The heirs of the Riddle family

Cred că știu unde e. (Capitolul 10)

Mă trezesc lângă Lacul Negru, totul era atât de sinistru și rece.

Era ceață peste tot abia că vedeam pe unde merg, din fericire îmi dădusem seama că visam lucid, așa părea.

Înaintez, neștiind cum să mă trezesc. Eram relativ conștient dar îmi era frică să nu mă blochez în vis.

Însă văd o mică lumina în lac, mă apropii iar pe urmă intru puțin câte puțin în apa rece care îmi face picioarele să amorțească de la temperatura exagerat de scăzută.

Înaintam tot mai mult, până când apa rece imi ajunge la bust. Însă deodată apa a devenit mai adâncă făcându-mă să mă scufund. Mă zbat atât de tare în toate parțiile până văd din nou aceeași lumină unde era un cufăr. Același cufăr.

Încerc să înaintez spre el cu toate puterile dar apa tot mă împingea la suprafață. Înghițind apă, mă trezesc din nou în pat. De data asta țin minte tot, nu am uitat niciun detaliu. Trebuie s-o informez pe Katherine despre asta.

Îmi arunc ambele picioare de partea liberă a patului și luându-mi o cămașă neagră peste umerii, spatele și abdomenul meu gol. Închid repezit nasturii, gata să ies pe ușă.

Nici nu mai bat, trântesc ușa iar aceasta se izbește de perete lăsând lumina scăzută din cameră să lumineze puțin holul întunecat.

"Mattheo ce naiba!" Răstește ea deschizând imediat ochii la impact dar corpul ei încă era întins în pat. "E miezul nopții, atât de dobitoc ești?" Strigă din nou la mine dar de data asta cu un ton mai chibzuit.

Se ridică dezorientată din poziția de somn, cu părul în bucle încă nederanjat de la somn. "Cred că am aflat unde se află medalionul." Spun mirat de propriile cuvinte.

Pufnește. "Iar ai visat castele cu prinți și prințese?" Spune ea ironic. Cum poate fi atât de enervantă încă de la ora asta?

"Nu, Katherine, nu înțelegi. Am văzut unde se află, am văzut unde se află cufărul. Cum de nu mi-a trecut prin cap, ce prost sunt." Îmi pun palma pe frunte întorcându-mă cu spatele spre ea și făcând câțiva pași până la ușă și înapoi.

"Ai de gând să îmi spui și mie unde sau?" Întreabă nelămurită, făcându-mă să îmi întorc capul către ea după mijlocul. "Nu știu cum îl vom găsi dar...cred că e ascuns undeva în Lacul Negru."

Pufnește. "Cred că glumești." Începe ea venind mai aproape de mine. "Tu vrei să cred asta doar pentru că așa îți spune ție intuiția?" Mă ia Katherine la rost.

"E singura pistă pe care o avem." Spun pe un glas ușor adormit spre ea. "Mda păi, noroc cu asta." Își mișcă ochii de jos în sus spre mine după se așează înapoi în pat, întinsă pe spate cu privirea către tavan.

"Ce vrei să spui?" Întreb ușor confuz răsucindu-mi încet capul către ea. "Chiar nu îți dai seama, nu?" Oftează încă cu fața spre tavan. Mă încrunt puțin la întrebarea ei și așteptam o explicație.

"E iarnă, totul e înghețat, inclusiv lacul." Explică ridicându-se pe coate privindu-mă vag. La naiba, uitasem de asta. "Dacă vrei să începem să căutăm medalionul în lac, trebuie să așteptăm până ce va fi dezghețat."

"Și cât va dura asta?"

"Probabil până-n prima lună de primăvară, undeva prin martie." La naiba, e de abia sfârșitul lui decembrie. Încă două luni. Nu știu cât voi mai putea rezista având în vedere că știu unde se află. Tot ce vreau e să-l găsesc.

Zilele au început să zboare pentru alții însă cel puțin pentru mine, nu. Simțeam cum înebuneam pe zi ce trece din cauză că nu-l pot avea acum. Nu mai pot aștepta ziua în care mă voi duce la tatăl meu cu medalionul în mână, și-l va readuce înapoi la viață pe Salazar Slytherin.