— Suntem onorați să vă avem alături de noi în lupta cu sărăcia și lipsa educației în rândul tinerelor femei, contribuțiile dumneavoastră au ajutat peste o sută de fete la a avea acces la educație. Asociația noastră va începe o nouă acțiune caritabilă peste o lună și ne-am dori foarte mult să vă avem ca aliat... Mă pierdusem printre cuvintele frumoase ale directorului general al asociației cu care lucram de câțiva ani deja. Oboseala de peste zi își spunea cuvântul, căci îmi era aproape imposibil să țin pasul cu densitatea de cuvinte rostite per minut.Simțisem cum cineva se oprise în spatele meu și energia nu tocmai bună pe care o emana acesta mă făcuse să tresar puțin din starea de moleșeală pe care începeam s-o manifest de acum câteva zeci de minute. L-am surprins din colțul ochilor pe soțul meu, Mathyas, și după felul în care îl salutase pe domnul din fața mea, îmi dădea de înțeles că ne pregăteam să plecăm.
— Ira, plecăm în cinci minute! mă informase blând, cuprinzându-mi talia grijuliu cu degetele preț de câteva minute. I-am zâmbit rezervată după care m-am întors spre reprezentatul asociației.
— O să vă contacteze secretara mea și mai apoi vom discuta detaliile, l-am asigurat, dorindu-mi să mă depărtez de el în așa fel încât să mai am timp câteva secunde pentru a-l saluta pe tata. Petrecerea organizată de asociație fusese mai rigidă decât mă așteptam și prin urmare nu am avut nici măcar puțin timp să schimb două cuvinte cu el.
— Vă sunt recunoscătoare, domnișoară Kline! mi se adresase politicos, probabil neavând habar de faptul că eu și bărbatul de lângă mine eram căsătoriți deja de patru ani.
— Doamnă Kline, Mathyas îl corectase cu o urmă de deranj pe chip și de care am ales să fac abstracție. Tot la fel de deranjat se arătase și de alegerea de a nu-i purta numele Isaacson, însă se liniștise fără prea multe discuții. Impozanța numelui pe care îl purtam era un impediment pentru el, simțeam că uneori și-ar fi dorit să suprime puterea pe care o purtau aceste litere strânse într-un singur cuvânt, însă nu avea instrumentele și puterea necesară pentru a face asta.
— Îmi pare rău pentru omisiune, la vârsta mea se mai uită anumite detalii! domnul cu părul aproape alb din fața s-a retras jenat de greșeala comisă.
— Fug să îl văd pe tata și revin în câteva secunde, în regulă? mi-am întors întreg trupul spre bărbatul de lângă mine, aruncând o privire rapidă spre figura obosită din fața mea. Nu vedeam nimic nou la el, același trup încorsetat într-un costum negru, părul aranjat minuțios și aceași ochi reci pe care îi uram de câteva luni încoace.
— Câteva secunde, repetase de parcă mă avertiza să nu stau mai mult de atât. I-am făcut pe plac și am încredințat nerăbdătoare, îndreptându-mă cu pași grăbiți spre masa unde îmi aminteam că l-am văzut pe scumpul meu tată. M-am mișcat debusolată preț de câteva clipe printre mese, constatând că nu mai era în acel loc și că probabil fusese acostat de tot felul de personalități ale orașului care mișunau pe la astfel de evenimente.
În deznădejdea în care eram l-am surprins vorbind cu alți doi domni, inițial nu am vrut să întrerup discuția dintre cei doi, însă știam sigur că avea să mă certe destul de tare când avea să mă sune în ziua următoare.
Am apucat rochia neagră între degete și determinată am mai făcut câțiva pași până când am ajuns în apropierea lor. Nu a fost nevoie de vreun gest din partea mea prin care să le atrag atenția, căci s-au oprit din vorbit imediat ce unul dintre domnii cu care vorbea tata m-a privit scandalos de direct în ochi. Pentru o clipă am simțit că mă pierd printre emoții, însă mi-am revenit imediat ce tata și-a trecut brațul pe spatele meu.
CITEȘTI
Mr. Gentleman
RomanceIra avea optsprezece ani, cânta la pian, participa la evenimente de caritate și spera că într-o zi avea să calce pe urmele mamei, mai exact, avea să croiască rochii pentru cele mai frumoase femei din oraș. O cerere în căsătorie de la o persoană neaș...