Amnesia

Capitolul 14: Pleacă

     Mă trezesc câteva ore mai târziu cu o durere cruntă de cap. Se pare că totuși nu am dormit destul. Mă ridic în capul oaselor și mă uit afară: ninge greu, iar mașina lui Caleb nu e aici. Totuși, e doar prima zi de primăvară, la ce ar trebui să mă aștept?

     Iau pătura călduroasă și mi-o pun pe cap, deoarece nu sunt încă pregătită să părăsesc confortul patului. Pășesc agale spre ușa camerei, pe care o deschid încet și îmi arunc privirea spre ușa camerei lui Caleb. Pe hol e o liniște deplină, așa că apăs pe clanța băii și intru înăuntru. Las pătura să cadă de pe mine și mă scutur pentru o secundă, un fior traversându-mi șirea spinării din cauza frigului. Mă opresc obosită lângă oglindă și mă rezem de chiuvetă. Pornesc robinetul și îmi umezesc mâinile, spălându-mi fața, pe care am observat îngrozită că am cearcăne imense. Îmi iau peria de păr pe care mi-o trec de câteva ori prin plete, după care îmi fac un coc dezordonat și fac un duș rapid, reîmprospătând mirosul de vanilie imprimat în piele, pe care voia să mi-l complimenteze Caleb noaptea trecută...

     Îmi scutur capul, deranjată de faptul că gândul mi-a zburat iar la el. În noaptea asta m-am hotărât ce fac. M-am săturat de toată prostia asta.

     Iau un halat de baie pe mine și ies din baie, verificând încă o dată holul, care este şi de această dată gol, așa că intru în cameră și merg pe vârfuri la dulap, deoarece eu sunt desculță, iar marmura e rece. Iau niște blugi negri și o bluză pe gât de aceeași culoare, lăsându-mi colierul de argint la vedere. Îmi scot telefonul de la încărcat și zâmbesc, văzând că am două mesaje de la Kate.

Katie: "Bonne matin, ma chérie! Mi-a zis Caleb că ți-a dat un animăluț și vreau să îl văd neapărat."
Katie: "Dacă vrei și poți, vin azi și te iau pe la 10."
Eu: "Acum e ora 8 și jumătate. La 10 și un minut voi fi în fața ușii :)"

     Bag telefonul în buzunar și vreau să ies din cameră, însă pe când să ies, îmi amintesc de micul cățeluș pe care l-am primit. Zâmbesc larg și mă întorc lângă pat, îngenunchind lângă animalul care suflă zgomotos.

-Ți-e foame, așa-i?, șoptesc eu, mângâindu-i ușor blănița albă, după care îl ridic în brațe râzând. Haide. Te duc să mănânci.

     Ies din cameră cu animăluțul înfășurat într-o pătură călduroasă. Mă apropii de ușa doctorului din nou și îmi lipesc urechea de ea, însă nu aud nimic.

     Trebuie să fie în oraș, cum a zis. Nici mașina lui nu e aici.

     Zâmbesc diavolește și îmi frământ mâinile.

Ar trebui?

Nu!

Bine, o să o fac!

     Apăs pe clanța de metal și deschid ușa cât să pot să mă uit înăuntru. Cum mă așteptam, nimeni nu e în cameră, așa că intru în ea, închizând rapid ușa după mine.

     Totul e aranjat, spre mirarea mea. Doar biroul este plin de hârtii, iar laptopul are ecranul deschis. Mă repezesc la el și deschid direct istoricul de căutări de pe internet. Deschid larg ochii, văzând ce căuta.

     Pe lângă bloguri de la oamenii de știință în legătură cu amnezia, el pare să se documenteze foarte mult despre mine: bloguri, concerte, Wikipedia, paparazzi... sute de site-uri accesate, videoclipuri văzute... până și dark web...

     Citesc interesată câteva lucruri despre mine, dar niciunul nu îmi spune ceva interesant. Când închid fereastra de Google Chrome, văd o poză cu numele ''Crystal''...pare să fie un articol.