Amnesia

Capitolul 20: Pe mine sau pe tine

     Închid fermoarul geamantanului după ce îmi pun hainele împăturite înăuntru. Privirea mi-e ațintită asupra lui Caleb și mă mișc cât se poate de încet, ca să nu îl trezesc. Doarme liniștit și adânc... doar e ora 8 dimineața. 

     Înainte să ies de tot din dormitor, îmi dau o palmă mintală amintindu-mi că am uitat să îi las un bilet. Iau un sticky note din geantă și îi scriu niște rânduri repede, după care dezlipesc foaia de hârtie și o lipesc de noptiera lui. Casc, îmi frec ochii cu podul palmei și îmi iau bagajele, după care ies din cameră și cobor la parter. Mi-e așa de frică să fac zgomot, așa că decid să îmi iau o cafea abia când ajung la aeroport. 

     Mă uit pentru o ultimă oară plină de regret la camera mobilată modern, după care deschid ușa din față. Mă încrunt când îl văd pe Julian înconjurat de femei aproape dezbrăcate, cântând ceva în germană și apropiindu-se cu pași împleticiți de casă. 

-V-am zis, doamnelor, de prietena mea?, strigă el, iar eu mă uit iar la casa de vacanță, îngrijorându-mă că una din cele două persoane care dorm în ea s-ar putea trezi. Nu știu cine ar fi mai supărat: Caleb din cauză că nu l-am ascultat sau Elayne din cauza circului pe care îl face Julian. Trebuie să scap de aici rapid.

-Julian, trebuie să plec, îi șoptesc eu după ce își pune brațul pe umerii mei.

-Abia ieri ai ajuns, de ce pleci?, mă întreabă el pe un ton plângăreț, încercând să mă îmbrățișeze. 

     Mă feresc de el cu îndemânare și mă îndrept spre taxi-ul ce a oprit la câțiva pași depărtare de noi. 

-Crystal! Nu vrei să te distrezi cu noi?!

     Intru în mașină și îi explic cumva șoferului că vreau să ajung în port. El pornește mașina și accelerează, lăsându-l pe Julian să strige în spatele nostru. 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

     Îmi pun cafeaua pe o măsuță în momentul în care văd că mă sună Caleb. Mi-e groază să vorbesc cu el, așa că îi închid. El insistă, așa că îi blochez numărul, punându-mi în minte să îl deblochez în momentul în care nu mai are ce să facă. După câteva minute, Kate mă sună și ea, așa că îi răspund.

„-Spune-mi te rog că ești la aeroport!"

-Sunt la aeroport. Mai trebuie să omor doar... 8 ore!, spun eu pe un ton ironic. 

„-Să spunem doar că papi a dat un mic apel... trebuie să omori doar jumătate de oră."

     Îmi deschid ochii larg și mă uit în jur înainte să șoptesc:

-Kate, ești nebună? Ce o să facă oamenii care mai iau același avion?

„-Doar nu crezi că v-aș fi lăsat să mergeți într-un avion plin de oameni transpirați și copii plângăcioși. Vă veți petrece timpul pe avion cu șampanie rece și, dacă vrei, cu stripperi... însă nu știu cât îi vor plăcea lui Caleb..."

-Nu sunt cu Caleb, șoptesc eu, așezându-mă pe un scaun.

„-Cum? De ce?"

-Nu știu, cred că voia să petrecem mai mult timp împreună singuri, mint eu, roșind când îmi amintesc ce a spus brunetul aseară despre Kate. 

„-Lasă, e îndrăgostit de tine. Totul va fi așa perfect când vom fi și cumnate pe lângă prietene!"

-Da, spun eu, privind în gol. 

„-În fine. Pentru asta trebuie să vii aici, sper să îți poți îndeplini și misiunea."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~