ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 17

A doua zi începu cam în același stil. Ron apăru la birou la fel de indispus. Era foarte zgârcit în comunicarea cu ea. Parcă îi plăcuse mai mult în urmă cu o săptămână, până să o găsească dormind cu capul pe birou şi să înceapă să-l cunoască mai bine. Adora această parte ascunsă a lui. Putea fi șarmant, glumeț şi sufletist, dar toate acestea ieşiseră la iveală în ultimele zile. Până atunci se obișnuise cu felul lui ursuz de a fi.

Stând la birou, concentrată pe o analiză a firmei Hofmann, mare importator de îmbrăcăminte, un ciocănit uşor în lemnul biroului ei o făcu să-şi ridice capul.

-E cineva acasă? întrebă amuzat Max Rusler.

"Ooo, Doamne! Ce mai vrea?", își spuse ea.

-Ce faci frumoaso? Te chinuie șeful cu munca? zâmbi el smecherește.

-Bună Max, spuse ea plictisită şi întorcându-şi faţa în hârtiile ei. Cu ce te pot ajuta?

-Eh! Cu multe, spuse el ocolind biroul pe partea ei şi sprijinindu-se cu fundul de birou.

Ultimul lui gest o făcu să se îndepărteze de el, pe scaunul cu rotile, pentru a se feri de atingerea lui.

-În primul rând îţi mulţumesc că mi-ai acceptat scuzele pentru vineri seara, spuse el făcându-i cu ochiul şi aruncând o ocheadă spre buchetul de flori.

Lara îl privi, neînţelegând pentru moment ce vrea să spună. Aruncă o ocheadă în direcția pe care o indicase el şi îi căzură ochii pe buchetul de flori, apoi își mută privirea din nou la el. Chipul încruntat i se transformă într-unul dezgustat înţelegând acum de la cine erau florile. Dacă ar fi ştiut de la început, cu siguranță le-ar fi aruncat la gunoi...

-Da, nu-ţi face probleme cu privire la asta, spuse ea ridicându-se în picioare şi găsindu-şi ceva de lucru în fişet. Încerca în continuare să păstreze o distanță cât mai mare faţă de el. Nu se simţea deloc confortabil, iar Max tot încerca să-i invadeze spațiul intim.

Fără să îl simtă, el se ridică şi se îndreptă spre ea. Când se întoarse, fu luată prin surprindere, văzându-l atât de aproape. În momentul în care el se apropie brusc să o sărute, se feri de faţa lui, simţind o profundă repulsie. Încercă să plece prin spațiul liber, dar Max o blocă cu palmele lipite de fişet, de o parte și de alta a umerilor ei, ținând-o prizonieră.

-Nu pari deloc genul de femeie care preferă dulcegăriile şi minciunile în locul adevărului. Poate că sunt grosolan, dar sunt cinstit şi deschis. Știi că ai devenit muza mea...

"Asta îmi mai lipsea..."

Lara îl împinse fără succes, încercând să-l îndepărteze. Teama începu să-i încolțească văzând că nu reușește să scape de el.

-Ai înteles total greșit, Max. Nu mă interesezi absolut deloc.

-Hmm...Nu mi se pare, spuse el apropiindu-şi mai mult faţa de a ei.

Nemaiavând nici o altă modalitate de scăpare din ghearele lui, Lara îşi ridică genunchiul şi îşi înfipse tocul pantofului în laba piciorului lui. Figura lui Max se schimonosi de durere şi schiopătând, mări distanța dintre ei. În momentul în care se îndepărtă din raza ei vizuală, îl văzu sprijinit de tocul uşii pe Ron Rusler. Nu ştia de când era acolo, dar chipul lui era cuprins de furie.

-Max!!!! tună el.

-Da, răspunse acesta, încercând să-şi revină din durere.

-La mine în birou!!!! Acum! spuse el ținându-i uşa deschisă.

Max intră în birou, încercând să nu calce cu toată greutatea pe piciorul rănit.

Uşa se închise în urma lor. Vocea lui Max se auzi, disculpându-se:

-Nu ştiu cât ai văzut din ce s-a întâmplat, dar...

-Am văzut suficient! șuieră Ron. Un asemenea comportament este inadmisibil în firma asta. Asta ne mai lipsea acum, un proces de hărțuire sexuală! În plus, este ultima dată când mai tolerez așa ceva. Nu vreau să te văd la mai puţin de zece metri de Lara! Este clar? Data trecută am crezut că nu gândești coerent din cauza băuturii, dar se pare că știi foarte bine ce faci. Lara şi-a exprimat foarte clar refuzul faţă de tine. Îţi spun pentru ultima oară: dacă nu-ţi revizuiești conduita faţă de angajați, voi face tot posibilul să te elimin din companie. Este clar?

-Foarte clar, îl înfruntă din priviri Max. Se pare că doar unii au drepturi în compania asta, alții doar obligații.

-Ce vrei să spui? întrebă Ron încruntat.

-Știi bine ce vreau să spun. Ai plecat cu ea de la petrecere şi nu te-ai mai întors. Aţi petrecut bine doar voi doi?

-Max, exagerezi cu presupunerile, spuse el mai blând. Sper că ai înțeles că ai întrecut orice limită a bunului simț.

-Știe?

Ron îl privi mai atent.

-Știe cine suntem? se apropie Max de el. N-ai avut curajul să-i spui, nu? Crezi că dacă ar fi știut, ar mai fi ieșit cu tine sau s-ar mai fi aflat aici, în aceeași clădire cu noi?

Ron își băgă mâinile în buzunare, oftând.

-Nu...nici eu nu cred, spuse Max dezamăgit.

Puștiul, mereu pus pe șotii, se transformase dintr-o dată într-o persoană total necunoscută. Chipul îi era mâhnit, iar ochii aproape că îi înotau în lacrimi.

-De când a pășit prima dată în acest birou, am știut cine este. Nici n-am avut nevoie să-i aflu numele. Când am strigat-o Lara, a răspuns. Era chiar ea, Leira. Am simțit-o prin toți porii ființei mele. Tu nu ai cum să întelegi...

Se întoarse supărat și bătu cu pumnul în biroul fratelui său.

-Tata are de gând să-și ducă planul la bun sfârșit? După atâția ani, tot nu a renunțat?

-Max...nu este asta...

-Aaa, nu? Dar ce este? Dintr-o dată, te-a numit șef în locul lui, iar Lara este secretara ta personală. Chiar mă luați de prost? Credeți că voi permite așa ceva? Nu aveți niciun drept să-i faceți asta.

Max dădu din cap dezamăgit.

-Asta e tot? întrebă el.

-Da. Dar Max, subliniez, dă-i pace! Acum este majoră și face ce vrea.

Max deschise uşa , aruncând o ultimă privire fratelui său. Trecu pe lângă Lara, abătut și trist.