Dorința

Capitolul 34

      Am învățat să mă holbez la lucruri de când prietena mea nu mai dă pe acasă.
      La mâinile mele,păsările de afară care și ele păreau triste,iarba care parcă și-a pierdut culoarea,Nuanțele de maro a ușii mele,liniile care îmi despart degetele,forma picioarelor mele.Aleg un lucru la care să mă holbez ore în șir,așteptând ca Fayre să se întoarcă acasă.Nu ar trebui să îmi pese,pentru că nu mai suntem prietene.Dar pentru mine încă e cea mai bună prietenă a mea.
     O săptămână.Două săptămâni.Trei săptămâni.Atât a trecut de când ea a fost dată dispărută.De când am văzut-o ultima oară.
     Părinții mei sunt atât de îngrijorați,deoarece nu mai mănânc cât ar trebui,stau în fața ferestrei mult mai mult decât ar trebui,rostesc atât de puține cuvinte încât mi-e frică că voi uita cum  să vorbesc, noaptea adorm atât de greu încât privesc răsăritul soarelui,și nu m-am spălat pe față de 3 săptămâni,poate pentru că nu vreau sa mă uit în oglindă și să văd o persoană oribilă.O persoană care a lăsat-o pe prietena ei cea mai bună să fie răpită.
Nu am meritat-o.Nu o merit.Nu o voi merita.

      Sunetul aragazului mă scoate din gândurile mele profunde,ceea ce înseamnă că mama s-a apucat de nou de rețetele ei de prăjiturele.Gătește de 6 ori pe zi, de mai bine de 2 săptămâni.Nici pe ea nu o văd prea bine.Are cearcăne proeminente,fața palidă,mâncarea îi iese arsă,se pune la somn mult prea târziu,și zice că ea este vinovată pentru starea mea.Presupun că este prea îngrijorată pentru fiica ei și  prietena fiicei ei.
     Însă Dasyra pare destul de fericită.Mama i-a cumpărat multe jucării în ultimul timp,nu vrea ca ambele ei fiice să fie cu moralul la pământ.Poate crede ca eu sunt o cauză pierdută,nu m-am gândit la asta până acum.
-Iar încerci să găsești îngerașul?Spune Dasyra cu glas dulce.
-Nu este un înger!Fayre trăiește!O vor găsi.
-Cum spui tu,dar, dacă stai atâta timp la fereastra bucătăriei noastre,situația nu se va rezolva.Continuă ea,plecând cu o  ciocolată în mână
Simt că stau de prea mult timp pe acest scaun,ținându-mi gleznele cu mâinile,lângă fereastră.Așa că mă ridic și plec în camera mea.
     Mă întreb la ce se gândește acum.Oare mai trăiește?Omul acela e atât de amabil încât să o elibereze?Mă gândesc unde se poate afla,sau cum arată fața ei în acest moment.Iar gândurile mele mă înspăimântă,așa că încetez.În momentul de față,mă gândesc dacă iadul este un loc mai liniștit decât gândurile mele.
Buzele încep să îmi tremure,dinții să clănțăne,ochii să clipească din ce în mai des.O secundă.Două secunde.Trei secunde.Patru secunde.Cinci secunde.
Atâta timpul îmi ia pentru a-mi da seama că gâtul meu este ud.Ceea ce însemna că plâng.Din nou. Am plâns atât de mult săptămânile astea,încât nu mai simt niciun strop de fericire care să mi se strecoară în corp.Simt doar tristețe și îngrijorare.
Tristețe pentru că am văzut groaza de pe fața lui Fayre când omul acela a târăt-o în mașina lui ca un obiect neînsemnat.Și îngrijorare pentru că un om ca el o ține captivă.Și,cel mai probabil,prietena mea se luptă cu corpul ei pentru a supraviețui.
Nu ar fi trebuit să mă supăr pe ea.Ar fi trebuit să fiu lângă ea.Ar fi trebuit să fiu o prietenă adevărată.Totul se întâmplă din cauza mea.Eu sunt vinovată pentru tot.
     Nu îmi vine sa cred cât de slabă sunt.Stau în casă și îmi formez tot timpul de scenarii false în cap.Ar trebui să le scriu intr-un carnețel.M-ar elibera.
Am căutat vechiul meu jurnal și l-am continuat.

      Nu pot să cred ce se întâmplă.Prietena mea a fost răpită de un om.Un om nu prea drăguț.Ea însă,foarte drăguță.Acum stă într-o cameră părăsită de ceilalți,fără mâncare sau băutură,fără telefonul unde obișnuiam să ne dăm mesaje,fără ursulețul ei de pluș,fără mama ei,fără nimeni.Este doar ea într-o lume necunoscută.Acea persoană nu o va elibera.Nu are de ce.Știe că este slabă.Fără putere.Și îngrijorată.Iar în majoritatea cazurilor,persoanele calme trăiesc,iar cele îngrijorate mor.Fayre este o persoană calmă.Dar nu și acum.Nu și când este singură.Nu și când stă într-o casă părăsită.Nu și când nu cunoaște pe nimeni,doar chipul acela gălbejit.Nu și când nu mă are pe mine.Acum sunt mai mult ca sigură că este îngrijorată.Atât de sigură,încât chestia aceasta mă întristează.2 săptămâni.De atâta timp stă singură.Având nimic și pe nimeni,doar pe ea însuși.Dar acum nu mai este Fayre cea puternică pe care o cunosc,ci o persoană slăbită din cauza că nu mai primește mâncare.Sau un somn prea plăcut,sau o toaletă.Ce a făcut ea pentru a merita toate astea?A fost o persoană bună,presupun că este în continuare.Însă treaba asta mă sperie.Tare.Foarte tare.Atât de tare,încât vreau să mă prefac că tot ce trăiesc este o poveste.Un vis urât.O fantezie.Ca,jurnalul acesta nu există și că pixul cu care scriu,defapt nu scrie.Îmi imaginez totul.Mă voi trezi în curând din acest vis urât.Foarte curând.Iar când mă voi trezi,Fayre va fi în camera ei uitându-se la filmulețe amuzante cu pisici,fericită și fără nicio grijă.Fără să îi fie teamă de viața ei,sau de faptul că un om decide ce se va întâmpla cu viitorul ei.
Te rog,Fayre!Spune-mi că visez!Că nimic nu se întâmplă cu adevărat.Suntem ambele împreună afară,râzând fericite.
Acum doar amintirile au rămas în urmă.

      Ar trebui să mă gândesc la mine.La mama mea biologică,la informații!Vreau să o găsesc și să o strâng în brate.Să îi spun ce s-a întâmplat în toate momentele din viața mea în timp ce ea era absență.
Un copil nu merită să aibă lucruri pe cap.Cel puțin nu câte am eu.Nu am greșit cu nimic.Nimănui.
De ce nu pot să duc o viață obișnuită?Să am o prietena care mă așteaptă în fiecare vineri seara la ea acasă cu popcorn și un film interesant pe care să-l privim.O familie normală.Să nu fi găsit o fată la întâmplare,să o aduc la mine acasă și să mă trezesc cu gândul că ea este fiica biologica a părinților mei iar eu fiica adoptiva.Că nu știu cine sunt părinții mei.Că nu i-am văzut în realitate.Să mă gândesc la faptul că poate nu m-au vrut.Nu,ei nu au putut să mă păstreze.Nu am fost destul de cuminte.Nu au avut ei destul timp,sau destulă responsabilitate.Nu ai avut cum să mă îngrijească.M-au pasat la altă familie ca pe o jucărie.Asta m-a durut puțin dar,sunt sigură că părinții mei biologici pot să aibă grijă de mine acum.Sunt mare și responsabilă,nu ar trebui să stea prea mult cu mine.Ar trebui doar să îmi ofere puțină iubire.De care nu am prea avut parte.
Aș vrea să mă trezesc într-o altă viață,mai bună.Poate cu un animal de companie sau părinți responsabili.