ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 11

-Bunico, te rog, încheie-mă la spate. Nu ajung.

-Imediat, fetița mea, spuse Vera trăgându-i fermoarul până la jumătatea spatelui, unde se şi termina.

O privi admirativ în oglindă şi o strânse de umeri.

-Ce frumoasă eşti! Ţi-am mai spus că semeni cu Catherine Zeta-Jones?

-Eeeei, haaai bunico, nu exagera.

Îmbrăcase o rochie neagră din dantelă, mulată pe corp, cu un decolteu în formă de V, rezonabil ca adâncime şi cu spatele gol până la jumătate. Îi evidenția forma perfectă a corpului. Îşi aranjase părul în bucle voluminoase, făcând-o să pară mai senzuală, mai seducătoare. Machiajul era puţin mai îndrăzneț, din culori sidefate, iar buzele rujate cât mai natural. Blush-ul rozaliu îi dădea culoare în obraji, iar cerceii argintii îi atârnau în urechi până la jumătatea gâtului subțire.

-Arăti minunat! adăugă Vera.

-Mulţumesc, bunico. Dar pentru tine şi când ies din duş arăt perfect, ştiu asta.

-Așa este, dar acum eşti deosebită, şi o sărută pe obraji.

Lara merse în dormitorul surorii ei. Caty stătea în pat preocupată de o carte cu animăluțe, desenate în culori pastelate.

-Ce faci, iubita mea? spuse ea așezându-se lângă ea.

-Bine. Ce fumoasă eti! poci ea cuvintele, cu o voce admirativă. Veau ci eu lochița ta?

-Da. Cum să nu! Poţi purta toate hainele mele.

Uitându-se la ceas, spuse:

-Trebuie să plec, iubita mea. Dă-mi un pupic de noapte bună!

Caty o apucă de gât şi o pupă zgomotos pe obraz.

-Te ubesc!

-Şi eu te iubesc muuuuuult!

Se despărtiră şi Lara se îndreptă spre intrare. Îşi puse pantofii roșii cu toc înalt, îşi luă geanta micuță gen plic şi luându-şi la revedere de la bunica ei, ieși pe uşă, îndreptându-se spre intrarea principală .

                                                                                                                *

Ron aştepta în maşina lui ascultând muzică şi butonând telefonul. Cu coada ochiului văzu mișcare la ieşirea din casa unde locuia Lara. Aruncă o privire rapidă şi dădu să-şi întoarcă atentia la telefon, dar ceva îl făcu să privească din nou spre femeia care trecuse de ieşire. Ea îi făcu cu mâna zâmbind şi se îndreptă spre maşina lui.

Pentru o clipă uită să mai respire. Era Lara.

Se grăbi să coboare şi să ajungă înaintea ei la cealaltă uşă a maşinii. O deschise şi îi făcu loc să urce.

-Bună seara! spuse el, închizând ochii când ea îl atinse în trecere cu corpul ei, trezindu-i la viață toți porii corpului.

-Bună seara, domnule Rusler! răspunse ea zâmbind.

"Doamne, fă-o să nu mai zâmbească așa...", gândi el uitându-se în sus şi oftând. Ocoli maşina şi urcă la volan.

-Totul e-n regulă? întrebă el pornind maşina de pe loc.

-Da, mulţumesc. Sper că nu aşteptați de mult.

-Nu, abia sosisem, minți el, gândindu-se că aşteptarea chiar a meritat.