Ies din casa și ma îndrept spre garaj. Nervii încă mai îmi circula prin vene și nu prea am stare deloc. Intru în acesta și vad cele doua mașini parcate frumos una lângă alta. Una dintre ele este mașina cu care circula Andrea și scumpul meu tata, iar cealaltă, un Volkswagen Amarok negru mat, este al meu. Merg cu el doar atunci când trebuie sa ajung pe șantier sau pe vreun teren mai anevoios. Special pentru asta l-am cumpărat, dar se pare ca vizitele mele pe șantier s-au cam rărit, iar asta nu prea ma bucura. Probabil o sa merg într-o vizita rapida la inceperea lucrărilor pentru noul proiect, însă trebuie sa nu uit.
Îmi iau cheile din sertarul în care știu ca le-am pus și ma urc în mașină. Nu am mai simțit torsul unui monstru ca asta de mult timp, iar acum sunt mai mult decât fericita sa ii simt turatiile. Ies din garaj și ajung rapid sa accelerez atunci când ajung pe autostrada. Chiar dacă nu am mult de condus, tot îmi doresc sa calc pedala. Am o senzație stranie, nu știu. Dar cred ca se va întâmpla ceva ce mi-e nu îmi va convenii. Asa am impresia. Însă cu siguranta asta se va datora faptului ca voi fi înconjurată de multa lume, cred.
Nu am fost sociabila aproape deloc în toti cei aproape 20 de ani ai mei. Nu sunt buna la crearea unei relații pe termen lung, de abia dacă am reușit sa creez unele prietenii cu persoane ale căror viata nici nu m-a interesat prea mult. Ideea ca o sa trebuiască sa stau la masa cu mai mult de 10 persoane ma sperie.
Parchez în fata restaurantului și ma dau jos, deja observandu-l pe Matthias în fata ușii, vorbind cu un alt bărbat destul de solid. Zâmbesc atunci când mi-a observat prezenta și ma îndrept sfioasa spre cei doi. Deja pot observa grupul de la una dintre mese, și pot spune ca este o masa uriașă, cred ca sunt vreo 30 de persoane acolo. Doamne ajuta-ma și păzește-ma!
—Ma bucur mult ca ești aici! Mă privește în ochi, și asta ma face sa sa zâmbesc.
Își așează o mana pe umărul meu și mă mângâie liniștindu-mă, presupun ca mi-a văzut teama din ochi atunci când am văzut grupul, destul de mare, de oameni.
—I-ați mana de pe iubita mea! O voce din spate ne face pe amândoi sa ne întoarcem.
Nervii încep sa mă acapareze atunci când îl vad și cred ca o vena o sa îmi pocnească. Du-te dracului!
Pleoapa începe sa mi se zbată în nervi atunci când îl vad ca înaintează spre mine. Are un zâmbet tâmpit de straniu pe chip și un mers destul de greoi. La dracu'!
Ma jur ca nu o sa iesi viu din mâinile mele atunci cand o sa fim doar noi doi. La naiba cu tine Drako!
— Iubito, știu ca am fost de acord sa mergem separat, dar asta nu inseama ca nu trebuie sa ma aștepți! Își înfășoară mainile în jurul taliei mele și ma trage lângă el, sarutandu-ma pe frunte.
Nu! Mintea mea tipa atât de tare și cred ca mai am puțin și înnebunesc, însă ceva ma tine din a face vreo mișcare pentru care as regreta mai târziu.
— Ce dracu' cauți aici? Șoptesc mârâind, sperând sa ma auda.
Nu trebuie sa bag în seama toate senzațiile transmise de sărutul lui pe fruntea mea. Nu! Îmi interzic asta. Îmi este de ajuns ceea ce s-a intamplat în casa lui, nu mai vreau și altceva.
— Nu pot sa îmi las iubita singura, nu-i asa?! Ranjeste privindu-mă în ochi, și la naiba cu stările astea ciudate.
Simt cum picioarele mi se înmoaie atunci când i-am văzut micuța gropita din obraji. Avea gropite pana acum? Ah, trezește-te proasto! Se joaca cu tine!
Îmi revin din micuța transa, și îmi dau seama ca de acum nu mai este cale de întoarcere. Nu pot sa fac o scena în fata lui Matthias, i-aș strica seara în felul asta. Dar cu siguranță nu o sa las lucrurile în felul acesta.
CITEȘTI
DRAKO - Poți sa mă iubești?
Random*** Poate ca doua lumi sunt diferite , însă amândouă pot avea același conducător. Poate ca sufletele sunt nemuritoare și corpurile sunt doar niște carcase ce le țin închise. Uneori sufletele pereche rezista chiar și peste despărțirea trupeasca...
