ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 21

-Gata! Mă declar mulțumită, spuse macheuza. Eşti perfectă, Lara. Apoi se dădu într-o parte pentru a o lăsa deschisă vederii designerului care aştepta nerăbdator.

Acesta rămase uluit de ceea ce văzu.

-Uaaauuuu! Eşti superbă! adăugă el, ducându-şi mâinile la gură. Îmi vine să te pup, dar o să-ți stric tot machiajul. Hai să îmbraci rochia.

Ieși şi se întoarse în cameră cu un umeraș de care atârna o rochie lungă, albă, acoperită cu broderii din talie în jos urmând liniile corpului. Toți rămaseră cu gurile căscate. Era o rochie de mireasă.

-Lara va purta rochia de mireasă? exclamă asistenta designerului.

Văzând rochia, două perle mici, strălucitoare îi apărură în colţul ochilor. Lara era fermecată de atenția covârșitoare ce i se acorda.

-Aaa, nu nu, nu acum, te rog, veni macheuza cu retușul la ochii ei. Încearcă să te abții până când se termină petrecerea, da? Te rog, iubita mea! Nu ştiu unde te-a găsit Hofmann, dar mare noroc a avut. Nu era una mai perfectă ca tine pentru rochia asta.

După fermoarul se ridică, Lara se privi în oglindă. Era îmbrăcată într-o rochie de mireasă cu broderii strălucitoare şi fine. Croiala impecabilă îi punea perfect în evidentă linia subțire a siluetei.  Bretelele îi cădeau natural de pe umeri pe braţele fine. Sânii, nu prea mari, dar plini, erau evidențiați de cupele mulate, iar decolteul invita la o grămadă de supoziții delicioase.

Părul îi era prins simplu, natural şi lejer într-un coc făcut din bucle, accesorizat cu agrafe mici cu perle. În urechi avea două diamante, singurele ei bijuterii.

Machiajul era spectaculos şi în deplină concordanță cu rochia şi ochii ei verzi.

*

Balul se desfășura în sala de festivități a hotelului, una dintre cele mai mari săli ale Clujului. Era special construită în scopul unor asemenea evenimente. Pentru a ajunge acolo, trebuia să cobori în jur douăzeci de trepte largi, în văzul tuturor. Parcă era construită special pe post de podium pentru doamnele care coborau în ţinutele Hofmann.

Lara fu reţinută câteva minute înainte de a fi lăsată să intre pe ușile imense.

-Acum este timpul, Lara, şi usile se deschiseră, făcându-i loc să treacă.

Pătrunse în somptuoasa sală. Rămase pe loc câteva clipe admirând ca un copil sutele de lumini şi decorațiuni vizibile din capătul treptelor.

Nici nu realiză ce afect avu intrarea ei în acel moment. Ea nu vedea oamenii, ci numai ceea ce era deasupra lor. Totul era strălucitor, scump şi autentic. Plutea ca într-un vis frumos.

Un val de voci uimite îi atraseră atenția lui Ron asupra femeii ce tocmai pășise în încăpere. Inima începu să-i palpite mai tare decât de obicei când realiză cine era. Lăsă paharul pe care-l ținea în mână şi fără să mai gândească începu să urce treptele spre ea.

Nu era numai frumoasă, era...fascinantă.

Lara îl văzu venind spre ea. Îi mulțumi în gând pentru că nu o lăsa să coboare singură treptele interminabile.

Doamne ce atrăgător era în costumul lui elegant şi extrem de scump! Un val de căldură îi inundă trupul şi simţi că leșină, văzându-l cum o privește. Tot ceea ce respinsese în ultimele zile se declanşase acum cu o mai mare forță în ea. Zâmbi fericită, dându-şi seama că nu-i puteau fi citite aceste gânduri necurate.

-Perfect! o admiră domnul Hofman din locul în care se afla.

Ron se opri în faţa ei. Fiind cu o treaptă mai jos, chipurile lor erau la același nivel. O privi zâmbind. Dintr-un tainic imbold se apropie de ea şi aşeză un sărut moale pe buzele ei roşii şi pline. Lara ameți şi se sprijini de el. Dorința explodă în ea. Închise ochii şi se bucură de emoţia clipei. Oare visa?