My dangerous love

22

Mă priveam în oglindă, eram aşa de frumoasă iar rochia albă pe care o purtam era aşa de superbă şi se mula aşa de frumos pe burtica mea. Trecuseră trei săptămâni de la moartea domnului Harry, trei săptămâni în care toată familia a jelit în timp ce Zayn mi-a spus să pregătim totul pentru nunta noastră, dorea ca fii noştri să fie legitimi, aşa că trebuia să ne căsătorim.

- Eşti foarte frumoasă, spune doamna Roşe care mă privea cu iubire, eu şi ea ne-am apropiat tare mult în timpul ăsta.

- Mulţumesc, şoptesc şi o privesc cu milă, era îmbrăcată în negru, purta doliu dar nu conta, era aşa de frumoasă.

- Nu trebuie să fi tristă Âne, el este sus în ceruri ştiu asta, iar faptul că este acolo mă mulţumeşte. El ne priveşte şi este la fel de mândru ca şi mine, mereu v-a veghea de acolo.

- Mi-aş fi dorit să fie aici, el are nevoie tatăl său.

- Ştiu, dar ne are pe noi, asta este tot ce contează.

Zayn s-a închis în el, deşi îmi arata că mă iubeşte nu mai este vorbitor nici foarte drăgăstos, dar ştiu că mă iubeşte şi are nevoie de timp aşa că fac tot ce pot să fiu acolo pentru el. A început să bea iar, nu mult dar cred că o face ca să uite, să uite de tot ceea ce s-a întâmplat. Într-o seară a vorbit în somn, l-am vegheat toată noaptea şi dimineaţă mi-a spus că l-a visat, uram că este trist.

- Are nevoie de el, are multă nevoie, şoptesc pentru că nu încerc să plâng.

- Ştiu, ştiu Anelise.

O îmbrăţişez pe doamna Roşe, aceasta plecând şi lăsându-mă singură, câteva clipe desigur pentru că tatăl meu şi-a făcut apariţia imediat în camera ţinând în mână o cutie lungă şi subţire cu o fundă albastră pe ea. Iau cutia şi o desfac uşor, ca să nu par prea curioasă ceea ce eram.

- Sunt superbe, spun privind cele două lănţişoare din aur din faţa mea, fiecare cu pandantivul lui, unul era soarele şi celălalt lună.

- Credeam că-ţi v-a place, aşa îi vom putea deosebii pe cei doi nepoţi ai mei.

- Tata vreau să vorbesc ceva cu tine, spun şi îi fac semn să ne aşezăm pe canapeaua din cameră.

- Sigur scumpo, spune-mi pot să te ajut cu ceva?

- Tata vreau ca pe fii mei să-i cheme ca pe bunicul lui, Harold şi Edward, vreau să fac asta pentru Zayn.

- Am deja un nepot care-mi poartă numele, cred că Harry merita să aibe acest privilegiu.

- Îţi mulţumesc tată, spun iar ochii mei încep să se formeze în ochii mei.

- Nu plânge scumpa mea, Zayn are nevoie să vadă că are lume care-l iubeşte în viaţa lui, aşa că nu mă supăr, spune ridicându-se de pe canapea. Iar acum este vremea să te căsătoreşti iubit-o, aşa că te rog trebuie să zâmbeşti, trebuie să fi frumoasă.

- Da tată, spun repede.

Tata mă ia de mână şi pornim spre hol mergând până la uşa grădinii, acolo unde eram aşteptata de familie, cartel şi viitorul meu soţ, Zayn care era superb în costumul lui negru iar atunci când mă vede vine spre noi, chipul lui părând fermecat de mine.

- Eşti superbă, spune imediat ce tatăl meu mă încredinţează lui.

- Te iubesc, şoptesc cu emoţii.

- Nu mai mult ca mine.

Ştiam, doamne cât de tare ştiam că mă iubeşte şi că deşi în ochii lui se citea fericirea, o parte din ea era umbrită de tristeţe, ceea ce uram aşa de tare şi speram din toată inima ca aceasta să dispară. Preotul a început slujba în timp ce eu priveam doar ochii aceea perfecţi, el privindu-mă pe mine cu adoraţie.