ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 7

Se apropie de ea şi o atinse uşor pe mână.

-Lara, trezeste-te! S-a făcut târziu...LARA!!!! spuse el mai tare. Avea pielea fină şi caldă. Atingerea lui întârzie puţin mai mult decât ar fi trebuit pe degetele ei micuțe.

-Te rooooog...mai lăsă-mă puțiiiin , îngăimă ea. Cinci minute, buni, şopti şi întoarse capul, pe sub claia de păr, înspre el.

El o privi surprins şi amuzat în același timp. Trebuia să fie foarte obosită dacă adormise aici, așa, în această poziție. Cum de nu-şi dăduse seama că trecuse demult de ora de plecare, iar el nu o trimisese acasă...

Îi dădu uşor părul într-o parte, descoperindu-i faţa şi o privi cu încântare. Dormea atât de liniștit şi de profund încât aproape că-i era milă să o trezească. Brusc avu un sentiment de deja-vu şi o văzu pe micuța Leira culcată pe perna ei, cu păpuşa în brațe. Adormise în timp ce-i citise o poveste din cartea ei preferată.

-Lara, şopti el lângă urechea ei. Buzele lui îi atinsera uşor pielea feţei făcându-l să se înfioare. Este timpul să te trezești, ai întârziat la școală, trebuia să fii deja acolo!

-Ce??? spuse ea somnoroasă.

-Ai întârziat la școală!!!! Trebuia să pleci demult! spuse el zâmbind şi îndepărtându-i de pe faţa încă o șuviță de păr.

Lara sări ca arsă de pe scaun.

-Ce!!!Cum!!!! Unde!!!!

Îşi băgă mâna în părul ciufulit. Îl privi printre genele adormite neînţelegând ce se întâmplă.

-Scoală???? Domnule Rusler? Ce căutați aici?

Dar uitându-se în jur îşi dădu seama că nu este în camera ei de acasă.

-Îmi pare rău, dar a fost singura variantă ca să te conving să te trezești, spuse el zâmbind. Este foarte târziu, spuse el, uitându-se la ceas.

Lara îl privi uimită, nevenindu-i să creadă. Probabil că adormise în timp ce-l aștepta. Ce jenant!!!!

-Ahhh! Îmi pare rău, domnule Rusler! Adică...îmi pare bine că nu merg la scoală...Ohhhh, răsuflă ea ușurată, punându-şi mâna pe frunte.

-Stai linistită, doar îmi făceam griji că va trebui să torn o găleată cu apă rece pe tine ca să te trezesc. Mergi acasă, este târziu...Nu trebuia să stai până la ora asta, mai adaugă el îndreptându-se spre toaleta bărbaților.

-Da, spuse ea confuză, uitându-se în urma lui. La revedere, domnule Rusler!

El flutură din mână fără să se mai întoarcă , abținându-se să nu râdă de faţă cu ea.

Ea îşi luă geanta şi se îndreptă spre liftul care o duse la parter. Ieși din clădire şi o luă către stația de maşină care era la 300 m depărtare de locul unde lucra. Dintr-o dată, un nor negru acoperi cerul, grăbind apropierea întunericului şi o ploaie deasă de toamnă începu să răpăie. Era îmbrăcată într-o rochiță subțire şi până în stația de maşină deveni udă leoarcă. Arăta ca un cățel chircit cu blănița udă. Începuse să-i fie frig iar autobuzul întârzia să sosească.

Vazând că este deja târziu, începuse să se uite după un taxi, dar bine-nțeles că niciunul nu era liber. Ca de obicei, era suficient să plouă puțin și nu mai găseai niciunul.

Colac peste pupăză, chiar atunci, o maşină trecu foarte aproape şi aruncă pe ea toată apa care se adunase în apropierea trotuarului. Bravo! Categoric nu era seara ei bună! Își privi rochia, nevenindu-i să creadă. Era total deznădăjduită. Maşina opri puţin mai încolo.

Privi iritată înspre ea. Era un Range Rover Velar negru. Dacă ar fi fost lângă ea, i-ar fi zis vreo două șoferului pentru nesimțirea lui. Maşina dădu cu spatele până ajunse în dreptul ei.

-Eşti un nesimțit! Unde ai învătat să conduci? La școală de mitocani? strigă ea în timp ce geamul fumuriu se lăsă în jos. Chipul încruntat al șefului ei apăru, făcând-o să amuțească.

-Urcă în maşină!!! se răsti el.

Lara ezită... nu-l văzuse niciodată atât de nervos.

-Acum!!!! spuse Ron.

Fără să mai comenteze, deschise uşa şi urcă în maşină, așa udă cum era. Doamne, ce urma să se întâmple acum!!! Maşina porni în trombă. Stătea pe scaun, cu privirea ațintită pe geamul din dreapta, evitând să-l privească. Simţea apa rece cum i se prelinge pe spate. După câteva secunde începu să tremure. Îşi tinea mâinile lipite de picioare încercând să-şi oprească tremuratul.

Ron observă că hainele îi erau lipite de corp. Văzând-o cum tremură se îngrijoră. Opri maşina în parcarea unei benzinării dinspre drumul către București. Porni căldura din maşină şi încălzirea din scaunul Larei.

-Unde locuiești? întrebă el blând.

Lara îi spuse adresa. Ron o tastă pe GPS. Aşteptă calculul timpului apoi spuse:

-Avem 45 de minute de mers până la tine. Eu stau la doar 5 minute de aici. Mergem să te usuci şi apoi te duc acasă. Ok?

O privi aşteptându-i aprobarea.

-Domnule Rusler, nu trebuie să vă deranjați, spuse dârdâind. Pot să mă descurc şi singură ...

-Serios?spuse el. Lăsă în jos parasolarul din dreptul ei şi descoperi oglinda.

-Priveste în oglindă şi spune-mi ce vezi? îi spuse el.

Lara aruncă o privire în oglindă şi văzându-şi reflexia, rămase șocată. Parcă ieşise din duș.

Ron izbucni în râs şi întoarse maşina pe sensul opus. Era atât de drăguţă.

-Mă bucur că eşti de acord cu mine.

Merse câțiva kilometri şi intră pe o stradă lăturalnică. După ce coti de încă vreo două ori, opri în faţa unei porți. Apăsă un buton din maşină şi aşteptă ca aceasta să se deschidă. Trecu de ea şi opri la câțiva metri, în faţa unei case. Ploaia se oprise.

Ron coborî din maşină. Ea privi timorată înspre vila superbă din faţa ei. El o examină pentru o clipă prin geamul parbrizului, apoi veni la uşa din dreptul ei şi o deschise.

-Hai, îndrăznește. Nu te mănâncă nimeni.

Ea coborî încet, iar el încuie maşina, în urma ei şi merse spre intrarea în casă. Deschise uşa şi se dădu într-o parte făcându-i loc să intre. Lara păși ezitând. Acum realiza că poate era mai bine dacă ar fi mers acasă.

Se opri dincolo de intrare.

-Vino, îi spuse el, luând-o pe după umeri. Lara se lăsă cu greu condusă.