The heirs of the Riddle family

Luna plină. (Capitolul 11)

𝕮𝖆𝖗𝖑𝖆'𝖘 𝖕𝖔𝖛

Cred că diseară până-n miezul nopții mă voi duce să admir priveliștea de sus, din Astronomy Tower deoarece în seara aceasta este posibil să fie lună plină, trebuia să o văd. Lumina lunii mă va relaxa și voi uita de alte preocupări, am nevoie de asta foarte mult.

Eram singură pentru că Astoria nu a vrut să vină, ei nu-i plăceau stelele și constelația pentru ea erau doar niște ornamente urâte ale cerului dar eu nu eram de aceeași părere. Cu toate că avem caractere diferite, tot am rămas prietene deoarece ne completăm una pe alta în diferite situații.

Ea este demonul întunecat iar eu mai mult îngerul bun iar în timp ce eu o liniștesc cu aripile mele albe, ea îmi dă curaj și încredere cu aripile sale negre..

Urcam încet scările fără a mă grăbii. Soarele a apus de mult așa că stelele și luna începeau să se contureze mult mai bine. Urcând ultima treaptă, părul începe să se lese puțin în spate, din cauza adierii vântului pe chipul meu.

Mă apropii de telescopul astronomic și închid un ochi pentru a putea vedea priveliștea din față.

Întunericul misterios mă face să-mi fie teama, căci frica de necunoscut este inevitabilă, până când o mare bilă albă luminoasă îmi iese în câmpul meu vizual. Restul cerului este plin de mici stele. Este luna, în toată măreția ei. O admiram și mă făcea să rămân acolo mai mult timp.

Cu ajutorul luminii sale pot vedea detaliile puțin importante, dar frumoase, din întuneric. Peisajul este unul magnific, parcă scos dintr-o poveste. Este frig, pot simții vântul dur prin geacă.

Privind-o, îmi imaginez că sunt în locul ei, ca să pot veghea tot, ca oamenii să se bucure de prezenta mea. Sufletul meu se bucură de această priveliște. Mă pierd in gânduri și nu realizez cât de repede a trecut timpul.

În timp ce încă admiram privelistea, un sunet infim se aude în spatele meu făcându-mă să tresar și să mă întorc.

"Admiri priveliștea, așa-i?" Mattheo stătea doar la doi metrii de mine. Oare de cât timp mă urmărea?

"De cât timp stăteai acolo?" Întreb încă puțin speriată. Nu răspunde la întrebare și face câțiva pași urmând să ajungă în dreapta mea punându-și ambele mâini pe balustradă.

Se uita în gol, jucându-se cu inelele sale de pe degete iar eu îi urmăream fiecare mișcare.

Mattheo își scoate o țigară din pachet, și tot răscolește buzunarul gecii sale negre de parcă caută ceva anume. Un oftat ieșise din gura lui urmând să mă întrebe: "Ai o brichetă?"

Încă mă holbam la el, încercând să-i spun prin privi că vreau să fiu singură dar părea că nu vrea să asculte.

Încep să caut bricheta pe care Astoria mi-a zis să o țin pentru când are nevoie, eu nu am fumat niciodată și nici nu o voi face.

Răscolesc prin buzunar și o găsesc. Nu eram sigură de ce venise și el aici mai ales dacă văzuse că e ocupat.

Țigara îi era între buzele sale, ce o ținea strânsă așteptând să i-o aprind. Fața mea încă era confuză de tot ce se întâmplă. Îi simt ochii lui pe mine în timp ce eu îi aprind țigara.

Își îndreaptă privirea din nou înainte trăgând fumul după expirându-l. Ochii mei încă erau ațintiți către fața sa.

"Mersi." Spune el sec fără a mă privii. Pentru câteva secunde nimeni nu a mai spus nimic iar eu aproape că uitam că e lângă mine deoarece priveam foarte atent peisajul.

Faptul că nu spunea nimic mă deranja așa că decid să-l întreb de petrecere, doar era oportunitatea perfectă.

"Uite, știu cât detești petrecerile și că...Probabil nici nu ai fost la una dar Astoria organizează vinerea asta o petrecere în Camera Comună și...Mi-ar face mare plăcere să vi și tu."

Îmi închid ochii pe parcurs ce vorbesc pentru a-mi căuta cuvintele potrivite și a nu spune vreo prostie.

Încă cu privirea înainte, se încruntă la cuvintele mele urmând ca mai apoi să își răsucescă puțin capul spre mine, uitându-se în ochii mei.

Nu știu dacă s-a încruntat că-l deranjasem din liniștea ce se lăsase sau i-se păruse stupid ceea ce i-am spus dar aștept un răspuns de la el. Își mută privirea în jos, către podea după spune:

"Niciodată," Începe pe un ton încet luându-și privirea de jos și uitându-se direct în ochii mei. "Să nu mă mai întrebi asta." Spune ca o amenințare spre mine cu ambele sprâncene ridicate.

Cu toate că afirmația sa ar fi trebuit să mă intimideze, nu m-am lăsat condusă de gândul ăsta și am prins mai mult curaj. Îl apuc de brațul stâng, întorcându-l spre mine.

Atunci când văzusem că nu pot spune nimic deoarece eram numai al centimetrii distanță iar corpul meu înghețase, am regretat tot ce făcusem.

Un moment de liniște se varsă peste amândoi iar singurul sunet ce se auzea erau propriile noastre respirații. Își pune din nou țigara între buze, trăgând și suflând fumul cenușiu spre buzele mele. Mirosul amețitor mă face să tușesc, foarte rău.

Mă îndepărtez cu doi pași de el, încercând să îmi revin din tusea isterică pe care o aveam dar vocea lui din spate iar se aude.

"Ce, Nu ai fumat niciodată?" Spune printr-un râs. Lui i-se părea amuzant. "Nu." Răspund rece și distant încă întoarsă cu spatele către el. O pereche de mâini îmi înfășoară talia, întorcându-mă cu fața către Mattheo. La fel de aproape ca și înainte.

"Poate îmi voi schimba decizia de a merge la petrecere dacă îmi vei spune de ce în momentul ăsta vrei să mă săruți atât de rău."

Mă încrunt confuz, cum de a știu ce îmi trece prin cap?

"C-Cum de știi?" Reușesc să întreb confuză și puțin intimidată. El își răsucește puțin capul într-o parte, lăsând un mic chicot să-i iasă din gură. "Îți pot citii gândurile, Carla." Spune el dar de data asta pe un ton mult mai serios.

Între noi era aceeași distanță ca pe muchie de cuțit de aproape. "Oh, da și acum ce-ți spun gândurile mele?" Șoptesc eu încet nerupând contactul vizual.

Mattheo rotește cercuri înăuntrul obrazului său iar eu îi simt mâinile sale cum îmi strâng mult mai tare talia mea. "Același lucru..." Șoptește el înapoi aproape de urechea mea, dându-mi părul la o parte.

Tresar puțin la atingerea sa. Îi puteam simții respirația caldă pe gâtul meu rece, încălzindu-l. Îmi închid ochii așteptând să mă sărute dar, nu a fost așa.

Se îndepărtează de gâtul meu lăsând în urmă un mic chicot. Mă privește din nou în ochi. "Ah, e exact cum credeam." Spune privindu-mi reacția.

"Ai nevoie atât de mult de mine, draga mea." Spune cu un zâmbet cam șiret dacă m-ați întreba pe mine. Se îndepărtează ușor, încă cu zâmbetul acela amplasat pe față urmând ca mai apoi să părăsească turnul. Ce tocmai s-a întâmplat?

_________________________________________
Bună! Am revenit cu un nou capitol pentru voi! Continuați să citiți pentru că cine știe ce se va întâmpla la petrecere sau dacă Mattheo va venii sau nu. Nu uitați să votați și să ne lăsați în comentarii opinii, vă iubim <3