ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 29

Lacrimi grele îi alunecară pe obraji, coplesită de amintirile de neuitat pe care le retrăise la aproape aceeaşi intensitate ca în urmă cu 3 ani. Ȋn sinea ei îi mulțumea pentru dragostea şi grija pe care i-o arătase în acele momente atât de importante pentru ea.

Se ridică din pat, îl aranjă, astfel încât să nu lase nici o urmă a prezenţei ei acolo. Îşi sterse faţa şi după ce aruncă o ultimă privire în cameră se îndreptă spre ieşire. Îşi scoase telefonul din buzunar, vrând să-l apeleze pe sofer, dar din păcate nu avea semnal în casă. Ieși afară, căutând un loc cu semnal. Se îndreptă spre pădure, dar semnalul era inexistent peste tot.

Ȋşi trecu o mână prin păr îngrijorată. Ȋnghiți în sec şi privi de jur împrejur, căutând o soluție. N-avea cum să plece. Era în pantaloni scurți, teneși şi un tricou. Seara se apropia, iar cea mai apropiată casă era la cel puţin 10 km depărtare.

"Asta-i mai lipsea acum! Mai trebuia să apară și Ron şi totul era perfect!"

Dar cum Universul este foarte ascultător, din depărtare, de printre copaci, văzu mișcare. Pe moment răsuflă ușurată, dar pe măsură ce se apropia, inima îi bătea din ce în ce mai tare, recunoscând silueta.

Cum ar fi putut să nu o recunoască...Era îmbrăcat în pantaloni scurți, tricou, încălțat în bocanci de munte şi avea în spate un rucsac imens. Se opri la câțiva metri în faţa ei, nepărând deloc surprins să o vadă. Ochii lui triști o examinară, încercând să-i analizeze starea de înfrângere pe care o trăia.

Lara îl privi încruntată şi decepționată. Se răsuci pe călcâie nemaisuportand să fie privită şi să-l privească. Acum ştia de ce se afla aici... Totul fusese gândit dinainte, chiar de el. I se părea inutil să-l mai întrebe şi să-i mai ceară explicații. Se îndreptă spre cabană, urmată îndeaproape de el. Lupta devenea din ce în ce mai grea. Se clătină uşor, sprijinindu-se de tocul uşii. Ron o ajunse din urmă şi o prinse de umăr. Chipul pe care Lara îl întoarse spre el era palid şi înfrânt. O trase spre el şi o luă în braţe. Ea se lăsă moale, fără a răspunde îmbrățișării lui. Părea rece, dar în interior fierbea. Se abţinu din răsputeri să nu-i cedeze. Ȋnchise ochii simţindu-i răsuflarea fierbinte în păr.

El îi observă reticența, dar ştiuse că va fi o luptă grea. Știuse în ce se bagă de la bun început. Nu avea de gând să mai renunțe la ea, acum că o regăsise. Era parte din el, iar toți anii trăiți departe de ea, se simțise incomplet.

O conduse în interior. Lara se aşeză pe canapeaua din living, în faţa semineului în care lemnele uscate aşteptau să fie aprinse.

Ron dispăru prin casă. Se întoarse cu două pahare de vin roșu. Ȋi întinse unul.

Lara îl ignoră, întorcând capul şi refuzând să-l ia. Avea privirea pierdută înspre șemineul gol. Nici măcar o privire nu-i oferea.

Ron aşeză paharul ei pe marginea șemineului. Se sprijini de el şi luă o gură din vinul roșu, privind-o. Abia aşteptase să rămână singur cu ea. Trebuia să o determine cumva să vorbească cu el şi să afle motivul pentru care îl părăsise în urmă cu trei ani...Ȋnghiți în sec, îşi lăsă paharul lângă al Larei şi veni înspre ea. Lara se ridică brusc şi se îndepărtă de el, apropiindu-se de geam.

-Renunţă!!! spuse ea, privind afară.

-Nu! Cel puţin nu atât de uşor pe cât crezi tu...spuse el așezându-se în locul ei, pe canapea. Avem două zile să rezolvăm problemele dintre noi.

Lara se întoarse, crezând că nu înţelege:

-Vrei să mă ții aici două zile? Împotriva voinței mele? Așa crezi tu că se va rezolva problema TA?

-Problema NOASRĂ, Lara!

Ea negă din cap:

-Nu, nu! Eu nu am nici o problemă cu tine...Nu mai am niciuna.

-Minți de-ngheată apele, Lara! Simţi același lucru ca şi mine. Nu s-a schimbat nimic, în ciuda anilor care au trecut...

-Nu, Ron. Nu întelegi...Eu nu mai sunt aceeaşi pe care tu o știai. Nu mai am nici o legătură cu secretara pe care ai cunoscut-o în urmă cu 3 ani.

Ron o privi cu neîncredere. Un zâmbet trist îi apăru pe buze. Era atât de hotărâtă să-l convingă cu orice preț că ei nu se mai potrivesc.

-Ai fi putut să mă convingi de lucrul ăsta dacă te-aş fi regăsit fericită, dar te-am găsit singură, la fel cum erai când m-ai părăsit şi ai fugit ca o lașă, se aprinse el.

-Singură? Ce știi tu despre singurătate? Nu știi nimic ! se răsti ea la el, oprindu-şi lacrimile. Mai bine singură, decât...şi se întoarse dându-şi seama că deja spusese prea mult. Presupui din start că sunt singură, încercă ea să o dreagă.

-Am verificat. N-ai avut pe nimeni de când ai plecat. Oricine a încercat să se apropie de tine, a renunţat... repede.

-Ce? Ai verificat!!! Aaaa!!! Mă verifici acum? Eşti penibil! Hai să terminăm o dată pentru totdeauna cu chestia asta: Nu vreau să te mai văd! Sau dacă nu se poate altfel: vreau să te văd cât mai puţin posibil în viaţa asta degradantă şi singură pe care o duc, îl ironiză ea.

Ron se ridică nervos și se îndreptă spre ea. Nu mai putea să o audă spunând astfel de lucruri.

-Nu vreau să faci parte din ea. Nu te iubesc şi n-aş mai putea să te iubesc vreodată. Ba mai rău ... îmi eşti indiferent. E mai rău decât dacă te-aş urî, întelegi?

-Şşşşşt...spuse el acoperindu-i gura cu mâna lui şi luând-o în braţe. Nu mai spune nimic ...nu mai suport...şi îşi lipi fruntea de a ei.

Lara ameţi instant conștientă de apropierea lui. O clipă dacă mai stătea era pierdută. Cu o brutalitate care nu-i stătea în fire, îl împinse.

-Nu mă mai atinge! se răsti ea. Vreau să mă lași să plec. Trebuie să plec de aici, spuse ea, gâtuită de emoţie.

Ron o privi, înghițind în sec, apoi porni înspre uşă.

-Două zile nu pleacă şi nu vine nimeni, spuse el, lăsând-o deznădăjduită. Nici dacă aş vrea nu aş avea cum să iau legătura cu cineva.

Ieși, îndreptându-se spre bucătărie. Lara se luă după el.

-Șoferul care m-a adus o să se îngrijoreze şi până la urmă o să vină.

-N-o să vină. A fost anunțat să se întoarcă acasă.

-Cum? Cine l-a....Tu?

-Nu contează, Lara. Obișnuiește-te cu gândul că 2 zile nu pleci nicăieri! Oricât ți-ar fi de greu, trebuie să mă suporți. Subiect închis.

Lara respira precipitat. Trase aer în piept încercând să se calmeze. Îl privi furioasă cum îşi vede de treaba lui, trebăluind prin bucătărie. Deschidea şi închidea sertarele, luîndu-şi tot ce avea nevoie să pregătească masa.

Ron îi aruncă o privire printre gene curios ce-i mai trece prin cap să facă. În final o văzu ieșind din bucătărie, apoi din cabană. O observă de la masa de lucru, prin geam. Lara îşi pusese o mână în cap şi una în şold şi se plimba disperată să găsească o solutie. Vorbea şi se certa singură. Privind-o atât de agitată, Ron zâmbi. Doamne ce mult o iubea şi cât îi lipsise. Oftă şi aruncă salata în chiuvetă.

Într-un final, Lara intră în bucătărie şi fără să mai scoată niciun cuvânt, luă o cratiță, sacul de cartofi şi începu să-i curețe de coajă. Orice s-ar fi întâmplat, nu voia să moară de foame. El se prefăcu că nu observă nimic ieșit din comun. Orice ar fi zis, ar fi îndepărtat-o. Mai bine tăcea şi se comporta firesc.