Amnesia

Capitolul 23: Povestea noastră

     Rând pe rând, zilele petrecute la vila din Strasbourg s-au risipit, spre fericirea mea și a lui Caleb cel puțin. Zayn parcă a uitat de iubirea lui pentru mine și și-a folosit toată energia pentru mofturile mamei viitorului lui copil, lucru care nu pot să spun că m-a deranjat.

     Nu am vorbit aproape deloc cu Caleb. Și-a ocupat timpul cu alte lucruri referitoare la spital, evitând cât se poate să abordeze subiectul noilor logodnici. Ne-am ocupat tot timpul cu alte lucruri mici, evitând prezența altor persoane. Întreaga situație neașteptată ne-a șocat într-un mod neplăcut, însă am ținut toate sentimentele ascunse. Mă bucur că totul s-a sfârșit aproximativ bine, dar simt deja că toată situația nu se va termina bine pentru toată lumea. 

     Mă trezesc în dimineața celei de-a cincea zi petrecută aici, iar primul gând ce îmi vine în minte este că vreau să ajung rapid acasă. Mă ridic imediat din pat, observând că afară e soare cu dinți. Intru rapid în baie, reflectându-mă în oglinda băii. Imaginea din fața mea mă face să mă strâmb ușor, așa că pășesc în cabina de duș, urmând ca peste jumătate de oră să ies din baie complet curată și îmbrăcată în haine comode, deschise la culoare. Închid fermoarul bagajului refăcut de Cora și îl trag după mine afară din cameră, unde mă întâlnesc cu un Caleb absolut răvășit. 

-Ce-i cu tine?, întreb oarecum amuzată, rezemându-mă de ușă.

-Bună dimineața și ție, domnișoară Winterbourne, mormăie el, frecându-și tâmplele. Haide, dă-mi bagajul tău; ți-l duc eu.

-Nu e nevoie, sunt o femeie foarte puternică!, zâmbesc eu, arătându-mi mușchii într-un mod exagerat. Într-o secundă, Caleb mă ridică de subsuori fără niciun efort și mă pune în spatele lui, iar eu nici măcar nu încerc să mă împotrivesc. 

-Nu mă îndoiesc de asta, zâmbește și el șarmant, ridicându-mi bagajul.

     Coborâm împreună scările, după care traversăm holul pentru a merge afară. Șoferul personal al lui Kate ar trebui să fie acolo, deoarece trebuie să ne ducă la aeroport. Pe când să ieșim, blonda apare în capul scărilor.

-Ei, unde mergeți la ora asta?, întreabă ea semi încruntată, purtând un hanorac albastru deschis și pantaloni gri de bumbac. Burtica pare să îi crească pe zi ce trece, ridicându-i hanoracul. În câteva zile, Katie și-a schimbat garderoba complet; e prima dată când o văd purtând haine comode, dar totuși extravagante.

-Bună dimineața, Kate. Avem zbor la nouă; deja am întârziat. E șapte și jumătate, ne grăbim, îi spune Caleb grăbit, înghiontindu-mă către ușă. 

-Of, CC, dar nu v-am zis că mergem toți cu avionul lui papi după micul dejun?, se strâmbă ea ca un copil, mângâindu-și pântecele rotund. 

-Draga mea, stați liniștiți aici. Oricum v-am stricat vacanța cu prezența noastră; să vă bucurați și voi de intimitate, spun eu pe jumătate afară din vilă, trăgându-l pe doctor de mânecă, în timp ce el dădea aprobator din cap.

-Nu, Crys; oricum trebuie să încep pregătirile pentru mica mea prințesă la reședința Chamberlain...

-Okay, scumpo! O să te vizitez când vii!, strig de afară, iar brunetul trântește ușa cu putere. Fugim până la mașina cu care trebuie să mergem și nici măcar nu așteptăm să ne ia șoferul bagajele, ci le înghesuim cât de repede putem și ne aruncăm pe bancheta din spate, spunându-i să se grăbească. Kate iese din vilă, dar nici nu apucă să ne strige, căci deja mașina virează în stânga pe stradă.

     Caleb răsuflă ușurat, rezemându-și capul de tetieră și închizând ochii. Îi privesc mărul lui Adam zvâcnindu-i în gât în timp ce el înghite în gol. Nu am apucat să vorbim prea mult, însă, deși știu că nu mai e atât de supărat, mi-e groază să îi spun orice. Am impresia că deși am făcut lucrul corect față de Kate, i-am distrus viața lui Zayn, iar doctorul mă învinuiește în interiorul lui pentru asta, dar nu vrea să îmi spună.