Dorința

Capitolul 3

Când azi am ajuns la școală,am asteptat-o pe Emily pe o bancă din curtea din față,unde obișnuiam să ne întâlnim.Mi-am scos caietul de schițe și am început sa desenez din plictiseală,o fetiță împreună cu mama erse cu spatele.Asta avea să dureze,dar nu mă grăbeam.Puteam sta acolo ore în șir.Îmi imaginez că acea fetiță este foarte fericită,iar gândul acesta mă face să zâmbesc.
Însă bucuria mea nu a ținut mult,pentru că am văzut o umbră pe caietul meu.O persoană.Speram să fie Emily,dar din păcate era altcineva.O fată cu păr negru,ochii verzi și îmbrăcată stilat.Iar acea fată era Amber.Prietena lui Sophie,care nu mă suportă de fel.Se așază lângă mine și se uită urât când vede ce desenez.
-Ce faci acolo?
-Desenez,o așteptam pe Emily.Îi răspund eu aruncându-i un zâmbet
-Nu de asta am venit oricum,trebuie să îți spun ceva.
-Te ascult.Îi spun eu interesată.
-Uite care-i treaba,nu mai stă cu Em.
-Poftim?Zic eu chicotind.
-Da.Dacă te mai apropii de ea îți promit că mă voi asigură că te va îndepărta.Niciodată nu te-am plăcut,de ce crezi că te plac acum?Iar apoi pleacă.
Știam că e geloasă,așa că nu i-am dat importanță.Fata e un caz pierdut.
Mă ridic în picioare când o văd pe Emily ajungând pe poartă și o salut.Pare obosită,nu cred că a dormit suficient.Se apropie de mine cu pași mărunți și spune:
-Am o problemă.Vorbim mai târziu,și îți povestesc tot.Acum hai în clasă că întârziem la istorie,și știi prea bine cum reacționează doamna profesoară.
Dau aprobător din cap și o urmez în clasă.

Când mă întâlnesc cu Emily,după ore,pare mai deprimată ca de dimineață.Așa că nu mă pot abține și o întreb ce se petrece.
-Părinții mei nu sunt prea mulțumiți de școala asta...Vor să mă transfere la una mai bună.Spun că îmi va plăcea acolo,dar nu vreau să plec!Spune ea cu capul în pământ.
-Asta e groaznic!Îmi pare atât de rău,Em!Trebuie să le spui parinților tăi că îți place mult aici,și că ai mulți prieteni.Ar vrea să te vadă fericită.Nu poți renunța!
Mașina tatălui lui Emily se ivește în față porții.Așa că ea mă salută scurt și pleacă,dar înainte,mai adaugă:
-Mersi de sfat,îl pun în aplicare și vedem ce iese!Ne vedem mâine.

      După ce prietena mea s-a îndreptat spre casă,am decis să merg în parc deoarece nu aveam nimic mai bun de făcut acasă.Nu m-am grăbit,am mers cu pași mărunți și cu ochii peste tot.Iubesc să observ frumusețea lucrurilor,în cazul acesta,frumusețea oamenilor,mașinilor,florilor și forma drăguță a norilor.La un moment dat a început să mă doară spatele de la ghiozdanul încărcat până peste cap,așa că am grăbit pasul.
      Când am ajuns,m-am așezat pe o bancă și am admirat împrejurimile.Pur și simplu priveam și cântăream totul.E ca un fel de terapie pentru mine.Din aparatul de snacks-uri ale școlii,am luat un pachet de alune,dar nu le-am consumat pentru că nu voiam să îmi las Sandwich-ul meu perfect nemâncat.Cred că a venit timpul să mă bucur de ele. După scurt timp,stomacul mi-a spus că nu ar trebui să mai mănânc sau va trebui să merg la toaletă,așa că m-am oprit și am început să îmi scot lucrurile din rucsac.
Am decis să îmi fac tema la istorie deoarece aș vrea să știu că am scăpat de o povară.Îmi duc genunchii la piept,iar pe ei îmi așez caietul și am început să scriu.Asta a luat destul de mult timp,având în vedere că,norul în formă de ursuleț de pe cer care era fix deasupra mea,acum era la câțiva metri de mine.
Îmi iau ochii din caiet atunci când ceva neobișnuit se întâmplă,o persoană se îndreaptă către mine.
-S-a întâmplat ceva?O întreb eu mirată că cineva mă bagă În seamă.
-Defapt,da.Pot să mă așez pe bancă?
M-am uitat în jurul meu și am văzut o mulțime de bănci goale,însă am dat scurt din cap în semn aprobator,iar ea s-a așezat lângă mine.
Era cam de aceeași vârstă ca mine,poate puțin mai mică,iar ochii ei străluceau plăcut în lumina soarelui.Avea părul blond și obrajii îmbujorați.
-Sunt Vera,spune ea zâmbind.Pe tine cum te cheamă?
-Sophie.Mă cheamă Sophie.Câți ani ai?Eu am 13 dar,înainte să spui ceva,știu că sunt mică.
-Am 12,și nu ești mică.Mă holbez de ceva timp la tine cum scrii,și mi s-a părut că ești de treabă,așa că mi-am făcut curaj și am venit la tine.Sper că nu te deranjează.
-Nu,chiar din contră.Mă bucur că cineva vrea să petreacă timp cu mine.
-Îmi dai te rog o hârtiuță și un pix?Iar eu nu am ezitat,am făcut cum mi s-a cerut.
Văd că scrie ceva concentrată,iar după ce termini îmi dă foița și spune:
-Numărul meu de telefon.Sună-mă te rog!Adică dacă vrei,nu prea am prieteni și chiar pari drăguță.Iar după ce își termină fraza,roșește.