ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 4

ÎN URMĂ CU TREI ANI ȘI ȘASE LUNI:

-Lara! se auzi o voce de bărbat din interfonul de pe biroul ei. În treizeci de minute vine fiul meu. Te rog, rezervă o masă pentru două persoane la Belluci.

-Imediat, domnule Jacob, răspunse Lara politicoasă.

Era angajată de șase luni la una dintre cele mai prestigioase companii producătoare de parfumuri, dar de numai două luni devenise secretara unicului asociat din firmă: Jacob Rusler.

Avea 23 de ani și tocmai absolvise facultatea de marketing. Cum piața locurilor de muncă devenise suprasolicitată, trebuia să muncești mult pentru a ocupa un post potrivit calificării avute.

Prin urmare, se angajase pe un post de secretară ucenică la o firmă producătoare de parfumuri și în doar patru luni reușise să avanseze chiar pe postul de secretară personală a patronului, Jacob Rusler.

Avea un salariu decent, astfel încât reușea să își plătească datoriile și întreținerea casei. Ajunsese să se angajeze aici în urma recomandării unui prieten.

Părinții ei muriseră într-un tragic accident de mașină, în urmă cu doi ani, lăsând singure două surori.

Pe atunci ea avea 21 de ani, iar sora ei, doar 1 an. Cu greu reușise să treacă peste durerea pricinuită de pierderea părinților, dar ajutorul fizic și moral venit din partea bunicii ei, Vera, o ajutase foarte mult.

Vera, acum în vârstă de 60 de ani, era singura lor rudă în viață. Era bunica din partea mamei ei.

Sora Larei, Caty, era încă mică și nu înțelegea tot ce i se întâmplă. Bunica lor devenise ca o a doua mamă pentru amândouă. Se mutase la ele după ce își vânduse propriul apartament, cu scopul de a avea suficienți bani pentru întreținerea nepoatelor sale. Visul ei, înainte să moară, era să le vadă împlinite.

La momentul tragediei, Lara era încă la facultate și mai avea doi ani până la terminarea ei. După absolvire, un bun prieten de familie o recomandase pentru angajare, acestei firme, iar Vera o îndemnase să aplice neîntârziat pentru un interviu. Fusese acceptată imediat.

Aici găsise o echipă minunată de tineri. În fiecare vineri seara se adunau ori într-un club, ori la domiciliul unuia dintre ei și petreceau în stilul lor. Lara studiase pianul de mic copil, iar vocea ei era minunată, făcând-o un adversar de temut în serile de karaoke, cu amicii ei.

Prietena ei cea bună, Cara, tocmai născuse un băiețel. Ea ocupase înainte postul ei.

O îndrăgea tare mult pe Lara și o ajutase să-și dezvolte calitățile de bun organizator, atât de necesare unei secretare. O învățase cum să-și pună ordine în idei, în documente, cum să rezolve sarcinile importante într-un timp scurt și cum să-și eficientizeze munca, stabilindu-și corect prioritățile.

Firma la care lucra avea sediul în afara Bucureștiului, la treizeci de minute de oraș. Activitatea companiei era împărțită în două: cea administrativă și de cercetare, din clădirea de birouri unde lucra Lara și fabrica unde se produceau efectiv produsele pe care le comercializau și care se afla la câțiva kilometri depărtare.

Domnul Jacobs coordona partea de marketing și de vânzare împreună cu fiul lui cel mic, Maxwell, iar cea de producție era pe mâna celui mai mare dintre fiii lui, Ron Rusler.

*

Stând la biroul ei și sortând corespondența care sosise cu puțin timp în urmă, auzi pași apropiindu-se. Aceștia se opriră în dreptul biroului ei. O voce de bărbat își drese glasul.

Își ridică ochii curioasă să vadă cine sosise. Doi ochi negri, uluitor de intenși, o priveau de sus. Era un bărbat înalt, bine făcut și extrem de atrăgător. Își ținea sacoul agățat de deget, pe după umăr.

-Bună ziua, zise ea, ușor intimidată. Cu ce vă pot ajuta?

-Bună! Sunt Ron Rusler, spuse el cam plictisit.

-Da?...spuse ea cu ochii pironiți la el.

De obicei nu obișnuia să se holbeze la lume, dar de data aceasta, ochii ei rămăseseră aproape lipiți. "Doamne ce frumos era!"

-Ce doriți?

El înclină capul într-o parte, așteptând că poate îi va pica fisa, dar Lara îl privea, așteptând mai multe detalii de la el. Îi văzu pielea frunții încrețindu-se, semn că ceva era în neregulă. Dintr-o dată i se aprinse beculețul și realiză gafa făcută. Se îmbujoră ușor.

-Aaa...da...mă scuzați. Poftiți în biroul domnului Rusler. Adică al domnului Jacob Rusler. (pfff...ce penibil! își spuse)

Îl conduse în biroul șefului ei. Jacob Rusler, un bărbat în jur de 60 de ani, se ridică și se îndreptă cu brațele deschise către fiul lui. Se îmbrățișară călduros.

-Ron, vino! Văd că ai cunoscut-o pe Lara, asistenta mea. Stai cinci minute, te rog. Ia un loc, spuse el, arătându-i un scaun.

Lara se retrase cuminte, închizând ușa în urma ei. Era surprinsă. Știa că șeful ei avea doi băieți, dar niciodată nu-l văzuse pe Ron Rusler. Dintr-o dată realiză că ținea mâna în dreptul inimii, încercând să-i domolească bătăile accelerate. Hmmm... Poate de la prea multă cafea.

Singurul pe care-l cunoscuse era Maxwell Rusler, care de altfel lucra în aceeași clădire cu ea. Amândoi frații semănau oarecum fizic, dar cunoscându-i separat nu ți-ai fi dat seama că sunt frați.

Ușa se deschise și cei doi pășiră în afara biroului, îndreptându-se spre ieșire.

-Ne vedem mai târziu, îi transmise șeful ei fugitiv.

-Poftă bună! spuse ea în urma lor.

Ron Rusler trecu nepăsător pe lângă ea de ca și cum nici nu o văzuse.

"-Hmmm, ce îngâmfat! își spuse ea."