Amnesia

Capitolul 21: Noaptea ce ne-a despărțit

-De ce să o fac?, mă întreabă ea indignată, dar încercând să mă facă să cred că a luat-o ca pe o glumă.

-Mă refer, nu ar fi fost mult mai ușor să îl ceri tu dacă ești atât de sigură că te iubește? Nu era mai bine dacă nu făceai tot planul ăsta complicat și luai tu inițiativa?

-Draga mea, cred că CC te-a spălat pe creier. Am discutat asta de nenumărate ori: lumea a început să își scadă așteptările în iubire. Eu vreau una perfectă, și asta e posibil doar dacă mă cere el.

     Aleg să nu mai spun nimic pentru a nu o enerva, iar în câteva minute ajungem la vila imensă unde s-a cazat Kate. Când ieșim din mașină, ochii mi se închid singuri, făcându-mă să mă legăn de somn. Blonda îi spune ceva în franceză șoferului, iar acesta îmi ia bagajele și le duce înăuntru. Îl urmăm și noi, Kate râzând și purtându-se ca un copil și eu gândindu-mă când pot să mă duc să dorm, fiind practic târâtă de ea.

     
-Văd că nu prea poți rămâne trează, draga mea, însă această seară este cel mai probabil ultima în care voi fi fără un inel pe deget, șoptește blonda entuziasmată peste măsură, în timp ce intrăm în camera de zi.

-Kate, ce s-a întâmplat cu tine?!, strigă Zayn, ridicându-se rapid de pe canapea. Văzându-mă în spatele ei, rămâne fără cuvinte și face un pas în spate, parcă asigurându-se că nu visează.

-Surpriză!, râde ea, aranjându-mi părul. Zâmbesc oarecum stânjenită și îmi îmbrățișez prietenul.

-Cum de ești aici?, mă întreabă brunetul, ținându-și mâinile pe umerii mei. Deși mă așteptam să fie fericit, mai degrabă este speriat: ochii îi sunt larg deschiși, analizându-mă foarte atent și făcându-mă să roșesc ușor.

-Am adus-o pentru că mi-a fost tare dor de ea, răspunde Kate în locul meu, îmbrățișându-l la rândul ei pe Zayn. Nu mi-am văzut cea mai bună prietenă de o lună, îți dai seama? În plus, am văzut că nu ați prea petrecut timp împreună și chiar voiam să vă ofer șansa să o faceți, după care o voi fura pentru încă o oră. Ei, ce spui, dragul meu?

     Cred că blonda vrea să scape de noi ca să rămână cu viitorul ei logodnic, așa că intru în jocul ei și îl trag pe Zayn după mine la camera în care mi s-a zis că voi locui pentru următoarele câteva zile. El pare confuz și nu prea vrea să coopereze, dar mă ascultă ca un animal domestic, chiar dacă am rămas fără putere. 

     Intrăm în cameră și închid ușa în urma lui. Întreaga încăpere, aranjată deosebit, este slab luminată de câteva lumânări. Așternuturile patului mă cheamă cu o voce imaginară spre ele, însă îmi amintesc faptul că trebuie să îl țin deocamdată aici pe Zayn și continui să analizez camera. Observ un geam imens, asemănător celui din camera mea, cu perne moi la bază, așa că mă așez jos lângă el, iar brunetul se așează tăcut în fața mea. 

     Vila e înconjurată de magnolii înflorite, oferind peisajului o tentă dulce de primăvară. Cerul e senin, iar luna răspândește o lumină mai puternică decât cea a lumânărilor, dar totuși nu destul de bună cât să văd toate trăsăturile de pe fața lui. Mă privește concentrat, dar totuși absent, frământându-și încontinuu mâinile rezemate pe genunchi. Nu vreau să încep conversația evidentă, dar somnul mă împinge să fac ce am de făcut, pentru a putea dormi într-un final.

-Kate vrea să vorbesc cu iubitul ei, încep eu nesigură, fără să îl privesc. Nu se foiește, nu vorbește, parcă nici nu respiră, doar își lasă capul în jos și îl leagănă de parcă nu e al lui.

-Vrea să fie cerută în căsătorie și zici că își are viața plănuită pe cel puțin 10 ani; 3 copii, vilă în Franța lângă o apă curgătoare... și eu trebuie să o ajut să își îndeplinească visele, mai exact să îl conving pe iubitul ei să o ceară în căsătorie. Cum se așteaptă să o fac? De ce ar fi asta responsabilitatea mea? Crezi că e normal să o fac?...