The heirs of the Riddle family

Semnalul. (Capitolul 24)

𝕸𝖆𝖙𝖙𝖍𝖊𝖔'𝖘 𝖕𝖔𝖛

Nu am regretat nici măcar puțin. Aș minții dacă aș spune că, Carla nu este atrăgătoare, dar nu m-am așteptat niciodată să ne conectăm mai ales știind că era supărată pentru ceea ce făcusem.

Nu intenționam să se întâmple ceva de genu când am venit la Hogwarts la naiba, am fost obligat să o fac.

La început, am fost furios doar pe faptul că Blaise o sărutase însă după ce am auzit și ce i-a făcut m-a scos și mai tare din sărite. Niciodată nu m-am întrebat de ce, exista un loc liber acolo, o piesă lipsă însă mi-am dat seama că am o oarecare legătură cu ea. 

Și acum, nu există nicio modalitate de a trece peste ceea ce am făcut și mai ales, nu aș putea trece peste ea.

O parte din mine a sperat că nu-mi va mai vorbii când voi ieșii din baie, deoarece nu voiam să vorbesc cu ea despre asta, deloc. Și așa a și fost. Am plecat din cameră, fără niciun alt cuvânt, ceea ce a fost puțin ciudat dacă stau să mă gândesc.

Când m-a întrebat de ce am făcut asta, la tot ce mă puteam gândea era ea. Mi-a făcut urechile să sune și a fost ceva care m-a făcut să-mi poftesc buzele. Nu sunt niciodată așa de obicei, de cele mai multe ori mă culc cu o fată și atât.

Dar nu Carla. Cu siguranță nu Carla.

Făcând o plimbare mi-a mai lămurit mintea. Ei bine, a eliminat părțile în care Carla e inclusă dar, ideea este că uitasem tot ce avea de-a face cu tatăl meu și misiunea pe care trebuie să o îndeplinesc.

Tatăl meu este unul dintre principalele lucruri care îmi înnegură gândurile și îmi depășește mintea atunci când am cel mai puțin nevoie.

Zilele au început încet, încet să zboare iar eu nu am mai fost pe la vreo oră, simțeam că nu-și mai are rostul defapt, nicio oră la care am fost nu-și avea rostul pentru mine, știam deja de toate. E datorită faptului că trăiesc acasă cu cel mai psihopat criminal din lumea vrăjitorilor. Nu am nevoie de ajutor pentru a mă apăra.

El m-a învățat asta încă de când eram copil și când Katherine a fugit la mama, doar pentru că-l ura pe tata. Nu am să uit niciodată gestul pe care l-a făcut și cum m-a lăsat singur să-i îndur furia. Dar acum, fie că vreau sau nu ea mă poate ajuta să găsesc ce-mi trebuie și nu am de ales decât să lucrez cu ea.

Niciodată nu am să o iubesc pe mama, ea doar l-a folosit pe tata pentru a putea avea puteri mai mari. Niciodată nu l-a iubit pe când, tata chiar a încercat să o facă însă văzând ce făcuse, a rupt orice legătură cu ea.

Absența lui Blaise s-a făcut rapid marcabilă, nimeni nu știa nimic de el iar eu, Carla și Katherine nu am scos vreun cuvânt. Dumbeldore a dat ordinea de-al căuta pe băiat peste tot însă nimic nu s-a găsit. Malfoy i-a spus lui Dumbeldore când și unde l-a văzut ultima oară, însă chiar dacă teoriile erau infinite, nu aveau cum să le demonstreze.

Nu am mai vorbit nimic cu nimeni pentru săptămâni bune. Singurul contact pe care-l mai făceam cu Carla era la cină și nu mai mult decât vizual.

Cum am mai zis, nu am mai fost pe la ore fix din ziua în care eu și Carla am făcut-o și fără să îmi dau seama, primăvara s-a strecurat pe lângă mine.

În tot timpul ăsta nu am mai avut vise despre medalion, dar am un sentiment prost că vor revenii încurând.

În plimbarea mea de seară, care a devenit deja o rutină pentru mine, am decis să merg pe la malul lacului pentru a-mi limpezii gândurile.

Înspir ușor aer rece în piept, înainte de a-mi pune din nou țigara între buze, trăgând din ea.

Totul era minunat și obișnuit până când datorită unui vânt puternic ce se revarsă, apa lacului începe să facă mici valuri. Iar atunci mi-am dat seama că deja lacul se dezghețase.

Fără a mai putea gândii ceva, văd cum o lumină verde se apropie de mal. Parcă mai văzusem lumina aceea o dată, îmi era tare cunoscută.

Mă apropii de ea, confuz și îmi ud puțin câte puțin încălțămintea și gleznele ce erau acoperite de pantaloni. Nu-mi puteam da seama dacă e real sau nu, dar părea să fie.

Pentru o secundă m-am uitat în spate, totul pustiu.
Mă duc puțin mai în față și văd că lumina aceea, încet, încet slăbește până când totul revine la normal.

Stăteam și mă uitam în același loc dar nimic nu mai era acolo. Mă încrunt și ies din apă, mergând înapoi către dormitorul meu.

__________

𝕶𝖆𝖙𝖍𝖊𝖗𝖎𝖓𝖊'𝖘 𝖕𝖔𝖛

Trebuie neapărat să-i povestesc lui Mattheo ceea ce am văzut aseară în lac. Trebuie să începem căutarea medalionului, și trebuie să o facem acum.

Cum intru în Great Hall, dau ochii cu el așa că fără alte cuvinte îl trag cu asprime de la masă, până pe hol unde nu era nimeni.

"Nu trebuie să fii așa violentă, Katherine." Se încruntă el, dându-mi mâna de pe el. "Ascultă, nu am timp de plângerile tale," Încep eu, devenind din ce în ce mai panicată în voce iar el începe să fie atent la ce zic.

"Aseară...Ceva foarte ciudat s-a întâmplat la malul lacului-"

"Stai, aseară? Asta e imposibil, eram acolo singur." Mă întrerupe el, neînțelegând ce se întâmplă, la fel cum o făceam și eu.

"C-ce ai văzut?" Mă întrebă el și mai confuz. "Mai întâi un vânt ciudat a apărut și deodată am, am văzut o lumină verde în apă dar când m-am apropiat mai tare de ea, nimic nu era acolo." Explic eu încercând să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat.

Dacă e adevăr ce spune, și chiar a fost și el acolo, în același timp cu mine dar fără a ne vedea unul pe celălalt, vreo explicație plauzibilă nu există, decât necunoscutul.

"Am văzut același lucru...Cum e posibil să fi fost în același loc și să ni se fi întâmplat același lucru, în același timp?" Spuse tulbure Mattheo. Porțile sălii se deschid iar toți elevii ies afară și se împrăștie către clase.

Îmi întorc din nou privirea către Mattheo care în continuare se uita la toți copii de la câțiva metrii de noi.

"Singurii care ar fi putut să facă asta să se întâmple sunt părinții noștrii." Spune el mai în șoaptă, uitându-se în continuare în jur.

"Ce vrei să spui?" Întreb eu tot în șoaptă uitându-mă la el.

El lasă un scurt oftat să-i părăsească gura, după care își reîntoarce privirea către mine și îmi spune: "E un semn prin care ne avertizează să începem căutarea. Ne-au dat impresia că medalionul e doar la câțiva pași de noi numai pentru a ne da un impuls și de a începe să-l căutăm serios."

Vorbește el la fel de în șoaptă în timp ce se uita direct în ochii mei. Mă uit în jur, și văd că mulțimea de copii se făcea din ce în ce mai mică deoarece toți deja au intrat în clase.

"Diseară, în miez de noapte, în Camera Comună, bine? Ne trebuie un plan." Spun pe un ton serios iar el afirmă din cap iar eu mă îndepărtez către clase.

___________________________________________
Bună tuturor! Cum vi s-a părut capitolul? Ce credeți, vor găsii medalionul?