Amnesia

Capitolul 18: A nimănui

-Frate, dacă știam că mi se taie jugulara în timpul sexului mai bine nu începeam, pufnește Julian, îndreptându-și gulerul cămășii negre șifonate. Nu îmi mai pot satisface nevoile liniștit.

-Cum ai ajuns în casă, Julian?, întreabă doctorul din cealaltă parte a mesei, privindu-l oarecum obosit.

-Cum să ajung? Mi-ai dat o pereche de chei acum patru ani.

     Văzând expresia confuză a brunetului, blondul pufnește din nou, îndreptându-și încontinuu gulerul.

-În barul din Glasgow. Știi tu, când ne-am cunoscut? A, stai. Normal că nu știi, erai mort de beat, cu vreo 4 rezidente dansând pe jumătate goale în jurul tău, râde Julian cu poftă, lăsându-se pe spătarul scaunului. Speram că așa ești și când ești treaz, însă când te-am văzut limbă după Layla Hayes, am renunțat să te mai caut.

     Caleb îmi întâlnește privirea, după care se încruntă și se uită la vârful ascuțit al pantofilor lui.

-Ah, scumpii ani ai studenției. Îmi amintesc cu plăcere de timpul când stăteam cu două studente pe genunchi și se sărutau în fața mea...

-Normal, doar pe tine nu te-a plăcut nimeni, râde brunetul, copiind poziția lui Julian.

-Râzi doar pentru că tu ești un arogant și jumătate și respingeai fiecare persoană de sex feminin care se apropia de tine. Și nu din cauză că voiai, ci din cauză că ești un ciudat și jumătate.

-Sigur, dar eu măcar am apucat să termin facultatea.

-Studiile sunt mult prea overrated, mai ales când nu îți pasă de ele. Aș putea foarte bine să trăiesc din poezie...

-Sau ai putea foarte bine să trăiești din domeniile pe care le ai, îl întrerup eu.

-Chiar așa? Atunci de ce nu trăiești din averea pe care o ai?, mă întreabă el, lăsându-și gulerul în pace.

-Pentru că în orice trebuie să existe un echilibru, oricât de mic ar fi. Nu îmi voi cheltui banii din familie fără să îi înlocuiesc cu alții.

-Și ce te face să crezi că nu trăiesc pe același principiu?

-Simplu, nu suntem la fel. La mine familia contează.

-Familia pe care nu o ai?

     Strâng din ochi. M-am săturat ca oamenii să mă considere "a nimănui".

-Am familie.

-Să zicem că ai. Ce te face să crezi că îmi tratez familia indiferent?

-Nu îmi spune că ești un om familist, râd eu disprețuitor. Dacă ai fi, nu ai fi apărut doar ca invitat la bal.

-Aici greșești. Familia Montgomery nu e familia mea.

    Aerul mi se blochează în piept pentru o secundă. Știam din aparențe că Noah și Julian nu mai sunt chiar așa apropiați, însă speram ca blondul să fie măcar puțin recunoscător față de Adele și restul familiei.

-Totuși, domnișoară Winterbourne, cu burlacul ăsta ți-ai găsit să te iei?, zâmbește Julian, încercând să schimbe subiectul și făcându-mă să roșesc, însă îl privesc supărată.

-Julian. Ce se întâmplă cu adevărat aici?

-Nu e chiar așa de greu de dedus, draga mea Crystal. Am spus că vin să mă distrez pentru câteva zile cu Elayne, dar se pare că ne-ați cam distrus planurile... Sau nu. Știu un bar bun, oricum am venit aici de mai multe ori decât Caleb și știu...