Love Me, Mommy ✔︎

Capitolul 22

Jungkook privi cu lacrimi în ochii spre cea ce stătea acum pe asfalt, fiind rănită destul de urât la cap. Masina ce o lovise pe fata, imediat plecase după fapta sa, localnicii încercând să-i ia numărul de ematriculare pentru ca polițiști să-l găsească pe făptaș.

                — M-Mommy..

Șopti Jungkook când văzu că sub capul fetei apărea ușor, ușor o baltă de sânge, imediat ridicându se după asfalt, alergând spre ea.

                 — N-Nu..Nu, nu nu!! Te log..nu mă palasi

Amintirea din noaptea în care fusese ucisă mama lui, îi venise în minte, începând să plângă si mai mult.

Nu vroia sa o piardă, în nici un caz, nu pe Mommy a lui..era aproape la fel ca mama lui înainte de aș da ultima suflare să spital din cauza mari pierderi de sânge.

                  — Te log..nu adolmi ca mami...

O bătrânică se apropie de cei doi, luându i pulsul fetei cu două degete, zâmbind când îl simți, strigând către ceilalti.
   
                  — Chemați o ambulanță, încă trăiește.

Auzind spusele bătrânei Jungkook zâmbi ușor printre lacrimile ce se scurgeau neîncetat pe obraji lui, luând mana fetei sărutând o.

                    — Nu îți voi da dlumul la mâna până nu te tlesești. Nu vreau sa te pierd..te iubesc Mommy. Știu că am făcut o gleșeală când m-am îndlagotit de tine..dal..este cea mai fumoasa gleșeală pe cale am făcut o.

Îi luă ușor chipul adormit în mana, mângâindu l, cu un deget, încă ținând o strâns de mana când auzi sirenele poliției și ambulanței.

Un echipaj de prim ajutor venise lângă fata,  punând o pe targă, Jungkook încă fără să-i de-a drumul fetei la mâna ce devea ușor ușor rece.

                    — Dați va la o parte va rog, trebuie să o ducem la spital.

                     — Nu plec de lângă ea. Vin și eu. Ea din causa mea este ața. Nu o pot lăsa singula...ea nu ma l fi lăsat pe mine.

Asistenta își dăduse ochii peste cap, prizându l pe băiat de braț, pentru al desprinde de fata însă.. bătrânica de mai devreme, o oprire pe fata.

                     — Mamă.. lăsa l să vină și el cu voi. Băiatul are nevoie de fata, este un little. Nu poate sta singur fără ea, știu pentru că sunt vecină cu el. Nu va făceți griji..este o dulceață de băiat.

Jungkook privi cu lacrimi în ochii spre asistenta care oftă scurt eliberând băiatul, urcând fata in ambulanță cu ajutorul băiatului care zâmbi ușor, așezându se lângă fata, ținând o în continuare de mână.

                     — Îmi pale lau Mommy ca nu l-am ascultat pe Jin Hyung..dacă nu plecam, toate astea nu se întâmplau, acum am fi fost acasă, ținându te în brațe stlâns și să nu-ți mai dau niciodată dlumul..

Asistenta privi scurt spre băiatul ce avea să facă o baltă de lacrimi, putându i fetei masca de oxigen mai apoi împreună cu o perfuzie, Jungkook urmărindu i fiecare mișcare.

                     — Ai glisa te log..lui Mommy îi este frică de ace..

                     — Mommy a ta, trebuie tratata pentru a se face bine..de când timp este îngrijitoarea ta?

                      — Aploape tlei sătămâni..

                      — Nu am mai văzut un little așa de atașat de îngrijitorul sau într-un timp așa de scurt.

Little ul se uită spre chipul palid al fetei adormit, sărutând o lung pe mâna.

                        — Petu mine, ea nu e doal inglisitoalea mea.. ea..este Mommy a mea. Aș face olice ca să nu o pield.

                       — Trebuie să o iubești mult.. deși, nu am mai întâlnit little îndrăgostiți de îngrijitori săi.

                       — Eu sunt un cas mai special.

Fata zâmbi ușor către băiat, mângâindu l pe spate. Chiar îi era drag, aceea bătrânică avusese dreptate.

                         — Îți promit, Mommy a ta se va trezi cât de curând posibil.

                          — Chial te log.. eu, o ubesc foalte mult pe Mommy..este singula de ține la mine cu adevărat

Asistenta dăduse afirmativ din cap, ridicându se când văzuse ca ambulanță se opri, trebuind acum să bage fata in sala de operații. Știind că era aproape imposibil să îl despartă de little de fata.

                                   ***

Yoongi intră în apartament, privind în jur după Hoseok această liniște fiind cam ciudată pentru el. Trebuie să găsească un Hoseok alergând sau ceva trântit pe jos.

Dar..era prea.. liniște.

Se îndepărta spre canapea văzând că băiatul era acolo, răsuflând ușuratz simțind pentru câteva secunde cum inima îi ieșea din piept din cauza fricii.

Se uită câteva secunde spre chipul adormit al băiatului, putând să observe lacrimile uscate pe el, încruntându se ușor.

A plâns?

Gândi băiatul, însă alese să tacă, și să se ducă în camera lui luând o pătură pentru al înveli pe băiat, ducându se mai apoi spre bucătărie.

                       — Sper că a fost bine cât timp am lipsit eu.

Șopti băiatul, mai privind o dată spre băiat, intrând în bucătărie.

                                   ***

Fata intră rapid în apartament, toată tremurând lacrimile fiind vizibile pe chipul ei, care exprima, frica.

Corpul îi căzu ușor pe lemnul ușii lasându se lent în jos, începând să plângă silențios cu o mână pe pântecul ei.

                    — B-Bebe..mama ta este o criminala..a călcat pe cineva cu m-masina.