My dangerous love

23

Eram al dracului de nervos şi de speriat, la naiba cu tot, de ce nimeni nu venea să-mi spună nimeni nimic, iar asta mă făcea să fiu şi mai nesigur pe ceea ce se i se putea întâmpla. Acasa se pare că totul era bine, tata şi ceilalţi îi capturaseră pe ceilalţi, aşa că acum eram în siguranţă.

- De ce naiba nu-mi spune nimeni dacă este bine sau nu? Ţip la asistenta care stătea la recepţie.

- Domnule, spune aceasta. O să fie bine totul, vă rog luaţi loc şi aştepţi să vină doctorul.

- Spuneţi-mi unde este salonul, mă duc să aflu singur.

- Nu se poate, îmi spune apoi mă ignora aşa că fac ceea ce trebuie să fac de la început.

Intru la biroul de recepţie şi o ridic cu forţa de pe scaun, aceasta protestând şi fără să-mi pese încep să caut ca un nebun până când găsesc salonul, apoi plec lăsând-o pe aceasta să ţipe ca o nebună. Urc scările şi pornesc spre salonul unde se afla Anelise, imediat ce ajung acolo intru cu în salon.

- Zayn, o aud cum şopteşte, doamne ce palidă era.

- Eşti bine?

- Se pregătesc de operaţie, mă doare aşa de tare.

- O să fie bine, spun şi o prind de mână, încercam să o încurajez deşi eram mor de frică.

- Ştiu, sunt puternică şi ei la fel. Seamănă cu tine, spune şi începe să plângă.

- Nu plânge inima mea, totul o să fie bine, ai să vezi tu că totul o să fie bine.

- Tatăl tău, este viu, spune ea şi eu dau din cap.

- Ştiu, am aflat acum ceva timp, n-am putut să-ţi spun, îmi era frică să nu afle şi altcineva.

- Nu-i nimic, înţeleg. Spune-i că nu este vina lui, bine?

- Vina lui în ce, iubito nu înţeleg?

- El a vrut să mă ia pe mine de acolo, nu l-am lăsat, sora şi nepotul tău aveau nevoie de asta.

- Oh doamne, şoptesc când îmi dau seama că s-a sacrificat doar ca familia mea să nu mai sufere.

Vreau să spun ceva, dar ce naiba să spun, ea avea nevoie de mine şi la naiba dacă nu voi fi aici. Nu am lăsat-o să vorbească, era prea slăbită şi atunci când doctorul a venit să o ducă în sala de operaţie am înlemnit, eram aşa de speriat încât nu ştiam ce să fac.

- Zayn, aud vocea mamie şi imediat îi simt mâna ei pe umărul meu. Unde este?

- A luat-o doctorul, se pare că operaţia este obligatorie din păcate.

- O să fie bine totul, ai să vezi că toţi trei or să fie bine.

Ştiam că mama avea dreptate, ea şi copiii noştri vor fi bine, o simt şi ştiu că soţia mea, doamne ce bine suna cuvintele astea, dar dă ea era foarte puternică, mult mai puternică decât mine. Îmi las capul pe patul ei şi aştept, aştept să se întorc aici.

*

- Împinge-ţi domnişoară, aud asistenta că-mi spune şi eu fac ceea ce-mi spune, doamne speram să termină odată.

- Am nevoie de soţul meu, îi spun asistentei de lângă mine.

- Vă rog doamnă, împinge-ţi şi imediat o să termină-ţi.

- Am nevoie de soţul meu, chemaţi-l vă rog.

Asistenta oftează şi iese din sala de operaţii lăsându-mă să împing cu putere, aşteptând a fii mei să se nască odată.