14

2.5K 164 5
                                    


Mă plimbam prin hol şi o aşteptam pe Anelise care încă nu era gata şi cum eram în casa familiei mele pentru că sora mea nu a vrut în ruptul capului să o lase să se pregătească singură, probabil văzuse că îi era frică să o facă, a luat-o sub aripa ei ceea ce mă înspăimântă pentru că nu-mi doream că ea să se îmbrace la fel de dezmăţat că sora mea.

- Ai de gând să faci gaură în podea? Aud vocea tatălui meu venind dinspre scări aşa că mă opresc şi privesc spre el.

Tata purta că mai mereu, un costum negru şi cămaşa albă deschisă la cei trei nasturi, trebuia să I se vadă tatuajele, aşa spunea mama mereu şi dacă pe ea nu o interesa, pe mine de ce să o facă. Părul lui era prins într-o coadă şi aranjat, desigur mama îl obligase să şi-l prindă ca să nu arate ca un vagabond.

- Se pare că mama te-a ferchezuit nu glumă, îi spun zâmbind şi el scoate un hohot de râs.

- Aproape a făcut o criză când a ajuns acasă şi mă văzut murdar de noroi, m-am antrenat, spune şi îmi dau seama ceea ce se întâmplase.

Mama dorea ca tata să termine cu antrenamentele, îi era frică să nu se rănească rău doar pentru că ea spunea că tata nu mai era aşa de tânăr şi de fiecare dată când îi spunea asta ajungeam amândoi să facă dragoste pe undeva prin casă, doamne părinţii mei sunt mai rău ca iepurii atunci când doresc să se înmulţească. Îmi iubeam tare mult părinţii, de fapt toată familia şi dacă cineva din familia asta ar avea de suferit eu sunt primul care ar merge la război pentru ei, chiar dacă nimeni nu dorea să recunoască asta.

- Îmi imaginez ce s-a întâmplat, îi spun tatei şi el zâmbeşte complice.

- Ce-ai spune de o surioară sau în frăţior? Aud vocea mamei de pe scări şi aproape că rămân trăsnit de cuvintele ei în timp ce tata urcă scările şi o ia în braţe.

Mama era superbă, purta o rochie albă, până la pământ ia părul ei superb şi roşcat îi era prins într-un coc în vârful capului, iar faptul că era fericită părea să o facă să arate foarte tânără deşi era destul de tânără la cei patruzeci de ani.

- Vrei, vrei să spui că eşti însărcinată? Întreb uimită de ceea ce tocmai spusese.

- Nu, spune şi râde când tata o lăsă jos. Doream să aud cea avea de spus dacă asta s-ar fi întâmplat. Eu şi tatăl tău ne-am gândit că este mai bine să nu mai facem încă un copil după ce era să-mi pierd viaţa atunci când am născut-o pe sora ta.

- Nu mi-ai spus niciodată că era să mori atunci când ai născut-o pe Caroline, îi spun eu acuzator, pentru că nu-mi spusese.

- Ce rost avea să-ţi spun? Mă întreabă ea.

- Dumnezeule eşti mama mea, cum să nu ştiu?

- Zayn, aduc vocea tatei care părea ameninţătoare. Dacă eu şi mama ta am hotărât să nu vă spunem este fix problema noastră, iar tu nu trebuie să-i vorbeşti aşa, s-a înţeles?

- Şi dacă murea? Dacă murea şi eu aş fi urât-o pentru toată viaţa pe Caroline doar pentru că ne omorâse mama? Sau tu ai fi urât-o pentru că ţi-a luat-o pe cea pe care o iubeai, spune?

- Dar nu a făcut asta, iar tatăl tău nu ar fi urât-o, ar fi iubit-o cu toată inima aşa cum a făcut acum, înţelegi.

- Bine, mormăi când o văd pe Caroline în capătul scărilor privindu-ne încruntată.

Aceasta coboară scările şi se opreşte lângă noi. Sora mea purta o rochie roşie, foarte scurtă ceea ce mă deranja foarte tare, nu-mi plăcea când se îmbrăca aşa de provocator, mai ales când mergeam într-o întâlnire cu cartelul, toţi s-ar fi holbat la ea şi eu trebuie să-i opresc din a se da la ea. Înainte să o cert şi să-i ordon să se schimbe deşi tata nu spunea nimic, el mereu a fost permitiv când era vorba de Caro, doar era fetiţă lui tati, privesc spre scări şi rămân trăznit.În faţa mea era o Anelise superbă, aceasta avea părul prins într-o coadă de cal, purta o rochie neagră până în pământ care la naiba nu îi permitea să aibe sutien, ştiam asta pentru că îi vedeam forma sânilor şi atunci când ajunge în faţa mea fac o mică piruetă care mă face să mârâi, spatele ei era gol, aproape până la fund.

My dangerous loveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum