ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 33

Ron o trase în braţe şi o strânse la piept, parcă fiindu-i frică să nu o piardă.

Lara îi simţi disperarea. Era fericită, dar la fel de disperată ca el. Nu ştia cum reușise să trăiască fără el până acum, dar nici cum o s-o mai poată face după noaptea asta.

-Te rog, nu mai pleca...îi şopti Ron. Nu mai pot trăi fără tine. Accept orice din trecutul tău, nu mă interesează nimic din ce ai făcut sau cu cine ai făcut, dar te rog, rămâi. Sunt distrus fără tine.

Lara îl ascultă emoţionată, cu capul pe umărul lui şi mâna mângâindu-i pieptul robust. Ron se lăsă în jos până la nivelul ei. Îi luă faţa între palmele lui, privind-o în ochi.

-Lara, promite-mi ce te-am rugat. Ea îl privi cu ochii triști. Înghiți în sec şi îşi lăsă fruntea pe bărbia lui.

-Nu pot...

-De ce? Spune-mi o dată, o scutură el uşor şi îşi lipi fruntea de a ei.

Abia te-am găsit că trebuie să pleci...spuse el răgușit.

Se desprinse de ea, ridicându-se pe pernă. Lara se ridică şi ea pe perna ei.

-Atât de mult îl iubeşti pe Max? o privi Ron.

-Poftim? îl privi Lara uimită.

-Te întrebi de unde ştiu? Răspunde-mi la întrebare: îl iubeşti? Din cauza lui nu putem fi împreună, nu?

-Doamne, spuse Lara lăsându-şi capul în mâini.

-Deci asta era...Nu pot să înţeleg cum poţi face dragoste cu mine atât de intens şi să-l iubeşti şi pe el în acelasi timp.

-Vorbești numai prostii, îngăimă ea.

-Spune! Are legătură cu Max, nu?

-Las-o baltă! Nu înţelegi? spuse ea stăpânindu-şi lacrimile. Lăsă-l pe Max, nu mai pomeni de el, te rog. Îşi cobori picioarele pe marginea patului pentru a coborî.

-Lara! o strigă Ron, apucând-o de mână.

O întoarse spre el, apropiindu-se la rândul lui.

-Spune-mi despre fetița ta. Spune-mi despre tine. Nu te-am întrebat niciodată. Vreau să ştiu...Am văzut-o în poză.

Lara oftă, privindu-l trist. Ron o mângâie pe obraz cu degetul arătător. Îşi apropie fruntea de a ei şi o sărută tandru.

-Caty este numele ei. Şi...în acte este fiica mea. Ai dreptate.

Ron afișă o expresie de neîncredere. Cum era oare posibil...

-Când au murit părinții mei când aveam 21 de ani, iar sora mea 1 an. A trebuit să o înfiez ca să nu mi-o ia. În mod normal nu ar fi fost posibil, dar bunica mea m-a ajutat foarte mult. Avea nişte relații la Asistența Socială şi am reușit să fac asta, adăugă ea. Deci, Caty este fiica mea, iar ea asta știe.

Ron zâmbi brusc simţindu-se ușurat.

-Daniel mi-a spus că ai un copil. Am crezut că ai fost însărcinată și ai născut o fetiță, văzând poza de pe biroul tău.

-Este o poză de acum doi ani. Nu este recentă. Caty are acum 5 ani. Credeam că tu nu ai accepta niciodată o femeie cu un copil, spuse ea, trăgându-şi nasul. Tu ai putea avea orice femeie ți-ai dori. De ce te-ai fi oprit la mine? îl întrebă ea sperând să audă măcar acum adevărul din gura lui.

El rămase surprins.

-Mi se rupe inima că gândești așa despre mine. Tu nu eşti orice femeie pentru mine. Nu ştiu cum să te fac să înţelegi că nu mă interesează decât una singură în lumea asta şi aia eşti tu. M-am îndrăgostit de tine din prima zi în care te-am văzut la biroul tău, stânjenită şi timorată pentru că nu știai cine sunt, zâmbi el, fiindu-i teamă să-i spună că a iubit-o de când avea 5 ani.