Mă așez pe o bancă, privind marea liniștită. E soare și cald, însă vântul îmi zgârie pieptul dezgolit, făcându-mă să-mi fie frig. Cum nu am nicio eșarfă, îmi strâng părul pe lângă gât, însă acesta îmi este iar împrăștiat în toate părțile.
Un brunet înalt și cu niște ochi superbi se așează lângă mine. Părul îi e și lui răvășit, iar în mâna dreaptă ține niște bancnote italienești.
-Domnișoară, nu știți unde aș putea să găsesc un automat de cafea?, înțeleg eu din vorbele încurcate ale tânărului italian, care pare rătăcit.
-Nu știu, spun eu dezamăgită, întorcându-mă cu fața la el.
Deodată, bărbatului i se luminează chipul, iar gura i se întredeschide într-un oval neregulat.
-Crystal Winterbourne!, exclamă el, punându-și mâinile pe bancă, parcă neștiind dacă să mai stea lângă mine, ca un animăluț dezorientat.
Pentru un moment, îi fac semn să tacă, după care zâmbesc amuzată.
-Te rog să mai aștepți puțin, s-ar putea să știu în câteva minute, bine?
-În regulă, în regulă, spune el încet, continuând să mă privească. Aveți concert la Napoli?
-Nu, nu chiar. Am venit doar în vacanță, din cauza aceasta nu vreau să mă recunoască nimeni, râd eu, încălzindu-mi mâinile.
-Aveți un păr absolut minunat și care iese în evidență, e cam greu să nu vă recunoască lumea, râde și el, frământând bancnotele între degete.
-Ei bine, părul nu o să mi-l tai doar ca să rămân incognito, zâmbesc eu, inspirând adânc aerul sărat.
-Crystal!, aud din spatele meu, însă nici măcar nu tresar. Expir furioasă și mă întorc la brunet, căruia emoția pare că i s-a transformat în confuzie și groază.
-Cum te numești?
-Silvano, domnișoară.
-Silvano, ascultă-mă foarte bine. Respiră liniștit, să nu te sperii și să nu răspunzi decât dacă ești întrebat. În regulă?
El dă neliniștit din cap, semn că a înțeles. Îmi încrucișez picioarele și aștept liniștită.
Sunt umbrită de statura mare a brunetului cu care mi-am petrecut ultima lună.
M-a ajutat încontinuu. Mi-am dat seama de cât de tare am neglijat treburile administrative ale castelului, așa că zilele mi s-au învârtit în jurul biroului. Caleb se trezea dimineața, mergea la spital și se întorcea după-masa, după care se așeza lângă mine la birou și își rezema capul de al meu, pentru a mă ajuta. Am apreciat foarte mult acest sacrificiu al lui, de timp și energie.
Acum, Oliver și-a rezolvat problemele ce țineau strict de el și de familia lui și, fiind obișnuit să-mi facă treaba, ne-a spus să ne luăm vacanță, deoarece "suntem tineri și trebuie să ne bucurăm de viață".
Astfel, am hotărât să îl ascult pe Caleb și să mergem în Capri împreună, deși poate ar fi fost mai bine să mergem vara. Totuși, aprilie este o lună aproximativ caldă.
-Ce e, dragul meu?, întreb zâmbind cât se poate de sincer, pentru a detensiona puțin situația.
Ochii verzi ai lui Caleb trimit săgeți veninoase direct în sufletul lui Silvano, care a înghețat și pare că nici nu respiră. Mă ridic și mă agăț jucăușă de brațul doctorului, care uită pentru câteva secunde de celălalt bărbat.
CITEȘTI
Amnesia
RomanceCrystal, o pianistă în apogeul faimei sale, are parte de un accident tragic, în care își pierde memoria și își continuă viața, încercând să își redescopere identitatea prin zeci de fețe pe care altă dată le-ar fi recunoscut într-o secundă.
