ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 19

Ron o îndemnă și pe Lara să se îndrepte spre ieşire. Îşi imbrăcară hainele şi pășiră afară.

-Hai să facem o plimbare până la birou. Așa se mai așează şi mâncarea, ce zici? spuse el, zâmbind.

"Iar şi-a schimbat dispoziția" îşi spuse Lara. "Cine îl mai poate înţelege..."

-Ok. O plimbare nu strică, mai ales că am aprobare să întârzii la muncă, zâmbi ea pe sub mustăți.

Ron îi întinse braţul pe care ea îl apucă sfioasă. Inima îi bătea nebunește amintindu-şi cum se trezise din somn între braţele lui. Un fior de emoţie îi străbătu trupul, făcând-o să-şi strângă haina subțire mai mult în jurul ei. Ron o privi puţin îngrijorat.

-Ți-e frig? Spuse el acoperindu-i degetele care se aflau pe braţul lui.

"O Doamne!" în loc să o liniştească, atingerea lui mai rău o tulbura. Fără să-şi dea seama Lara se sprijini mai mult de el în timpul mersului. Nici picioarele nu o mai ajutau atât de mult pe cât şi-ar fi dorit. De data asta trebuia să fie mai precaută. Cuvintele prietenei sale îi răsunară în urechi: "Femeile cu care umblă șefuțul nostru fac pare din altă lume. Nu le ajungem noi nici la degetul mic, Lara. Nu aş vrea să te văd suferind..."

Ron o conduse prin parcul din apropierea biroului care încă era plin de verdeață. Toamna era abia la început, iar frunzele tocmai începuseră să cadă din copaci. Se opriră lângă lacul pe care pluteau multe păsări domestice ce trăiau aici de mulți ani şi se sprijiniră de balustrada ce proteja vizitatorii împotriva unei căderi în lac. Priviră în jos pentru a observa peștii care săreau lacomi la bucatelele de pâine aruncate de către vizitatori.

Lara exclamă râzând, arătându-i cu degetul:

-Uite, uite bobocii cum se urcă pe lebădă.

Ron privi încântat de reacția ei.

-Uite, acolo, acolo, se apropie ea mai mult de faţa lui, făcându-l să privească în aceeaşi direcție cu ea. Vezi, vezi? Nu-i aşa că sunt minunați? spuse ea întorcându-şi privirea spre el și trezindu-se la doar câțiva centimetri de faţa lui.

-Da. Minunați, o aprobă Ron privindu-i buzele de aproape. Lara rămase blocată sub privirea lui pătrunzătoare. Fără să realizeze că gândește cu voce tare, o întrebare aproape şoptită îi scăpă:

-O să mă săruți?

-Vrei?

Lara închise ochii şi trase adânc aer în piept. Întoarse capul, îmbujorată şi privi din nou în jos, înspre apă.

Îşi văzură imaginile oglindite şi se priviră pentru câteva secunde.

Ron se întoarse spre ea. O apucă de umeri, întorcând-o cu faţa spre el. Privind-o pentru o clipă, i se păru atât de frumoasă şi de pură, cu obrajii îmbujorați, părul negru, şi ochii atât de strălucitori încât nu se putu abţine. Îi luă capul între mâini şi îşi apropie faţa de a ei atingându-i uşor buzele de ale lui. Era atât de moale și de fierbinte.

Lara închise ochii, tot mai amețită de atingerea lui. Respiraţia i se opri, iar palmele i se umeziră. Se sprijinea de pieptul lui cu tot corpul simţindu-i dogoarea prin haine. Inima îi bubuia să-i iasă din piept.

Ron zâmbea studiindu-i îndeaproape chipul atât de expresiv. Palmele lui erau în continuare pe obrajii şi gâtul ei. Zâmbea la fetița dulce din faţa lui care aştepta cu nerăbdare să fie sărutată de către prințul din poveste. Deşi ardea de nerăbdare să o facă, înghiți în sec şi-i şopti :

-Dacă te-aş săruta acum... nu aş fi mai presus decât fratele meu, nu? Iar tu nu meriți asta.

Lara îşi coborî privirea dezarmată şi încercă să se desprindă din mâinile lui, dar el în loc să-i dea drumul, îşi încolăci braţele în jurul ei, strângând-o la piept. Îşi lipi faţa de el prin haina descheiată, cu greu oprindu-şi lacrimile de frustrare. Da, îşi dorise să fie sărutată. Voia să-i simtă gustul. Dar ştia că o relație cu el ar fi fost cu neputință. Nu ar fi ajuns niciodată la nivelul tipelor cu care el ieșea de obicei.

Ajunseră într-un sfârșit la birou. Lara se desprinse de braţul lui înainte de a intra în clădire. Nu voia să iște discuții inutile, fiind văzută la brațul lui. Urcară cu liftul într-o linişte apăsătoare.

Se așeză la biroul ei, tremurând din tot corpul. Se simţea singură şi decepționată. Era supărată pe ea pentru că fusese atât de naivă încât să creadă că și Ron îşi dorea acel sărut. Adică de ce ar fi făcut așa ceva ... Cu siguranță, ea nu era de nasul lui. Nu aveau nimic în comun. Nu înţelegea de ce îi este atât de imposibil să-i reziste. Trebuia să revină cu picioarele pe pământ şi să-şi corecteze atitudinea.

Era superiorul ei, iar în caz de un eșec, ea şi-ar fi pierdut locul de muncă. Se uită la ceas: 17:30. Programul de lucru se încheiase. Se gândi dacă să meargă să-şi ia rămas bun de la el, dar o luă direct spre lift unde o aşteptau Larisa şi prietenul ei.

Ron intră în biroul lui, trecându-şi o mână prin păr. Se aşeză pe scaun lăsându-şi toată greutatea pe spate. Prezența ei atât de aproape îl scotea din minți. Fusese pe punctul de a cădea pradă tentației. Din ziua în care o găsise dormind cu capul pe birou se schimbase totul între ei. La început fusese teribil de amuzat de ea. Era o puștoaică simpatică şi extrem de atrăgătoare. Apoi fără să realizeze începuse să crească în el un sentiment puternic de afecțiune și de atracție faţă de drăguţa lui asistentă şi micuța lui prietenă din copilărie.

Cu două zile în urmă, când o văzuse ieșind din clădirea în care locuia, îmbrăcată atât de elegant şi sexi îşi schimbase percepția faţă de ea. Nu o mai privea ca pe o copilă ci ca pe o femeie. Crezuse că este doar ceva trecător, dar când îl văzuse pe MAX lipit de ea pe ringul de dans, un sentiment puternic de gelozie îi încolțise în suflet. Aproape că înnebunise să vadă că primise flori de la el, dar se bucurase când ea îl respinsese atât de categoric.

După un timp se uită la ceas, realizând că se făcuse târziu: era ora 18:00. Se ridică în grabă şi deschise uşa. Biroul Larei era gol. Intră înapoi dezamăgit.