Dorința

Capitolul 1

        Dimineața asta nici că se putea fi mai rea.Am dormit atât de rău încât tot corpul mă durea,mai ales antebrațul drept.Aseară nu puteam adormi așa că m-am uitat la filmul meu preferat,care era plin de adolescenți furioși.
Alarma aceea blestemată suna din nou spunându-mi că trebuie să îmi misc fundul din pat și să merg la școală.
Dar,am ales să o opresc și să mai dorm 5 minute.Urăsc când alarma îmi sună în cel mai dulce moment al somnului.
-Sophie,trezește-te!Strigă mama din bucătărie știind că am decis să lenevesc în pat.Eram atât de obosită încât pleoapele mi se păreau mai grele ca niciodată.Mi-am trecut mâna prin părul meu brunet și zburlit rugându-mă să scap de școală măcar în această zi.
Însă nu am avut acel noroc,din păcate.Mama a venit în camera mea cu un prosop pe cap și cu halatul ei roz cu ursuleți.Cel mai probabil acum a ieșit din duș.
-Hai,jos din pat!Azi e ziua cea mare.Zise ea cu zâmbetul până la urechi.
Eram atât de confuză,încât doar am privit-o clipind.Apoi am observat cum zâmbetul I se scurge de pe față.
-Nu înțeleg la ce te referi.
-Este a 6-a lună de când ești prietena cu Emily.Sper că i-ai pregătit un cadou!Spune mama iar mai apoi așezându-se pe pat,lângă mine.
Cum puteam să uit?La ora 16:00 trebuia să ne întâlnim în parc.
-Am uitat,dar îi voi găsi ceva pe placul ei.Stiam că par nepăsătoare,dar chiar îmi pasă de Em.Una dintre singurele persoane de care îmi pasă.Este cea mai bună prietenă a mea și o iubesc.
Mama a început sa vorbească,dar nu Am fost atentă la ea până când a spus:
-Azi nu mergi la școală.
-Serios?Spuneam eu fericită.
-Nu,voiam să văd cum reacționezi.Pregătește-ți haine.Apoi iese din camera puțin luminată.
Nu puteam spune nimic,așa că m-am ridicat din pat și am mers la baie.
Nu arătăm prea bine,cearcănele mi se întindeau pe sub ochiul de culoarea caramelului iar pe frunte îmi ieși un coș.Din nou.Insă asta nu m-a prea deranjat,după ce mi-am terminat treaba la baie am mers în camera mea alegându-mi niște haine cât de cât drăguțe,pentru că era prima zi de școală.În care mereu arătăm oribil.
Dar îmi aduc aminte ce mi-ar zice tata:Pentru numele lui Dumnezeu,Sophie!Ai aproape 14 ani și nu știi să te îmbraci!
Mereu mă face să râd,este atât de nervos când îmi cumpăr niște haine "spălăcite" cum ar spune el.
În drum spre școală,nu mă puteam gândi decât la ce să îi iau lui Emily. Știam că mi-a achiziționat ceva minunat,așa cum face de fiecare dată.Incercam să nu o dau în bară,trebuia să găsesc un cadou potrivit pentru ea.Este o prietenă atât de bună,niciodată nu m-ar răni.
Iar gândul ăsta mă făcea să mă simt bine,de aceea am pornit la școală fericită.