Amnesia

Capitolul 6: Un mic cadou

     Cobor rapid scările de marmură împreună cu Kate, râzând și glumind. Intrăm în sala de mese, iar Caleb nu este la masă, fapt care ne pune pe gânduri, însă nu pentru mult timp, fiind distrase de bunătățile de pe masă. Mă bucur că Oliver nu prea ia în seamă dieta impusă de doctor, deoarece pe masă sunt înșirate mâncărurile mele preferate, care, de altfel, nu sunt foarte sănătoase, însă sunt extrem de delicioase.

     Oliver intră în sală și se așează la masă, salutându-ne. Decid să nu îl mai aștept pe Caleb și mă așez la rândul meu, iar Kate îmi ia exemplul.

-Oliver, Crystal și-a găsit partener pentru bal, chicotește Kate, privindu-mă.
-Nu era vorba că mergeți cu domnul Chamberlain?, mă întreabă Oliver.
-Ba da, dar el a invitat-o pe Kate, iar eu nu vreau să îi fur partenerul, zâmbesc eu, punându-mi o bucată de friptură în farfurie.

     Oliver îmi zâmbește pierdut, pocnindu-și degetele sub masă. Bătrânul are cearcăne foarte mari, probabil nu a dormit mult în ultimele nopți. Ce-i drept, în aceste nouă zile de când sunt acasă, l-am lăsat pe el să se ocupe de grijile administrative, griji care îți ocupă mult timp și care își pun amprenta și în privința sănătății. Oliver nu mai e tânăr, așa că trebuie să am mai multă grijă de el și să îi mai preiau din responsabilități. Totuși, nu mi se pare că din cauza asta mă privește pierdut. Oare am spus ceva greșit?...

-Crys, arată-i, zâmbește Kate, întrerupându-mi șirul gândurilor.
-Scuză-mă, ce să îi arăt?, spun eu scuturându-mi ușor capul.
-Scrisoarea!
-A, sigur, zâmbesc eu, scoțându-mi bucata de hârtie din buzunarul pantalonilor și întinzându-i-o bătrânului. Acesta și-a scos ochelarii de vedere și a citit-o de mai multe ori, după care mi-a întins-o înapoi chicotind.

-Deci ați decis să mergeți cu domnul Montgomery?, îmi zâmbește angajatul cu înțeles.
-Normal, cum aș putea să îl refuz?
-Nu ați prefera să mergeți cu domnul doctor la bal?
-Nu vreau să merg cu el. Dacă merg cu el, probabil că nu voi ajunge vie la bal, râd eu amuzată. E extrem de strict și foarte enervant, spun eu, luând o îmbucătură din friptura care îmi făcea de mult cu ochiul.
-Dacă tu spui așa, eu ce ar trebui să zic?

      La auzul acelui glas gros îngheț. Caleb vine din spatele meu și se așează în celălalt capăt al mesei, privindu-mă plictisit. Roșesc și tac cât timp el își pune în farfurie niște salată grecească, începând să mănânce. Întreaga sală se liniștește, auzindu-se doar sunetul tacâmurilor lovite de farfuria de porțelan a doctorului. Kate își mușcă buza de jos stresată, privindu-mă pe sub gene, în timp ce Oliver își notează niște sarcini viitoare într-un carnețel negru.

     După 10 minute, tânărul cu ochi verzi își ridică privirea din farfurie.

-Roșcato, nu mănânci?
-Nu prea mi-e foame, zâmbesc eu silit.
-Kate, Oliver? Nici voi?
-Eu am mâncat înainte la bucătărie, minte angajatul, cu privirea în carnețel. Kate nici măcar nu răspunde, prefăcându-se că admiră peisajul de afară.
-Bine atunci, zâmbește el ironic. Mă duc în camera mea. Kate, să îmi spui când vrei să mergi acasă.
-Nu ai spus că rămâi peste noapte?, o întreb eu pe fată, care îmi zâmbește trist.
-Je m'excuse, ma chérie, trebuie să fac și eu pregătiri pentru bal. Rochiile mele superbe nu se împachetează singure, râde blonda cu ochi albaștri, văzând urma de dezamăgire din ochii mei. Caleb, mă poți duce acum, nu vreau să te țin până târziu.
-Stați puțin. Vă pot duce eu, domnișoară Lambert, surâde Oliver, ridicându-se de pe scaun.
-Nu e nevoie, Oliver, mă voi duce cu CC.
-Katie, mai bine lasă-l pe domnul doctor să se odihnească, o să îi cer unui șofer să...
-Nu sunt obosit, roșcato. O voi duce pe Kate, oricum am treabă în oraș.