My dangerous love

20

Zâmbeam în timp ce mă jucam cu nepotul meu, micul Vincent Sebastian care mă ţinea strâns de deget în timp ce aşteptăm împreună ca mama şi tatăl lui să-şi facă apariţia din baie, astăzi Caro era externata, trecuse o săptămână de când născuse şi tot avea dureri dar dorea să meargă acasă, deşi fratelui meu nu prea în convenea, ştiam că nu-i place că suferă dar asta nu conta, era ceea ce ea îşi dorea. Doamna Roşe era acasă la tatăl meu împreună cu fraţi mei, pregăteau camera unde Caro şi bebeluşul vor locui, nu în camera fratelui meu, nu ştiu dacă ei vor ajunge să fie un cuplu cum eram eu şi Zayn, speram din toată inima să fie aşa, pentru ei şi pentru nepotul meu. Simt o durere în pântec, se pare că băieţii mei aveau chef să se joace sau poate că erau geloşi, că mă jucam cu verişorul lor.

- Vezi Vincent, verişorii tăi deja doresc să se joace cu tine, nu-i aşa că vrei să-i cunoşti? Spun şi-l iau în braţe, deja începuse să se agite. Nu plânge puiule, mami şi tati vin imediat, nu trebuie să plângi, bine?

Acesta tace şi-şi deschide ochişori superbi privindu-mă, şi doamne cât de mult îmi doream să treacă cele două luni şi să-i nasc pe puirosirii mei. Zayn nu venise acasă de o săptămână şi deşi am vorbit cu el, doar atunci când doamna Roşe i-a sunat să le spună că sora şi fiica lor s-a trezit, şi atunci foarte puţin, printre lacrimile mele când îi spuneam că-mi este dor de el şi că-l iubesc, la fel ca şi fii lui. Simt un miros puternic, acum înţeleg de ce începuse să scâncească.

- Pfiu, mormăi zâmbind spre el. Ştiai că trebuie să învăţ să schimb scutece şi vrei să mă ajuţi nu? Îl întreb în timp ce-l lăsăm pe patul de spital şi începeam să-l dezbrac. Poate când o să vină acasă, o să-l înveţi şi pe unchiul tău Zayn, el trebuie să înveţe.

- Nu-mi spune că iar şi-a făcut nevoie, aud vocea fratelui meu şi când îmi întorc capul spre ei, Caroline era în braţele lui, îmbrăcată într-o rochie cu flori.

- Oh, dacă o ţine tot aşa o să trebuiască să ne deschidem propria firmă de scutece, spune Caroline râzând.

- Hei, spun şi îi acopăr urechile nepotului meu. Nu vorbiţi aşa despre el, este mic şi la cât de mult mănâncă este nevoie să de-a afară, mormăi.

- O să trebuiască să-l învăţ să nu mai mănânce atât sau să facă sport, fiul meu nu v-a fi obez, spune fratele meu şi eu îmi dau ochii peste cap începând să-l schimb.

Uşa salonului se deschide, pe ea intrând Trent şi Tomas, şi spre uimirea mea Tomas îl împingea pe Trent care se afla pe scaun, ceea ce era tare amuzant, pentru că fratele meu mai mic aproape mai putea să respire şi era foarte roşu la faţă.

- Ok Trent, ştiam că eşti leneş dar asta le întrece pe toate, spun îmbrăcându-mi nepoţelul şi luându-l în braţe.

- Te rog, eu l-am cărat pe el până aici, măcar atât să facă.

- Pot să-l ţin? Mă întreabă Tomas care încă respiră greu.

- Nu pe mine trebuie să mă întrebi, spun eu şi mă uit spre Michael.

- Sigur că poate, am mare încredere în el, în asta n-am eu, arătând spre Trent.

- Sigur pentru că tu nu eşti, mormăie Trent.

Michael o aşează pe Caro pe scaun în timp ce fiul lor era în braţele lui Tomas şi plecăm spre casă, imediat ce doctorul a venit cu actele de externare şi cu o reţetă de pastile pentru Caroline, în caz că durerile operaţiei erau de nesuportat.

*

- La naiba tată, de ce nu mi-ai spus, tip eu la tatăl meu în momentul în care acesta mi-a spus planul pe care avea de gând să-l punem în aplicare.