Amnesia

Capitolul 5: Minciuni

-Caleb? Ești aici?, întreb eu, bătând ușor în ușa dormitorului lui.

-Nu, Crystal, nu sunt aici, vino mai târziu și poate că voi fi aici, îmi răspunde o voce de după ușă.

     Surâd și intru în cameră cu privirea în pământ. Doctorul stă la birou, citește atent un articol despre amnezia retrogradă și nu mă privește după ce intru. După o pauză mare, merg și iau un scaun din cameră, pe care îl pun lângă scaunul lui și îl privesc lung.

-Îmi cer scuze, Caleb. Știu că nu ar fi trebuit să plec, însă am avut nevoie de timp petrecut de una singură. Acțiunea mea a fost total nesăbuită, însă sper să mă ierți.

     Brunetul nu mi-a răspuns pentru mult timp. El a continuat să citească, însă la un moment dat, el și-a mutat privirea către mine, luându-și ochelarii de pe nas, după care a răsuflat greu.

-Roșcato, habar nu am ce să spun. Toată lumea se așteaptă de la mine să am grijă de tine și să știu tot ce ți se întâmplă, dar crezi că pot? Ești o încăpățânată și jumătate și te detest din toată inima mea, însă trebuie să îmi fac treaba și să te vindec de pierderea ta de memorie. De când te-ai trezit, ai leșinat de două ori inexplicabil, după care te-ai ridicat din pat de parcă n-ai fi avut nimic. Am studiat toate tipurile de amnezie și m-am gândit până și la demență, însă toate ți se potrivesc și, până la urmă, nimic nu e bun. Crystal, nu am nici un indiciu despre starea ta, iar acest lucru mă neliniștește teribil. Nu îți amintești absolut nimic din trecut?

     Băiatul cu ochi verzi mă privește atent, iar eu îl privesc la rândul meu. După câteva secunde, îmi mușc ușor buza și neg printr-o mișcare ușoară a capului.
   
      El își trece ușor mâna prin păr și își închide ochii, ajungând să își țină capul în mâini sub privirea mea vinovată și deznădăjduită.

-Tot ce pot să fac acum este să te urmăresc îndeaproape, să îți impun o dietă...

-Orice este necesar, spun eu, zâmbind.

-Bun. În acest caz... În primul rând, ești îmbrăcată prea subțire. Du-te în camera ta și schimbă-ți hainele, după care să vii în sala de mese. Înainte să protestezi, azi ai mâncat doar un croissant cu unt, cum te aștepți să nu pățești ceva?

     Îi zâmbesc și deschid ușa. Kate se sperie și fuge din spatele ei câțiva pași, după care mă privește zâmbitoare, prefăcându-se că își aranjează părul și intrând în camera doctorului.

     Merg în camera mea și îmi iau niște blugi negri și un pulover gros alb, încălțându-mă cu niște botine negre. Am coborât rapid scările și am intrat în sala de mese, unde mă așteptau Caleb și Kate, certându-se din nou. M-am așezat la locul meu și am luat ceașca de cafea din fața mea, sorbind puțin lichid.

-Nu, Winterbourne. Pune ceașca jos, spune doctorul, privindu-mă serios. După ce am așezat ceașca pe farfurioară, el a luat-o și a dus-o la bucătărie, vărsând-o într-o chiuvetă.

-Ce ai?, îl întreb eu, supărată.

-De azi, nu ai voie să bei cafea. Lasă-mă să aleg ce ai voie să mănânci.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

     Spre disperarea mea, el a luat toată ciocolata de pe masă, majoritatea cărnurilor și prăjiturile, întinzându-mi o farfurie cu fructe tăiate, niște gem și miere, pâine prăjită și un pahar cu suc de portocale. Caleb mi-a zâmbit larg, iar eu i-am zâmbit la rândul meu, însă sec, mușcând dintr-o bucățică de ananas.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-Cine ar fi crezut că ai mânca tot?, râse Caleb, privindu-mă cum beau ultima gură de suc de portocale.