ÎMPOTRIVA DESTINULUI (Partea I, Seria FABRO)

CAPITOLUL 27

Urcă şi el pe partea lui şi fără să mai scoată un cuvânt porni mașina. Trebuia să fie cu ea şi numai cu ea, să o poată sorbi şi gusta, fără a fi deranjat de nimeni.

Merseră vreo 10 km până ce ajunseră într-o zonă pustie, apoi continuă pe nişte alei late prin pădure, acoperite decât cu pietriș. În depărtare se vedea vârful acoperișului unei cabane. Deci aici îşi petrecuse el noaptea, nu în hotel. Probabil era cabana lui. Copacii se răriră şi un luminiş larg îşi făcu apariția printre ei.

Aici se afla şi cabana. Combinația perfectă între piatră şi lemn masiv. Era așezată în asa fel încât îţi satisfăcea nevoia de natură, de aer curat şi de intimitate.

Ron opri maşina în faţa uşii de la intrare, luă o pătură de pe bancheta din spate. O desfăcu şi o puse pe umerii Larei.

-Aici este mai frig. Ține-o pe tine până în casă, spuse el, coborând.

După ce descuie uşa cabanei îi făcu și ei loc să intre. Ea păși emoţionată în interior. În sfârsit era singură cu el... Uşa se închise în urmă, cu zgomot, făcând-o să tresară. Rămase blocată, aproape paralizată. Ron se apropie prin spatele ei, îi luă uşor pătura de pe umeri, apoi o apucă de mână şi intră cu ea într-un living luminat doar de flăcările venite de la şemineu. Atmosfera era fantastică. Atât de cald şi de bine...poate prea bine.

-Promit să nu te mănânc, îi şopti el zâmbind.

Lara zâmbi, la rându-i. Era stânjenită de propria timiditate.

El o apucă de mână și o privi.

-Trebuie să vorbim...

-Da. Trebuie. Nu știu nimic despre tine...Acum îmi dau seama că nu te cunosc deloc. Cum de cunoști limba turcă?

El oftă...

-Tocmai asta este, Lara. De acest moment îmi era teamă. Momentul în care trebuia să-ți spun că, de fapt, noi ne cunoaștem. Ne știm cu mult înainte ca tu să te angajezi la noi.

Lara îl privi cu neîncredere.

-Nuuuu..., spuse ea, dând din cap și zâmbind. Aș fi știut.

-Lara..., o apucă el blând de braț. Nu este nevoie să faci niciun efort de memorie. Chiar tu mi-ai povestit că la venirea în București, ați stat la o familie. Trebuie să știi că noi suntem acea familie. Tatăl meu a fost prieten bun cu tatăl tău, încă din Turcia. Sunt turci amândoi.

-Tatăl tău se numește Jacob Rusler. Ăsta nu este nume turcesc.

-Asta este altă poveste. Când a locuit în State, și-a schimbat numele.

Lara ridică privirea spre el, șocată. Se desprinse de el și își duse mâna la frunte.

-Și de ce nu mi-ați spus până acum? Avocatul nostru m-a recomandat...nu înțeleg...

-Avocatul vostru este și al nostru. Nu este nimic complicat în toată povesea asta. Tata nu ți-a spus nimic pentru că a vrut să te protejeze. A vrut ca tu să nu simți că ai fost favorizată într-un fel.

-Nu am fost? Păi cum nu am fost când este evident că de-asta m-a angajat?

-Lara, hai să nu exagerăm. Ești una dintre cele mai inteligente persoane din firmă. Postul de secretară este sub nivelul tău. Dar tata a vrut să te supravegheze îndeaproape. Să fie protectorul tău. Deci să-ți iasă din cap ideea că ai fost favorizată. Poate din contră, ai fost dezavantajată.

Lara era vizibil derutată. Multă informație nouă într-un timp atât de scurt.

-Deci de-aia ai avut grijă de mine..., aproape șopti ea.