevoie doar de ea, mă lega de cea mai pură formă a bucuriei. M-a făcut să înnebunesc, să plâng și să fiu isteric, a făcut agonia mai plăcută și nerăbdarea și mai dureroasă.A transofrmat durerea în iubire și pe mine în ceea ce sunt astăzi. 

                         Ceea ce puteam gândi era un mod prea nesemificativ pentru a îi arăta cât de mult o iubesc. Și cu toate acestea, eram la un pas să ne spunem adio, fiecrae mergând pe drumul său, bineânțeles din cauza mea și prostiei uriașe. Căci da, recunoșteam cu mâna pe inimă că am fost cel mai mare prost când am îndrăznit să o fac să sufere și nu doar o dată ci de zeci de mii de ori. 

                          Cu multă greutate, chinuit deja de absența ei, am acceptat invitația lui Achim, chiar dacă știam că vor fi câteva zile de tortură. Îmi meritam din plin ura pe care, probabil, mi-o purta căci nimeni nu se poartă așa cu o femeie și mai ales una însărcinată. Asta ca să nu mai zic că-mi purta copilul, copilul meu. M-a suportat, a avut grijă de mine și tot ce i-am dat în schimb a fost durere. Da, nu-mi doream un alt copil, nici nu voiam să aud de ideea asta, dar m-am purtat ca și când l-a făcut singură, de parcă eu nu fusesem de față în seara aia, sărutând-o cu patimă și dezmierdându-i fiecare centimetru de piele. Făcusem asta pentru a doua oară și eram cel mai mare nesimțit din câți s-au născut vreodată. Mi-am dat seama apoi de prostia pe care am făcut-o, era copilul meu și indiferent dacă-mi doream sau nu, nimic nu mă va face să-l iubesc mai puțin. 

                            Am fost prins apoi în incendiul de la restaurant în timp ce soția mea ne năștea copilul. Imaginile din jurul meu erau pur și simplu marcante. Un miros înțepător de piele arsă, țipete, oameni mistuiți de flăcări, gemete de durere. N-am realizat când, într-un moment, am răspuns la telefon care încă era în buzunar, printr-un mod pe care nu-l cunoșteam. Am reușit să ies de acolo în cele din urmă, alergând până la cabană. Când am pășit în casă, un puternic sentiment de deja-vu îmi străbătu corpul, venindu-mi în fața ochilor diferite imagini cu mine pe  care nu știam că le-am trăit. Am rămas efectiv blocat neștiind ce se petrece, dar aveam acest sentiment, de parcă nu mai eram un străin în propriul corp. ÎN momentul ăla mi-am amintit tot ceea ce se petrecuse în cei mai importanți zece ani din viața mea. Imaginile veneau fără oprire, trecându-mi prin fața ochilor, copleșindu-mă. 

                         Zăpada din jur, Phoebe plângând de durere, frica de a o pierde, toate astea m-au transpus în momentul dureros al nașterii Katrinei, cumva șocul făcându-mi să-mi amintesc. L-am lăsat pe Achim să conducă în timp ce eu stăteam pe bancheta din spate cu Bee, ținând-o strâns de mână. Am ajuns la spital în câteva minute, așa că au băgat-o în sala de operații extrem de repede. 

— Te iubesc! îi șoptescc la ureche. Iartă-mă! îi spun plângând. Te iubesc așa cum nu credeam că pot. Vom avea un copil sănătos, tu vei fi bine și totul va reveni la normal.

                       Măcar de-ar fi așa de ușor. Nu puteam șterge cu buretele tot, ea nu putea să mă ierte așa de ușor pentru lunile atât de greu de trăit pe care le-a petrecut cu mine. Mi-am pierdut cumpătul pentru o secundă, lovind cu pumnul în perete. Copilul meu se năștea prea repede, pe Phoebe aproape am pierdut-o și Kitty, pe ea, deja o bulversasem mai rău decât trebuia. 

                      Noaptea accidentului îmi venise în minte brusc. Am auzit doar un clanxon și am simțit impactul, din nou. Toată viața îmi trecură prin fața ochilor. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este bipăitul aparatelor care-mi monitorizau inima, o strângere de mână caldă și un suspin. Încă n-am aflat cine a fost persoana, dar am o bănuială că Phoebe. În schimb, am în cap fiecare cuvânt al Katrinei. Probabil, de aceea simțeam că dintre toate personalele importante de viața mea, pe Kitty n-am uitat-o niciodată.

— Friederich? aud un strigăt. Ești bine? 

— Sunt bine, Achim. Lasă-mă în pace! 

— Ba nu ești bine deloc, zice și-mi pune mâna pe umăr.

— Wow, cum ai ghicit? spun și-mi simt lacrimi pe obraji. Sunt perfect, exceptând că mi-am bătut joc, efectiv, de sentimentele iubirii vieții mele, mi-am renegat propriul copil, mi-am făcut fiica să sufere și este foarte posibil ca bebelușul meu să nu supraviețuiască. 

—Ascultă-mă bine, Friederich pentru că, la dracu, nu mai repet. Vrei să știi adevărul? Ai fost atât de nesimțit și fraier încât ne venea tuturor să-ți tragem vreo două palme, inclusiv maică-ta. Da, tu te porți mereu așa, dar acum ai întrecut măsura. Noi, restul, te-am văzut, ne-a părut rău pentru situația ta și am plecat, dar femeia asta, nevastă-ta, ți-a fost alături în orice moment, când i-ai spus că o iubești și când i-ai zis că stă cu tine doar pentru bani. A stat cu tine pentru că te iubește, așa cum nimeni nu ar putea să facă. Ne întrebam toți de ce naibii mai stă lângă tine. Toatea astea s-au întâmplat, Friederich, dar e trecut deja. Trecutul doare și e posibil să simți asta pentru mult timp de aici înainte, dar a trecut. Îți rămâne doar să-i recâștigi biata inimă, să-i arăți ce simți cu adevărat pentru ea, și să-i fii alături, acum și pentru tot restul vieții. Va fi greu, dar o vei face căci ar trebui să învățați amândoi să lăsați prostiile și să vă iubiți. Unul fără celălalt sunteți pierduți și știți amândoi asta. Nu lăsați orgoliile inutile să vă controleze viața și prin asta fericirea. Până acum a fost lângă tine, acum adună-te și fi acolo pentru ea și pentru cei doi copii minunați pe care-i aveți.

                           Phobe îmi era muzică și vals și artă și iubire. 

                           Pe cine mint?

                           Phoebe îmi era tot.