DRAKO - Poți sa mă iubești?

Capitolul 10

Îmi urăsc viata și ce se întâmplă în ea. Dacă nu i-aș fi făcut mamei acea promisiune stupida, când am citit acea mica scrisorica în care își ia adio, cu siguranță as fi dat dracu'  tot și as fi plecat în căutare de liniște. Însă am făcut-o și acum sunt legata de toate astea.

   Își întorc capul spre mine, uimite de apariția mea. As fi și eu uimita ca ma aflu aici. Însă din păcate nu sunt, el a venit la mine în camera și mi-a distrus somnul cu unul din discursurile lui stupide, în care îmi vorbește despre membri familiei și cât de importanți sunt ei. Plus alte chesti la care atunci nu am fost atenta și ma uitam ca proasta la cum se învârte prin camera mea, turuind despre nu știu ce dracu' familie. Și acum, iată-ma aici. În fata lor, îmbrăcată în pijamalele mele negre cu buline, ciufulita și nesuferita. Pentru ca asa sunt când sunt trezita din somn pentru un motiv banal. Nesuferita!

— Scumpo, cred ca pot aduna bucățile de maxilar de pe jos și sa i le așez înapoi într-o forma ciudata pentru a ma răzbuna pe ea însă nu pot, păcat .

— Haide sa terminam cu asta, tai dreptul la replica și ma așez la masa, stand lângă,, bunica " mea.

    Nu am nici un pic de chef sa stau aici și dacă as putea m-aș ridica, as distruge tot ce este pe masa de amuzament –asta doar pentru ca mai apoi sa îmi dau seama ca vor cumpăra altele din banii mei și asta nu îmi convine – și as fi plecat. Însă nu pot! El încerca să mă tina cu privirea lipita de scaun și pentru asta ii ofer o privire plina cu ura. Singurul lucru de care aveam nevoie era odihna. Meritam și eu putina odihna și liniște. Acum casa aia nu suna atât de rău si dacă mi-ai spune ca în momentul aceasta ca este gata mi-aș fi luat bagajele și as fi tulito de aici. Însă nu! Oricât as indura aici, nu o sa părăsesc casa asta. Casa asta este a mea și a mamei, îmi este de ajuns ca o împart cu ei, sa le-o las și pe mana ar fi distrugerea mea. Singurele locuri în care o simt în întregime lângă mine este camera ei, cea de lângă a mea, și biroul din companie. Singurele locuri în care ii simt prezenta și ma simt îmbrățișată de bratele  ei.

    Un nod puternic îmi blochează căile respiratorii, făcându-mi ochii sa lacrimeze. O vreau atat de tare lângă mine încât as da orice pentru asta, as face orice pentru ca ea sa se întoarcă. Însă  știu, ca nimic nu o va face sa se întoarcă lângă mine.

    Ceva sau cineva îmi atinge umărul, zgaltaindu-ma puțin. Abia acum îmi dau seama ca ma uitam obsesiv la farfuria din fata mea, având lacrimi în ochi și neputând sa mai respir.

— Scumpo, ești bine? Asa zisa bunica își lasă mana pe umărul meu, însă printr-un gest simplu io dau de pe el și apuc tacâmurile.

   Doar dau din cap și încep sa mănânc. Sper sa îmi iau gândul de la mama, asta sau s-ar putea sa încep sa plâng și sa tremur ca ultima gelatina în timpul unui cutremur. Le simt privirile ațintite spre mine și știu ca ma analizează.

— Am o veste pentru voi toți! Andrea  se ridica și odată cu ea și privirea mea. Își aseaza una dintre mâini pe pântec și imediat simt cum sunt înghițita  de un întuneric vag și trimisa în cel mai rău purgatoriu din toate timpurile. Scumpule știu cât de mult îți doreai sa avem unul al nostru asa ca dorința ți s-a îndeplinit!

   Îmi cobor privirea, simțind cum nodul din piept se mărește și ceva se rupe în mine. Lacrimile cad ca dintr-un rubinet și știu ca nu mai sunt eu atracția serii ci andrea, care este felicitata  și pupata. Însă eu nu mai aud nimic, sunetul nu mai corespunde cu corpul și inima nu mai bate asa cum ar trebui. Trebuie ca asta sa fie una din glumele alea proaste, poate sunt la chestia aia cu camera ascunsa. Ma ridic și obsesiv încep sa caut prin camera după camera de filmat. Unde dracu' o fi?