Love Me, Mommy ✔︎

Capitolul 21

Ochii lui Jungkook începeau să devină ușor înlăcrimați, scăpând punga cu medicamente cât timp bărbatul din fața lui zâmbindu i cald, apropiindu-se ușor de el, având la rândul său lacrimi în ochii.

                    — T-Tu..

                    — J-Jungkook.. mi-a fost așa de dor de tine băiețelul meu..ai crescut așa de mare..

                     — Nu indlasni să ma numeti ața! Nu te aplopia de mine climinalule! Clesi ca dacă sut acum un little, te-am uitat? Nițiodata nul voi uita pe climinalul lui mami! Din causa ta sunt ața!

Strigă Jungkook către bărbatul din fața sa, căreia lacrimile i se scurgeau una după alta, little ul aplecându se pentru a lua medicamentele

                        — Ești..un little? Jungkook..te rog nu ma urâ ești singurul pe care îl mai am pe această lume, crede mă, regret aceea zi din toată inima mea..mai bine mi se rupea mana decât să fac aia.

Se aplecă și el spre băiat vrând să-l ia în brațe însă, Jungkook îl împinse ridicându se și fugind cât de rapid putea el din acel loc lacrimile căzând fără încetare pe chipul său.

                       — De ce tlebuia să apala în viața mia din nou? De țe?? Sunt extlem de felicit cu Mommy...

Alerga cât mai departe din bărbatul din spatele lui ce rămăsese în același loc cu mâna întinsă.

Îl durea extrem de tare faptul că propriul său copil îl respingea.. însă știa și că merită tot ce i se întâmpla..

Jungkook se izbi din nou de un trup căzând de această dată pe jos, frecându se ușor în locul lovit nefiind atent la cel din fața sa, care își mări ochii la vederea sa, însă imediat un zâmbet îi apăru.

                        — Dacă știam că o să dau de tine daca ies la magazin, o făceam mai de mult.

Vocea aia..

Își ridică cu teamă privirea în sus, sângele înghețându i când îl văzu pe cel ce îl urma cel mai mult după tatăl său..

                        — Y-Yoongi..

***

                       — Baby boy..unde ești?

Îl strigă Hyea pe băiat, ieșind din camera ei, având o pătură în spate, căutându l pe băiat în toată casa.

                       — Jungkook..mă sperii. Unde ești?

Strigă din nou fata, intrând în camera băiatului care era goală, ușile șifonierului fiind larg deschise.

Pătură după umeri îi căzu, parcă toată răceală dispărând când realiza că little ul plecase..plecase în timp ce era în little space.

                        — N-Nu, nu, nu! Jungkook, ce m să pleci fără mine?

Se duse înapoi spre camera ei, luând rapid geaca pe ea care era doar într-un tricou și pantaloni de pijama.

Inima îi bătea nebunește, fiindu i și teamă că l-ar putea pierde pe micuțul ei băiat, dar și ca s-ar putea întâlni cu tot felul de oameni spurcați.

                          — Oh doamne, Jungkook, ahhh de ce ai ieșit din apartament fără, mine? De ce?

Ieși rapid din apartament coborând pe scări nemaiavând răbdare să aștepte liftul, plus că o încetinea.

Le cobora rapid, ieșind din bloc începând să-l caute pe băiat prin jur având câteva lacrimi în ochii fiindu i frică (,) că a pățit ceva..

                         — Jungkook!!! Kookie! Pe unde te-ai dus?

Strigă fata după băiat începând să-l caute prin tot cartierul, fără să-i peste ca lumea se uită la ea de parcă ar fi fost o nebună scăpată de la spital, după îmbrăcămintea pe care o avea și chipul pătat cu lacrimi ce nu avea să se oprească prea curând până nu îl găsea pe Jungkook..

                                  ***

Jungkook era în același loc, pe jos privind cu ochii înlăcrimați către cel din față lui ce începea să se apropie ușor de el.

                        — N-Nu te a-aplopia! N-Nu, vleau la Mommy!

                         — Oh.. micuțul de tine. Ești în little space?

Băiatul se aplecă la nivelul lui Jungkook care se dăduse mai în spate, Yoongi oftând puternic.

                          — Nu-ți fie frică de mine, ți-aș face eu ceva? Vino cu mine să ne jucăm, am si dulciuri, și jucării..

                           — Nu sut plost! Nu o sa vin nicăieli cu tine!

Strigă Jungkook ridicându se rapid de jos, alergând printre oamenii ce treceau prin aceea zona pentru a se pierde de Yoongi.

Se ridică și el de jos privind zâmbind în urma băiatului care se îndepărta tot mai mult de el.

                       — Te-ai făcut și mai frumos, acum că știu că ești aproape de mine, nu mai scapi.

Șopti mai apoi își luă înapoi plasa cu alimente după jos, plecând înapoi spre apartamentul său unde îl aștepta Hoseok.

Jungkook se uită în spatele lui să vadă dacă Yoongi mai era, răsuflând ușurat când nu îl mai zări, oprindu se în loc pentru a se odihni de la atâta alergat.

Câteva claxoane îi atrase atenția, privind spre mașina ce se îndepărta cu viteză spre el.

Cetățenii strigau spre el care era înțepenit  in loc, parcă ceva ținându l acolo.

                      — Jungkook!!!

Se auzi vocea Hyeei, căreia inima i se făcu cât un purece când văzu mașina ce se îndepărta spre băiat, alergând cât de repede putea să spre băiat, ignorând țipetele celorlalți oamenii.

Jungkook își întoarse privirea spre Hyea ce îl împinse cu toată forta ei cât mai departe de mașină la câteva momente din a fi lovit de ea, ajungând ea..cea lovită.

Nu-mi puteam lăsa băiețelul să pățească ceva..